calatorii, copii, cuplu

3 zile în Nesebar

De 1 Decembrie am plecat de acasă, la vecini, în Bulgaria. Ne-am făcut toți patru bagajele și am fugit. Și nu pentru că avem o problemă cu ziua națională a României. Ci pentru că ziua națională a României e zi liberă, la pachet cu ziua Sfântului Andrei. Și oricând se adună trei zile libere plecăm din București. Iar dacă se adună patru zile, apoi atunci plecăm din țară. :P

Cu sau fără regulă, scrisă sau nescrisă, să mergem în Nesebar a fost o alegere foarte  bună. Oraș medieval, de vreo 3000 de ani, mic, cochet, peninsulă de fapt. Știam de el de acum câțiva ani când într-un moment de curiozitate, dar și de rătăcire am ajuns în Nisipurile de Aur pentru o săptămână, timp în care în loc să stăm liniștiți acolo, am luat la rând toate stațiunile din jur sau mai departe. Iar gândul mi-a rămas la Balcic și la Nesebar. Am stat 3 zile acum, de joi până sâmbătă și am ținut cont de drum, dar mai ales de vreme. Au fost 15-16 grade acolo, știam dinainte, de-asta am și ajuns în stațiunea această minunată înscrisă, din 1983, în patrimoniul mondial UNESCO. Voiam sa mergem undeva cu copiii unde să nu fie prea frig, ca să putem sta mai mult pe-afară. Si nu neapărat la munte, din cauza traficului, un motiv de rahat, dar asta e.

Ce poți face în Nesebar cu copiii?

Ce poți face în Nesebar cu copiii poți face și în cuplu, fără copii sau cu oricine. Activitățile și plimbările sunt aproape similare. Singura diferență o reprezintă numărul de kilometri parcurși pe două picioare.

  • Deschizi ochii
  • Te ții de mână
  • Mergi pe jos, treci de moara de vânt de la intrare și te tot duci și faci înconjurul peninsulei până te oprești unde îți place mai mult și mai mult
  • Vizitezi biserici: Basilica Maicii Domnului, Biserica Sf. Sofia, Biserica Sf. Paraschiva Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, Biserica Hristos Pantocratorul, Biserica Sf. Ștefan, Biserica Sf. Ioan botezătorul
  • Vizitezi muzee (aveam varianta Muzeului Etnografic sau cea a Muzeului Arheologic – am fost la cel din urmă și fetele au studiat ceva timp interiorul fără să ceară în brațe)
  • Culegi pietricele de lângă ruinele băilor romane
  • Te plimbi pe faleză (pe jos, cu trotinetele, cu bicicletele – noi am avut doar picioarele disponibile)
  • Te joci de-a v-ați ascunselea pe ulițe, printre case
  • Alergi, stabilind mereu punctul de sosire la următoarea casă, cu sau fără magazin în față
  • Mănânci scoici/calamari/pește proaspăt alături de o salată cu roșii, vinete, ardei copți, măsline și ardei copți (la ambele restaurante la care am mâncat-o, era trecută la specialitatea restaurantului, cu nume diferit, desigur, dar într-adevăr o specialitate)

Am stat într-o vilă frumoasă, Villa Elea, la o aruncătură de băț de ruinele Bisericii Sfântă Eleusa. Am găsit cazarea pe booking, o casă cu camere spațioase și luminoase, cu trei laturi spre mare, cu multe geamuri, la față locului am simțit întâi frig, toți pereții reci, apoi a două zi, deja căldura era peste tot, în fiecare colț de cameră crem. Oamenii prietenoși, drăguți. Aș mai sta aici și poate chiar o să mai stăm (cred ca din septembrie încolo, oleacă extra sezon e perfect, acum era aproape pustiu, dar pe noi nu ne-a deranjat), pentru că și fetelor le-a plăcut mult, în ciuda micului dejun care nu ne-a plăcut nici măcar puțin, dar sunt sigură că o să îl îmbunătățească.

Ce le-a plăcut fetelor?

  • Casa în care am stat. Atât camera, cât și poziția casei, geamul deschis către mare era foarte ușor integrat în scenetele și jocurile lor, de care cumva au mai avut timp, deși am stat foarte multe ore pe afară, pe străzi, pe lângă apă, peste tot.
  • Teatrul vechi, amfiteatrul cu scenă, unde am fost în ambele zile și probabil am fi fost în fiecare zi, dacă de exemplu, am fi stat 7 și nu 3. Au cântat și s-au distrat acolo, iar dacă eu aș fi avut mai multă dispoziție de joc, aș fi făcut și niște piese de teatru memorabile. Poate data viitoare.
  • Scoicile și calamarii. Mare succes.
  • Și niște paste mici, în formă de steluțe, pe care le-am cumpărat de la singurul supermarket deschis în zonă și pe care le-am gătit în bucătăria cea mică a apartamentului. A ieșit un fel de terci pe care ele l-au adorat.
  • Millei i-au plăcut pisicile de pe străzi, ne-am oprit de multe ori să vorbească cu ele și să le mângâie, Zoiei i-au plăcut bisericile, i-am citit fiecare pancartă, m-a întrebat despre orice a văzut. Ar mai fi stat.
  • Nisipul, scoicile, orice are legătură cu marea și plaja.

