Durerea e o făptură înaripată

Durerea e o făptură înaripată este o carte scrisă de Max Porter. Prima lui carte publicată, premiată. A doua a apărut anul acesta. Ce emoționantă și bine scrisă e. N-aș ști să îi fac o descriere care să cuprindă minunăția cuvintelor așezate pe fiecare pagină. Este povestea unei familii, un tată și doi copii, este modul lor de supraviețuire, de iubire, de conectare după moartea mamei. O să pun câteva citate. Citatele sunt fie vorbe ale copiilor, fie ale tatălui. Apare și Kra, o cioară vindecătoare, dar despre ea puteți afla când citiți cartea.

“Îmi aduc aminte că mi-era teamă că ceva neapărat va merge prost dacă eram atât de fericiți, eu și ea, în zilele de început, când dragostea se statornicea în viețile noastre la fel ca aluatul care umple colțurile tăvii pe măsură ce se umflă și se coace”.

“Spun minciuni despre cum ai murit, i-am șoptit lui Mami. Și eu aș face la fel, mi-a șoptit și ea.”

“Băieții îmi oferă un loc pe canapea lângă ei și bunătatea lor atât de naturală mă doare ca o criză de apendicită. Trebuie să mă aplec și să mă țin cu mâna pentru că sunt așa de buni și-și tot reînnoiesc și-și alimentează bunătatea fără ca bateriile mele să contribuie în vreun fel la asta.”

“Eram niște băieței cu mașinuțe cu telecomandă și seturi de ștampile cu tuș și știam că se întâmplă ceva. Știam că nu primeam răspunsuri directe când întrebam „unde e Mami? și știam, chiar dinainte de a fi duși în camera noastră să ni se spună să stăm pe pat, de o parte și de altă a lui Tati, că ceva se schimbase. Am ghicit și am înțeles că era o viață nouă, și că acum Tati era un Tati diferit, iar noi eram băieți diferiți, eram niște băieți curajoși fără Mami.”

Pagina 81. Și 82.

“Conceptul de a merge mai departe este pentru oamenii proști, pentru că oricine are un pic de minte știe că durerea este un proces de durată. Refuz să mă grăbesc. Și nimeni să nu încetinească sau să accelereze sau să repare durerea ce ne apasă.”

„Nu ne vom mai certa niciodată, certurile noastre minunate, scurte, trase la indigo. Broderia ciondănelor noastre (…) Nu va mai folosi niciodată machiaj, șofran, peria de păr, dicționarul. Nu va mai termina niciodată romanul, untul de arahide, balsamul de buze. Nu-i voi mai găsi firele de par. N-o voi mai auzi respirând”

„A fost odată ca niciodată un rege care avea doi fii. Regina căzuse de la ușa mansardei și își zdrobise țeasta, iar cum servitorii din regat erau ocupați să lustruiască sculpturi pentru rege, aceasta a sângerat până a murit. Regele era prins cu îndepărtarea inutilă a blestemelor și cu împiedicarea micilor războaie, astfel că micii prinți se certau mereu”.

„Credeam că ea va apărea într-o zi și ne va spune că totul a fost un test. Credeam că putea să ne vadă prin oglinzi. Credeam că era agent sub acoperire, îi trimitea bani lui Tati și-i cerea informații despre noi. Aveam grijă să îi adăugăm ani la vârstă, să nu rămână captivă în timp. Aveam grijă să o numim Bunica, atunci când Tati a devenit Bunicul”.

„Din nou. Implor totul din nou”

„Te iubesc te iubesc te iubesc, iar vocea lor era viața și cântecul mamei lor. Nedesăvârșită. Frumoasă. Totul.”

Pentru mine cartea asta a fost totul. Cuvântul, limbajul, emoția, adevărul, mama.

Un gând despre „Durerea e o făptură înaripată

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s