Suntem la corturi, pe un deal, mai precis între dealuri și pădure, undeva în satul Brăduleț, un loc în care am mai fost și anul trecut. Suntem pe terasa cabanei de lângă corturi. Plouase destul de puternic, ca în alte două zile din săptămâna respectivă, dar ploaia de vară oricât de puternică, e scurtă. Oricât de enervantă sau plăcută, e scurtă. Scot boxa din rucsac, i-aș zice boxă-minune la ce momente a provocat, e frumoasă, neagră, înaltă ca o sticlă de apă SOLÁN DE CABRAS, o conectez la telefon, dau drumul la muzică: Sia, Imagine Dragons, Irina Rimes. Fata mare începe să danseze. Își arcuiește degetele, brațele, își întinde și își răsucește capul, picioarele. Se uită în geam, își dă părul pe spate, dansează ca și când ar dansa în oglindă. Se întinde, face pași mari, mici, nu știu dacă îi face din suflet sau din experiența de la Centrul Dansului. E delicată, atentă, modernă în dezlânarea mișcărilor. Începe și fata mijlocie, face mișcări care nu seamănă cu nimic. Dă din mâini, din cap, își scutură brațele, stă pe loc, își dă capul pe spate, apoi în față, este genială. Dansează cu corpul, dar mai ales cu fața, cu ochii, cu buzele, cu gâtul pe care îl răsucește ca și când ar învârti-o cineva cu o cheiță. Cea mai mică face și ea niște piruete de tot amuzamentul și dragul. Ridică și coboară, ușor smucit, mâinile, ridică un picior, ca și când ar vrea să sară, se mai învârtește puțin. Ce atmosferă. S-a învățat cu dansul surorilor, cu dansul în general, cu muzica. Muzica face magie cu corpurile lor, din corpurile lor. Un hamac de o persoană găzduiește o mamă cu doi copii care se bucură și ei de ritm, se leagănă împreună în pânza atârnată de grinzi. Unul dintre copii e o zână. E iubire în fiecare mișcare, în mișcarea leagănului, în mișcarea dansului. Parcă a început iar să plouă. Vorba Kirei, „pic, pic”.
Suntem într-una dintre taberele în familie, organizate de Lumea lui Momo. E ultima seară, e petrecere, fata mare e îmbrăcată într-o rochie mov, primită cadou, cu tulle în partea de jos și ceva dantelă în partea de sus, cea mijlocie într-o rochie inspirată de rochia Elsei (din Frozen, știți și voi, sper), cea mai mică doarme deja, a culcat-o mătușa mea, de obicei o culc eu. Rămân la petrecere cu fetele și le văd din nou dansând. Aș putea să mă uit toată viața la ele, cum dansează și cum își lasă corpul în voie, pe aproape orice sunet. Se înclină la 30 de grade, la 45 de grade, la 90 de grade, ca și când cineva le-ar obliga să facă asta. Mira ne rugase să notăm câteva melodii pe care dorim să le auzim la această petrecere, într-un playlist colectiv. O melodie pentru fiecare membru al familiei. Noi suntem 5, am scris 7 melodii. Dansăm pe toate, dar mai abitir când începe Moldovenii s-au nascut. Suntem câteva fete, mai vine una, mai vin un tată și o mamă și tot mai vin și ne strângem de o horă pe care o țin și acum minte. Aici e despre alta boxă, mult mai mare, nu a mea.
Suntem la bunici, în curte, e 7 seara, sunt țânțari peste tot, față cea mai mică are deja 3 mușcături care s-au transformat pe furiș în niște umflături gigant, deși toată lumea le zice „blânde”. Țânțarul n-a fost deloc blând. Pun boxă pe terasă, cobor în curte, mă așez pe iarbă, dau drumul la muzică. Zoe vrea melodia Birds de la Imagine Dragons (din nou), despre care îmi povestește că a ascultat-o de mai multe ori la unchiul ei. Urmează ily, apoi Carla’s Dreams. În curte sunt patru fete, de vârste diferite, aud muzica, încep, pe rând, să danseze, apoi împreună, una dintre ele, vecina, le urmărește pe ale mele, preia ritmul, le absoarbe mișcările, celelalte trei se mișcă de parcă nu le-ar vedea nimeni, ceea ce este aproape corect, doar eu și tata le vedem, tata e încântat de minunăția asta de boxă, de fetele minunate, se așază pe scaun, dă și el din mâini, nu pleacă peste 5 minute așa cum face de obicei, fetele dansează în continuare, una a renunțat la scutec, cea mai mică desigur, stau în cap, se iau toate patru de mâini, aleargă, fac șpagatul în aer, dansează în jurul copăceilor, fac piruete, mă uit la încântarea lor. Mama vecinei își cheamă fata acasă, o rog s-o mai lase puțin, că e de neuitat. Mai rămâne jumătate de oră și e perfect.
Ziua aceea înseamnă mai multe zile. O să le țin minte pe toate. În caz de uitare, vezi această postare. Iar boxa cea nouă nu mai e chiar nouă. Se cheamă Ultimate Ears Boom 3. Am primit-o de Crăciun și a fost nouă până când a început izolarea și am tot ascultat și dansat prin casă cu ajutorul ei. Dar tot nouă e pentru mine, pentru că arată bine, muzica se aude bine, cică e rezistentă și la apă, am grijă de ea ca să o păstrez „ca nouă”. Iar de aproape două luni de când suntem pe drumuri, la munte, la cort, în tabără, la bunici, la mare, o iau cu mine și când se ivește momentul, îl simt, o scot, pun muzică, ușor, subtil, fetele aud, începe un dans, nu durează mult, atât cât e, e magie.
anașimaria 