Le-a plăcut și că am început activitățile de Advent, tocmai în Bulgaria și deci încă de-acolo am început cu fetrul și cu cărțile și cu toate.

Ce le-a plăcut lor mi-a plăcut și mie și deși eram cam tristă, plimbările în patru sunt cele mai frumoase. Cele mai.

IMG_1822IMG_1850IMG_1816.jpgIMG_1837IMG_1841img_1844.jpgIMG_1848IMG_1853IMG_1854IMG_1856

IMG_1862IMG_1863IMG_1864img_1865.jpgIMG_1866IMG_1867IMG_1870IMG_1871IMG_1873IMG_1874IMG_1875IMG_1878IMG_1879IMG_1882IMG_1884IMG_1885IMG_1886IMG_1888IMG_1889IMG_1891IMG_1893IMG_1895IMG_1897IMG_1898IMG_1899IMG_1900IMG_1901IMG_1904IMG_1905IMG_1906IMG_1907

IMG_1910IMG_1911IMG_1913IMG_1915IMG_1916IMG_1917IMG_1919IMG_1920IMG_1923IMG_1924IMG_1925IMG_1927IMG_2002IMG_2005IMG_2007IMG_2010IMG_2014IMG_2015IMG_2017IMG_2018IMG_2020IMG_2022IMG_2027IMG_2030IMG_2031IMG_2032IMG_2033IMG_2034IMG_2040IMG_2042

IMG_2050IMG_2052IMG_2057IMG_2058IMG_2060IMG_2061IMG_2063IMG_2067IMG_2070IMG_2071IMG_2074IMG_2077IMG_2078IMG_2079IMG_2083IMG_2085IMG_2086IMG_2087IMG_2088IMG_2089IMG_2091IMG_2092IMG_2093IMG_2097IMG_2100 (1)IMG_2104IMG_2106IMG_2107IMG_2110IMG_2118IMG_2119IMG_2122IMG_2130IMG_2132IMG_2137IMG_2139IMG_2140IMG_2143IMG_2144IMG_2146IMG_2147

În ultima fotografie eram în Varna, la restaurantul Mr. Baba unde iar am mâncat o salată cu brânză, vinete și ardei copți, foarte bună. Dar doriți să aflați mai multe despre Nesebar, care nu știu încă dacă se scrie cu un s sau doi s, vă pun încă un link.

Standard
cuplu, personal

36 de ani, dintre care mai mult de 16 cu mine

Azi e ziua lui Radu. Radu care îmi este soț și prieten și iubit și partener de ceartă și de călătorie, și de sex și de făcut copii.

Azi e ziua lui și de cele mai multe ori nu am știut ce să îi ofer de ziua lui. Ce să îi cumpăr, ce surpriză să îi fac, cum să îl fac să simtă toată iubirea asta, dincolo de toate zilele în care mereu sper să o simtă. Un masaj, anul asta Thailandez, o excursie la Roma, o petrecere surpriză, o scrisoare, un ceas, un telefon, orice să fie, numai haine nu, că acolo nu îi place ce îi iau. Iar atunci când l-am nimerit a fost cu un pulover scump, dar care era și superb și era clar că nu are cum să se opună.

Îl știu de 19 ani. Din vara anului 1998, când a venit la mine și m-a invitat la dans și la vorbă și la table. Eram într-o tabără la Poiana Mărului, iar tabăra era, parcă, spre sfârșite. Aș putea să spun că îl cunosc de atunci, dar adevărul este că nu știu așa multe despre el. Și asta pentru că Radu e surprinzător. Face surprize, rar, dar pentru că se întâmpla așa, au efect neprevăzut garantat. Când ți-e lumea mai dragă sau mai puțin dragă, face ceva la care nu te aștepți.

Nu știu ce bere preferă, deși bea cu plăcere, atunci când există, și Ursus și Heineken și Budweiser. Nu știu ce cărți îi plac, dar citește ce îi dau eu. Nu știu ce muzică preferă, dar ascultă cu mine Jay Z. Nu știu dacă îi plac de fiecare dată călătoriile în care îl invit, dar vorbește cu încântare, la întoarcere, despre fiecare. Nu știu de unde are dantura perfectă, nu știu de unde îi vin ideile, nu știu cum de m-a lăsat în Thailanda, nu știu de ce uneori sforăie și alteori nu, nu cunosc multe, dar știu că e un tip minunat.

Radu e hotărât. Nu înțelege de ce unele decizii sunt greu de luat. Pentru că el are un mecanism logic în tot corpul care știe lucruri. Știe unde găsește tricourile care îi plac, blugii, pâinea, icrele. Știe unde și cum să caute ca să găsească.

Radu ar putea avea același job, aceeași casă, aceeași pereche de pantofi sport o viață întreagă. Nu-i plac schimbările, graba, planurile. „Vedem, vedem”. Iar apoi se face duminică dimineață, se trezește și te conduce spre mare. A noastră sau alta. Este cel mai spontan om calculat pe care îl cunosc.

Radu nu vorbește mult. Povestește despre job, despre copii, despre părinți, despre un meci de tenis, dar în rest, tace și face. Nu desface firul în patru, nu pare că se chinuie, ai impresia că știe exact ce, cum și când trebuie să facă. Ar fi un super agent 007.

