Kira de 3 ani

Kira împlinește 3 ani, astăzi, pe 3 decembrie. Acum 3 ani mă întrebam când să merg la spital, că parcă nu o mai simțeam că mișcă. Doar avea 4kg și jumătate. Unde să se mai miște. Doctorul m-a chemat după-amiază la o monitorizare și mi-a zis să aduc și un bagaj. Că doar eram deja în 41 de săptămâni. Ea era ok, eu cu tensiunea, mai puțin. Am așteptat-o în timp ce coseam niște cizme din fetru pentru clasa fetei mari (la cererea învățătoarei). A venit, mi-a umplut brațele cu rotunjimea ei și inima și știti și voi cum e, mi-a umplut toată viață. Kira de 3 ani are 14 kilograme, are ochi albaștri și un semn la ochiul stâng, de când a căzut la tuși și s-a lovit într-un colț de masă. Probabil o să rămână întotdeauna acolo. Kira de 3 ani vorbește și mai mult, se joacă și mai mult, se joacă altfel. Facem în continuare cort sub plapumă și mă lasă să îi pup o oră degețelele, dar se joacă și de-a doctorița și face și turnuri înalte și unește și piese de Lego și cântă foarte mult și deschide cărți din care inventează niște propoziții. Kira de 3 ani țipă când e supărată, de mă-ntreb ce-am făcut să merit asta. Se sperie când țip și eu după fetele mari, plânge, ne îmbrățișam. E greu și e ușor, ca întotdeauna de când avem copii. E o plăcere să mă joc cu ea, să stau doar cu ea, să o văd implicată în joaca lor, când fetele mari o acceptă. E un chin uneori cu îmbrăcatul, cu spălatul pe dinți, cu urcatul la etajul 4.

Kira de 3 ani merge la înot, în același loc, la Acvatic Bebe Club, alături de Milla, de 2 săptămâni incoace, căci nu mai vrea singură, dar nici n-ar renunța la înot. Kira de 3 ani este veselă, inteligentă, prezentă, jucăusă, frumoasă, atentă la detalii, la cuvinte, la povesti. Ia jucării din mâinile surorilor, vrea să fie tot al ei, se supără și înțelege în același timp. Dansează mult, face tumbe și crede că face roata, se pictează pe obraji, pe frunte, pe picioare, pe unghii. Nu îi mai place culoarea mov, nu mai mănâncă așa de multe omlete, nu mai stă atât de mult acasă cu mine. Kira de 3 ani merge la grădiniță, în grupa Raze de Soare, după ce a fost o luna și jumătate la grupa Steluțe. E o rază de soare, puternică, strălucitoare. E cea mai mică fată a noastră, iubită și adorată, pupată și în somn. Îmi spune că mă iubește, vrea să doarmă pe mâna mea, pe tot corpul meu. Pentru ea, dar mai ales pentru mine, mi-aș face abonament pe viață la masaj.

Kira de 3 ani mănâncă zacuscă, smântână, fulgi de ovăz cu lapte, banane, caju, înghețată de mango și ciocolată, mănâncă și visează în somn pizza Margherita și devorează pastele cu carne tocată sau orice cu carne tocată. Kira de 3 ani se trezește prima și uneori adoarme ultima. Ascultă uneori Străfurnica, alteori Bobiță și Buburuză, dar luna asta cel mai mult colinde. Kira de 3 ani nu mai bea lapte de la mine, cam de jumătate de an, dar bea lapte cald cu scorțișoară de la Lăptăria cu caimac.

Kira, te iubesc, fată dragă cu ochi senini. Te iubesc surorile tale care nu te lasă să le iei nimic, dar te caută, te strigă și te complimentează. Te iubește tatăl tău care te învârtește pe degete și pe picioare și te culcă uneori, la somnul de prânz sau de seară. Și acolo sus cineva te iubește.This is your grace,” vorba celor de la Snow Patrol. Ești bună de iubit.

„Mami, uite ce e aici” mi-a zis de dimineata cand a vazut.
O poezie pentru Kira
Manduca pentru copii, cadou pentru Kira
A plect cu manduca la gradinita
Puzzle cu Gruffalo
Puzzle cadou si mic dejun
Pregatirile de aseara

Update, ca sa-si aminteasca de tot ce s-a mai intamplat de ziua ei.

Rochia verde-albastra de la Lea&Maru
Bicicleta de la Decathlon
Prajiturile de la Lulu’s Cake pentru colegii si educatoarele de la gradinita
PrTortul cu mango si ciocolata luat de Radu de la Dorobanti140

4 gânduri despre „Kira de 3 ani

    1. Cu placere. Grupul acesta e mic, intre cateva mame, unde mai schimbam sau vindem produse de copii intre noi. Dar daca te intereseaza decorariuni de Craciun handmade sau orice altceva handmade, exista grupul Work at Home Moms unde gasesti multe lucruri bine facute. Eu am luat odorizante naturale si bune de acolo, pentru dulapuri, nu mai stiu numele fetei insa.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s