Radu are răbdare. La vizionări de apartamente, la notar, la bancă, când se joacă cu fetele, când le culcă, când îmi caută porumb. Are și nerăbdare, iar asta demonstrează că este și normal și enervant. Simt că a avut răbdare și cu mine, când o perioadă am fost foarte mult mamă și mai puțin iubită.

Radu are ochii verzi. Frumoși, clari, așa de primăvară-vară. Îi țin minte din prima zi, când se uita la mine, de sub șapca lui înconvoiată în dreptul cozorocului. Mama lui are ochii lui, Milla are ochii lui și multe alte persoane au ochii verzi și frumoși și limpezi, dar parcă nimeni nu are privirea lui.

Radu a studiat Istorie, dar lucrează în Imobiliare. A fost și profesor și agent de asigurări și muncitor, iar acum este ceea ce nu credea că o să fie, dar este atât de pasionat și de priceput, încât ai impresia că a făcut-o toată viața. Iar într-o altă viață cred că a fost gangster.

Radu e impresionant, cuceritor, nu-l uiți ușor. Dacă l-aș vedea acum pentru prima dată, probabil nu m-ar surprinde să-l văd râzând. N-aș ști să zic sau să explic de ce râde, dar râsul lui ar umple toată camera, oricare ar fi ea.

La Radu, complimentele sună așa: Cu cine semeni așa frumoasă? Nu știam că ești așa de frumoasă. Îți stătea bine cu rochia aia de acum două săptămâni. Dar pentru că sunt sincere, sunt binevenite. Bogdaproste.

În ziua nunții, mi-a scris că sunt jumătatea lui. Nu știu dacă așa o fi. Știu doar că muncim la această conviețuire, iar asta ne ocupă tot timpul și merită tot efortul. Si totuși, eu sunt jumătatea cu care merge la aproape fiecare piesă de la Teatru Act.

Radu râde mult și glumește și mai mult. Are haz și pentru că știe asta, a transformat punctul lui forte, deși nu e singurul, în mecanismul lui de apărare, în metoda lui de destindere, de cooperare, de socializare. Mă uit la el cum glumește cu colegi, cu prieteni, cu părinți, cu fetele, e o sursă bogată de analogii. Râde și când e cazul și când nu e momentul și în lift și la restaurant și oriunde, ba chiar și atunci când eu încerc să fiu serioasă, responsabilă, sexi sau pur și simplu adorabilă. Și nu-mi iese.

Radu înjură în trafic. Oricât aș încerca eu să îl rog să nu mai facă asta, înjură instant șoferul care i-a blocat calea sau care i-a deranjat urechea. Iar dacă se întâmplă să fie înjurat primul, începe un battle de versuri, fără rimă, fără noimă, dar cu mult patos. E greu pentru mine de digerat, dar pentru el, probabil, greu de gestionat.

Radu mi-a spus prima dată că mă iubește, sincer, serios, printr-un sms, iar eu m-am bucurat atât de tare, încât i-am răspuns „Mulțumesc”. [Insert whatever joke here]

Radu își iubește mult părinții, deși nu le spune. Îi iubește cu drag de mâncarea pe care o primește de la ei, cu grijă pentru efortul lor, cu dor de anumite vremuri.

Radu are un frate și câțiva prieteni pe care tot frați pare că îi consideră.

Radu e cel mai bun tată pe care Zoe și Milla puteau să-l aibă. Gătește ouă ochiuri și omlete pentru fete, știe cel mai bine să le întindă untul pe pâine și să-l acopere atent cu dulceață, le-a schimbat zeci de scutece, le-a șters zeci de muci și le-a culcat de zeci de ori. Și nu a fost nevoie să îl rog de zeci de ori.

21125

Radu scrie cu mâna dreaptă, dar de fapt cu piciorul. Dar pentru că folosește mult limbaj non-verbal, nimeni nu-l mai întreabă de scrisul indescifrabil.

Radu e cel mai descurcăreț instalator și tehnician al casei noastre. Știe să repare orice, oricând, orice lampă, ușă sau joc defect, vrând sau poate uneori nevrând.

Radu cunoaște cel mai bine conceptul cerere-ofertă, și la job și acasă. Știe ce apartamente se caută, ce oferte de chirii există, cine are nevoie de un scaun de copil, cine vrea flori, cine vrea înghețată. Poți să îl suni la orice oră, cu orice problemă, te ajută, dar nu înainte de a face o glumă legată de problema ta.

Radu e fotbalist. O dată pe săptămână, dar și oricând se încinge un meci pe orice fel de pajiște. Joacă doar fotbal, dar se uită la toate sporturile lumii, pe orice device, la orice oră. La fel ca tata. Când nu e fotbalist, e pescar.

Radu e gurmand. Îi plac arome, texturi, filme în care cineva gătește, mâncăruri gătite de mama lui, de tatăl lui, de chefi, cu sau fără stele, mănâncă de oriunde, orice e bun. O ia lejer și în cealaltă direcție, pe căile nemisterioase ale junk food-ului, dar aici intru eu, pitic constant pe creierul lui, și îi zic și de mama și de tatăl junk food-ului, îi scot făina albă și zahărul (mai puțin când îi aduc Toblerone de la aeroport), lăsându-i peri albi, dar, sper eu, și sănătate-n plus.

Radu e magician. Mi-a găsit odată un inel pe fundul bazinului de la Bucov, iar azi, de ziua lui, mi-a luat mie flori.

Radu împlinește 36 de ani, dar când avea 17 și eu 16 și eram clasa a X-a și ascultam Vine vara, și de-abia ne cunoscuserăm de două luni, l-am părăsit. Nu știu ce mi-a venit. Au mai trecut ape, prieteni, iubiri de liceu, vise. L-am visat apoi, clar, într-o noapte, trecuseră doi ani, era pe vremea când dormeam în apartamentul de la parter, în patul cu tăblie verde, lângă balconul lung, cu viță de vie. În dorința și în visul meu demne de Coelho, m-am gândit la el, l-am așteptat să vină. Și a apărut o dată, a doua oară, a treia oară. Am numit destin a treia întâlnire din stația autobuzului 2, așa că ne-am dat una, oficial, pe 18 septembrie. Și de-atunci ne tot întâlnim și continuăm într-o uniune și însoțire prin viață, deși uneori pare că suntem la kilometri distanță. E matematică, dar de fapt e și chimie. Și când omul mă enervează, visul asta îmi vine în minte, iar și iar, și mă calmează.


Radu e familia mea, chiar dacă fiecare are deja și alta. La mulți ani, Radu, cu multe momente ce îți bucură și mintea și inima și corpul. Te iubesc chiar și atunci când simt că nu te iubesc deloc.

Standard
calatorii, copii, cuplu, familie

Aveam un plan legat de San Sebastian

Voiam să îl vizităm încă de când locuiam în Spania, acum ceva ani. După ce am luat la rând şi la picior oraşele şi satele din Andalucia, am vizitat şi revizitat Barcelona, ba chiar am trecut şi la vecini, în Portugalia, într-o excursie cu colegii de atunci din facultate, am vrut să ajungem cumva şi în nord, unde n-am apucat în cei doi ani petrecuţi în Spania. Scriu la plural, pentru că  spre norocul și liniștea mea, Radu m-a însoțit în această perioadă.

Dar ce are San Sebastian, întreba el. Aşa cum întreba şi de New York cu care am insistat şi care l-a vrăjit. Păi stai să îţi zic. San Sebastian (Donostia în limba bască) are ceva şi din Spania şi din Franţa, care e la o vamă distanţă, are ocean, pe cel Atlantic, are munte, are plajă, are aceeaşi mâncare pe care o iubim, are palmieri si tamarindos, are un Acvariu numai bun pentru copii, dar şi pentru adulţi. Şi are şi un festival de film, la care nu o să ajungem probabil vreodată (poate deloc întâmplător, el începe chiar azi), dar pentru că există, are o margaretă în plus din partea mea. E un sat pescăresc care s-a transformat într-un oraș elegant și captivant.

Anul acesta am întocmit planul de atunci şi după o oprire în Cambrils unde verişoara mea a făcut nunta, am continuat drumul, în tren la dus şi cu avionul la întoarcere, pentru că biletul era Bucureşti-Barcelona şi retur. Şi după o săptămână veselă cu părinţi şi rude, am avut o săptămână mai liniştită, în patru.

Pe unde ne-am plimbat?

Am poposit pe trei plaje superbe, Zurriola, La Concha (plaja scoică) și Ondarreta, cea din urmă, în apropierea căreia ne-am şi cazat. Apartamentul unde am stat, unul din lista asta lunga de aici, a fost foarte potrivit pentru noi patru. Cu două camere cu pat dublu, cu un living luminos, cu o bucătărie utilată peste timpul şi puterile mele de folosire, cu balcon şi într-o zona superbă, stilul belle epoque, aşa cum citit şi observat.

Plaja Ondarreta are în faţă Atlanticul, de unde şi bărcile şi înotătorii, în stânga un munte, în spate case care apar în vederi, în dreapta portul. Este frumoasă, cuceritoare, curată, lată, câţiva turişti, oameni liberi, relaxaţi, în timp ce fluxul şi refluxul sunt o încântare pentru ochii adulţilor şi o joacă pentru copii, atât dimineaţa, cât şi seara. Ondaretta se continuă discret si armonios cu plaja La Concha, care, la rândul ei, se termină undeva spre Acvariu. Pentru că am stat mult pe plajă şi am mers mult pe jos, am mers agale către locuri ce ar meritat poate mai multă atenţie din partea noastră. Pe unele le-am găsit închise, pe altele nu le-am mai nimerit din cauza ploii, pentru că aşa cum zic uneori prezentatorii Meteo, „vremea a fost capricioasă”. Într-o singură oră aveam parte şi de soare şi de ploaie, ba chiar şi de tunete, noi fiind mai mereu în şlapi, în prima parte a zilei. Iar dintre locurile în care am fost, am ajuns la Aquarium, unde am stat în fund şi cu ochii la rechini o perioadă, ne-am plimbat prin tunelul lor de 360 de grade, apoi am ales Monte Igueldo unde am ajuns cu funicularul în 3 minute, un funicular de peste 100 de ani, dar care funcţionează foarte bine. Am urcat cu ploaia, ne-am întors cu soarele, însoţiti de alţi turisti cu sau fără copii, care sporovăiau în spaniolă, franceză sau italiană. Într-o zi de vară ca la carte, fetele ar fi putut să se dea în toate comediile de pe-acolo, dar acum erau închise, din cauza vremii. La baza muntelui se află şi Peine del Viento, niște sculpturi fixate în rocă, pe care noi le-am omis cu succes şi la care nu am mai apucat să ne întoarcem. Ne-am plimbat apoi prin centrul lor vechi, Parte Vieja, am vizitat o biserică, nu mai ţin minte care era, parcă Santa Maria, portul, am traversat golful La Concha, precum şi bulevardul cu vile scumpe, Paseo de Miraconcha şi pe jos şi cu autobuzul de mai multe ori. Am văzut palatul Miramar în exterior, am intrat în câteva parcuri cu tot soiul de materiale din lemn, am stat mult, aproape toată ziua afară, împărțind timpul între plajă și oraș.

Ce am mai fi vrut să vizităm?

Monte Urgull, cu tot cu Castillo de la Mota, Parcul Aiete măcar, pentru că pe oriunde mergem, nu vreau să refuzăm întâlnirea cu o grădină, un spaţiu verde sau ceva despre care se spune că e un parc, dar de fapt e o pădure imensă, foarte mare şi bine îngrijită. La Miramar Palace am fi vrut și în interior, dar era închis pe perioada verii pentru cursuri şi ateliere. Aşa că l-am admirat pe exterior, l-am fotografiat şi apoi am stat şi am privit oceanul şi din unghiul ăsta, unghi din care, cel mai probabil, l-a privit şi regina Maria Cristina care a construit palatul, cu ajutorul unui arhitect englez. Nici pe insula Santa Clara nu am ajuns (nici cu barca şi nici înot de pe plaja Ondarreta, deşi se poate), pentru că din păcate am lăsat-o pe ultima zi, când Radu de obicei e mai mult precaut decât îndrăzneţ. Biaritz ar fi fost minunat de cutreierat, ca o aroganţă dincolo de graniţă, dar poate altă dată. Și poate şi o plimbare cu barca. Poate. Poate. Poate dacă săptămâna dinainte nu ar fi fost atât de plină.

Ce-am mâncat? 

Noi am mâncat de toate, copiii mai pe alese. Am mâncat unde am găsit liber şi deschis. Oricât de mult îmi place să caut recomandări de restaurante, pe bloguri, la prieteni, în reviste, uneori nu avem timp sau chef sau stare să le alegem pe sprânceană. Şi cum mâncarea spaniolă ne-a plăcut mereu şi mie şi lui Radu, am mers aici pe comoditate şi relaxare. Unde găseam ceva să ne placă, ne opream şi mâncam: calamari, paella, tortilla de cartofi, patatas bravas, pimientos de Padrón, preferații mei, navajas, angulas, din care a mâncat Milla cu o poftă surprinzătoare. Am şi gătit de câteva ori în bucătăria apartamentului, ne-am luat şi mult jamon şi queso semi-curado, fetelor le-am făcut ba carne, ba paste, ba orez cu lapte. În rest, multe fructe, morcovi şi castraveți, migdale, ce de obicei. Mi-ar fi plăcut, de exemplu, să ţin cont de ce zice Conde Nast aici, dar nici nu regret localurile peste care am dat.

Ce-au făcut copiii?

Cam ce am făcut şi noi şi multe în plus. Spre deosebire de mine, ele au dormit mai mult şi spre deosebire de Radu, au stat mai mult în apă. Au construit tunele şi castele și șanțuri în nisip, au aruncat de câteva ori pe zi cu frisbee-ul de la Decathlon, s-au legănat în caruselul din apropierea portului, au mâncat de vreo trei ori îngheţată bună, într-un loc mic şi spectaculos, Oiartzun, au mers şi ele mult pe jos (dar şi pe umeri sau manduca), au citit din cărţile luate în bagaj, s-au bronzat puţin, s-au făcut că vorbesc în spaniolă, au alergat pe multe străzi, au intrat în prea multe magazine, şi-au ales câte o amintire, le-a plăcut, am văzut. Erau fascinate amândouă de surferi, la fel ca şi mine, şi de grupurile numeroase şi experimentate de copii care veneau şi urcau hotărât pe caiac, traversând bucata de apă până la insula Santa Clara. Mie, însă, mi se păreau fascinante atunci când se opreau în mijlocul străzii, al trotuarului, al plajei, ba chiar al autobuzului, oriunde, să caşte gura şi ochii la oameni. Mă încântă să le văd cum lumea li se pare bună şi interesantă de privit, cum absorb curioase viaţa din jur. Pentru că şi eu fac la fel.

Le-aş mai fi dus pe fete şi în alte locuri, dar despre unele am citit că erau departe, nu aveam maşină, erau drumuri lungi, deşi sigur ar fi meritat.

Pe San Sebastian îl recomand pentru că e frumos, e şic, modern şi serios, cool, sofisticat, boem în acelaşi timp. Merită un drum compus din tren şi avion. Ce m-a impresionat în plus, dincolo de tot ce am scris mai sus, este senzaţia de libertate şi destindere pe feţele oamenilor, pe străzile oraşului. Mă uitam la ei şi pe cât erau de relaxaţi, pe atât de hotărâţi. Oamenii ăştia păreau să ştie ce vor şi de la viaţă şi de la fiecare vizită la supermarket. M-am şi imaginat locuind acolo, ca în fiecare alt loc pe care îl vizitez.

Şi dacă vreţi să mergeţi, v-aş trimite chiar la acest apartament. E a doua oară când ne simţim bine într-un apartament sau chiar a treia, după Creta şi Santorini, încât îl vorbesc de bine mai departe, cu încredere. Deşi la început l-aş fi ocărât puţin, pentru că am ajuns cu greu la el, şi nu din cauza drumului, cât al organizării. Check-in-ul l-am făcut târziu, întâi la agenţia care închiriază apartamentele, şi ulterior, la apartament, după ora 16:00, după ce noi ajunsesem deja pe la 11 în San Sebastian, tot pe ploaie, şi mai clar, după un plâns viguros şi sănătos al Millei în tren. Pe de altă parte, karma îşi face mereu efectul la nevoie şi aşa am putut să mâncăm bine în apropierea agenţiei şi apoi să alergăm pe plaja Zurriola, casa surferilor cu pletele în vânt şi în valuri.

img_7753.jpgIMG_7759IMG_7760IMG_7767IMG_7771IMG_7780IMG_7782IMG_7784IMG_7785IMG_7796IMG_7807IMG_7810IMG_7814

IMG_0110IMG_0113IMG_0115IMG_0116IMG_0119IMG_0120IMG_0121IMG_0122IMG_0125IMG_0126IMG_0127IMG_0128IMG_0132IMG_0133IMG_0140IMG_0141IMG_0144IMG_0147IMG_0156IMG_0164IMG_0165IMG_0167IMG_0169IMG_7818IMG_7822IMG_7823IMG_7826IMG_7832IMG_7834IMG_7837IMG_7838IMG_7839IMG_7840IMG_7848IMG_7854IMG_7857IMG_7860IMG_7861IMG_0173IMG_0176IMG_0177IMG_0179IMG_0181IMG_0184IMG_0186IMG_0188IMG_0192IMG_0196IMG_0198IMG_0199IMG_0200IMG_0201IMG_0203IMG_0206IMG_0208IMG_0210IMG_0217IMG_0218IMG_0219IMG_0222IMG_0224IMG_0229IMG_0232IMG_0233IMG_0236IMG_0237IMG_0239IMG_0241IMG_0242IMG_0244IMG_0246IMG_0248IMG_0250IMG_0251IMG_0253IMG_0254IMG_0255IMG_0260IMG_0261IMG_0264IMG_0266IMG_0267IMG_0268IMG_0270IMG_0272IMG_0273IMG_0275IMG_0276IMG_0277IMG_0278IMG_0280IMG_0282IMG_0284IMG_0285IMG_8155.JPGIMG_0286IMG_0289IMG_0291IMG_0292IMG_8148IMG_8152IMG_8153IMG_0294IMG_0296IMG_0297IMG_0298IMG_0300IMG_0301IMG_0303IMG_0304IMG_0305IMG_0307IMG_0309IMG_0311IMG_0314IMG_0315IMG_0316IMG_0317IMG_0318IMG_0319IMG_0320IMG_0323IMG_0328IMG_0329IMG_0332IMG_0334IMG_0335IMG_0336IMG_0338IMG_0340IMG_0341IMG_0342IMG_0343IMG_0346IMG_0349IMG_0355IMG_0357IMG_0361IMG_0363IMG_0371IMG_0374IMG_0375IMG_0376IMG_0378IMG_0379IMG_0383IMG_0385IMG_0387IMG_0390IMG_0391IMG_0393IMG_0395IMG_0397IMG_0398IMG_0400IMG_0401IMG_0404IMG_0405IMG_0406IMG_0409IMG_8002IMG_8008IMG_8083IMG_8085IMG_8182IMG_8183IMG_8095IMG_8104IMG_8140IMG_8143IMG_8145IMG_8146IMG_8150IMG_8162IMG_8175IMG_8185IMG_8187IMG_8188IMG_8189IMG_8190IMG_8191IMG_8193IMG_8196IMG_8198IMG_8242IMG_8243img_8252.jpgIMG_8318IMG_8319IMG_8320IMG_8325IMG_8330IMG_0412IMG_0413IMG_0414IMG_0417IMG_0418IMG_0419IMG_0420IMG_0422IMG_0423IMG_0434IMG_0440IMG_0441IMG_0446IMG_0449IMG_0455IMG_0459IMG_0462IMG_0463IMG_8346.JPG

Astfel că planul ne-a reuşit în proporţie de 85%, zic eu, pentru că am ajuns aici, am cutreierat oraşul, i-am luat pulsul şi i-am simţit vântul şi oceanul şi calmul, şi apa şi sarea şi mâncarea, dar am lăsat locuri neatinse pentru altă dată sau altă viaţă.

Standard
copii, cuplu, familie, personal

Cum ne-am fotografiat împreună și în 2017

Fetele sunt la somn, profit să scriu puțin aici despre pozele noastre în familie (uneori îmi e greu să cred că am o familie compusă din patru membri, dintre care unul sunt eu), mai ales că tocmai ce mi le-a trimis Nico.

Cred că fotografiile sunt niște amintiri autentice. Sunt reale, sunt legale, oficiale, știi că în ziua aceasta s-a întâmplat asta pentru că, uite, există această fotografie dovadă. Dincolo de lucrurile și momentele și emoțiile care se încăpățânează să ne rămână în memorie și în suflet (atât cât se poate), există aceste amintiri, pe calculator, dar de multe ori și pe hârtie sau în rame, pe care eu le-am iubit întotdeauna. Și cum e mai greu să ni le facem noi singuri, de câțiva ani o chemăm pe Nico să ne pozeze împreună. Întâi în 3, acum în 4. An de an, facem un album, cu fotografii de orice fel, dar să fim toată familia. Uneori cu părul vâlvoi, cu un muc în nas, cu o coroană de Elsa, cu kilograme în plus sau în minus, chiar și cu oboseală, dar cu mare drag. Eu tot în teneși Bensimon, dragostea mea, Radu tot cu barbă, fetele tot desculțe și cu cârlionți. Nu reușim „să stăm la poză” și nici nu ne-am propus. Se mai întâmplă și câte o fotografie compactă, cu ochii la cameră, restul vin așa cum se întâmplă acțiunea. Așa cum pică sau se încurcă arcul (vezi mai jos), așa cum se strâmbă fetele, cum ne apropiem sau ne depărtăm unii de alții în cadru. Și asta e foarte bine și firesc. Anul acesta, tot în iulie (căci în iulie ne sărbătorim nunta, în iulie e cald și bine și putem sta mult afară și iulie este și perioada dintre aniversările lor) am ieșit în Parcul Tineretului și apoi la Deschis Gastrobar iar Nico ne-a surprins așa.

171A1160171A1011171A1013171A1020171A1021171A1032171A0987171A1051171A1068171A1078171A1079171A1120

171A1170171A1085171A1099171A1184171A1187171A1188171A1190171A1199171A1204171A1211171A1220171A1222171A1225171A1228171A1242171A1253171A1255171A1260.JPG171A1264171A1266171A1270171A1293171A1299171A1308171A1315171A1323171A1329

Milla se vrea mereu fotografiată, Zoe se mai ascunde, o iubesc amândouă pe Nico, îi spun Nicu sau Nicol, îi sar uneori în brațe, de fiecare dată îi cer aparatul. E o relație cu fotografia,  îmi place treaba asta. Mai facem și la anul.

Anul trecut am combinat apartamentul nostru cu parcul Kiseleff. A ieșit foarte bine și atunci. Ba chiar a fost mai bine, fizic, că am stat mai mult jos, pe iarbă.

Standard
calatorii, cuplu, familie, personal

Aventura unor părinți care au plecat fără copii la Berlin

E bine și nu e bine să pleci cu așteptări într-o vacanță. Cred că depinde de loc, de grup, de moment. Când mergem cu copiii, nu am așteptări. De fapt mă aștept să ne simțim bine și atât. Și mereu a fost bine cu copiii. Oricât de obositor a fost, ne-am distrat, ne-am plimbat, ne-am bucurat de plăcerea lor. Când am fost în doi însă, de cele câteva ori în care am fost de când avem copii, m-am așteptat la foarte multe. Sau poate mai mult acum, în plimbarea asta. Să dormim, să ne odihnim, să ne iubim, să bem la cină vin, să mai și citim, să vizităm și mai ales să vorbim. Nu mi-am închipuit să le fac chiar pe toate, dar câteva dintre ele tot voiam să bifăm. Și simt că în mini vacanța asta tocmai unul dintre ele nu am făcut: nu prea am vorbit. Ne-am plimbat, ne-am ținut de mână, ne-am iubit, am râs, parcă nu voiam să schimbăm subiectul, să nu rostim lucruri care ar fi putut strica seara, după amiaza, plimbarea. Până în ultima seară când am spus lucruri, cam cât să pierdem echilibrul si prietenia. Poate uneori e nevoie și de așa ceva. De tăcere, de atingere, de nespus lucruri pe care le macini doar în suflet. Poate e nevoie doar de un Berlin frumos, de o mâncare de stradă sau de restaurant de două stele Michelin, de o plimbare de mână sau de un vin rose. Sau poate eram eu într-un moment în care voiam să vorbesc și nu am știut cum și îmi eram și teamă.

De-asta poate Berlinul nu mi-a rămas în inimă ca Roma de anul trecut sau ca Parisul de acum câțiva ani sau mai știu eu care oraș în care ne-am conectat, cu tot cu certuri sau îmbrățișări. Dar dacă nu îmi stă inima toată acolo, nu înseamnă că nu mi-a rămas în cap. Am toate locurile încă proaspete și închegate, așa cum de fapt mi s-a părut și orașul. Frumos, hip, cool, coerent, calm, puternic, pe alocuri trist.

Am ajuns in cateva locuri si poate am fi ajuns si in mai multe, daca nu ne mai opream si pe banci si pe iarba si pe trepte, pe la terase si peste tot unde ni s-a parut ca merita si vrem sa ne oprim.

Din prima zi, am pornit pe cai mari, adica pe picioarele noastre si la un moment dat si cu autobuzul, spre un restaurant faimos. Pentru ca ajunsesem seara tarziu, ne sculasem tot tarziu, am iesit din hotel cat sa prindem un mijloc de transport, apoi o bucata pe jos in galop si intr-un final, hop, in Kreuzberg am ajuns, am descalecat si la masa pe numele meu ne-am asezat. Prima intalnire cu mancarea din Berlin a fost prima intalnire cu mancarea unui restaurant cu doua stele Michelin. Pentru ca exista Chef’s Table si pentru ca il vad si il savurez, la recomandarea lui Adi, am rezervat o masa, la ora pranzului, la restaurantul Tim Raue. Bine am facut. Am mancat preparate sofisticate, gustoase, unele suspicioase, dar apetisante, colorate, frumos asezate in farfurii superbe dupa cum arata si fotografiile. Era ora 15:00, nu vazusem decat vreo trei strazi din Berlin, dar mancasem numeroase preparate cu nume complicate si platisem deja 150 de euro, meniul pentru noi doi, cu tot cu vin. Decent, am zis si am pornit, de data asta la trap prin oras.

IMG_8171IMG_8172IMG_8174IMG_8175IMG_8183IMG_8189IMG_8190IMG_8192IMG_8197IMG_8201IMG_8206IMG_8208IMG_8211IMG_8220IMG_8222IMG_8223IMG_8224IMG_8225IMG_8231IMG_8234IMG_6132IMG_6134IMG_6135IMG_6138IMG_6142IMG_6145IMG_8238IMG_8253IMG_8254img_8255.jpgIMG_8256

Si-apoi am inceput sa degustam si orasul, dintr-o parte in alta, cat de mult am putut.

img_8261.jpgIMG_8264IMG_8267IMG_8274IMG_8275img_8278.jpgimg_8276.jpgimg_8277.jpgIMG_8280IMG_8281IMG_8283IMG_8287img_8290.jpgIMG_8291IMG_8297IMG_8299IMG_8306IMG_8307IMG_8310img_8313.jpgIMG_8315IMG_8323IMG_8325IMG_8326IMG_8328IMG_8329IMG_8331IMG_8332IMG_8333IMG_8343img_8349.jpgIMG_8352IMG_8354img_8356.jpgIMG_8358IMG_8359IMG_8363IMG_8364img_8370.jpgIMG_8372IMG_8377IMG_8378IMG_8379IMG_8382img_8385.jpgimg_8383.jpgIMG_8387IMG_8388IMG_8389IMG_8391IMG_8393IMG_8400IMG_8401IMG_8403IMG_8404IMG_8406IMG_8409IMG_8410IMG_8411IMG_8412img_8413.jpgIMG_8414IMG_8417IMG_8418IMG_8419IMG_8420IMG_8423img_8424.jpgIMG_8429IMG_8430IMG_8432IMG_8433IMG_8435IMG_8442IMG_8444IMG_8449IMG_8455IMG_8456IMG_8458IMG_8459IMG_8460IMG_8461IMG_8462IMG_8463IMG_8464IMG_8465img_8466.jpgIMG_8468img_8470.jpgIMG_8471IMG_8473IMG_8474img_8483.jpgIMG_8485IMG_8487img_8491.jpgIMG_8492IMG_8493IMG_8495img_8497.jpgIMG_8498IMG_8499IMG_8503img_8506.jpgIMG_8508IMG_8509img_8513.jpgIMG_8514img_8519.jpgIMG_8523img_8525.jpgimg_8524.jpgIMG_8525img_8526.jpgIMG_8529img_8530.jpgIMG_8531IMG_8533IMG_8535IMG_8536IMG_8537IMG_8538IMG_8539img_8540.jpgIMG_8541IMG_8542IMG_8543IMG_8544IMG_8547IMG_8548img_8549.jpgIMG_8550IMG_8552IMG_8558IMG_8559IMG_8565IMG_8566IMG_8571IMG_8575IMG_8578IMG_8581IMG_8582IMG_8586IMG_8588IMG_8592IMG_8597IMG_8599IMG_8603IMG_8604IMG_8606IMG_8608IMG_8609IMG_8610IMG_8612IMG_8614IMG_8615IMG_8616IMG_8617IMG_8622IMG_8623IMG_8625IMG_8626IMG_8628IMG_8630IMG_8632IMG_8634img_8638.jpgIMG_8642IMG_8644img_8645.jpgIMG_8646IMG_8647img_8648.jpgIMG_8649IMG_8650IMG_8653IMG_8654IMG_8655img_8657.jpgIMG_8659IMG_8661IMG_8665IMG_8667IMG_8668IMG_8669IMG_8670img_8671.jpgIMG_8673IMG_8675img_8676.jpgIMG_8680img_8682.jpgimg_8684.jpgIMG_8685IMG_8686IMG_8689IMG_8690IMG_8694IMG_8696img_8697.jpgIMG_8698IMG_8702IMG_8704IMG_8710IMG_8712IMG_8732IMG_8739IMG_8742IMG_8748IMG_8750IMG_8753IMG_8758IMG_8763IMG_8767IMG_8770IMG_8771IMG_8772IMG_8777