Să fii sigur că ai luat decizii corecte când ai copii e aproape o glumă, e o speranță, e un salt de încredere. Și când ești adult e greu, doar ce vin de la pensat și nu știam cum va ieși. Dar să fii sigur că ai făcut bine, ceva, orice, cu copiii, că ai ales bine, că ai ales cel mai mic rău, e greu, e despre viața altui om. Și totuși, uneori, în anumite momente sunt niște lucruri de care ești sigur/ă. Sunt sigură că am făcut bine când am luat în brațe un copil care trăia un tantrum, sunt sigură că am făcut bine când nu am țipat (atunci când nu am țipat), când am ales să le citesc povești în fiecare seară, sunt și momente în care sunt sigură că am făcut bine să le propun o regulă sau să le ofer o libertate. Desigur, regulile și libertățile sunt ușor de combatut și aici este o discuție lungă. Dar apoi mai sunt alegerile legate de activitățile pe care le fac copiii, de numărul de activități, de vârsta la care se pot face aceste activități. Și aici e nevoie de echilibru și alegerile se fac în funcție de familie, de copil, de personalitate, de reședință, de costuri. E greu să fii sigur. Dar simt și știu că înotul a fost o alegere bună, sigură, potrivită și binevenită. Le-am dus la înot pe toate cele trei fete, în același loc, la Acvatic Bebe Club, începând cu 8 luni (pe primele două) și respectiv de la 1 an, pe a treia.
Am ales înotul și pentru Zoe și pentru Milla și pentru Kira
Am citit despre beneficiile înotului, la orice vârstă, cu atât mai mult la începutul vieții, am întrebat trei pediatri, pe care i-am și cunoscut, și am știut că e o alegere bună să le duc la înot. Să se obișnuiască cu apa, dincolo de joacă din cadă sau de la bideu, dincolo de bălăceală cu picioarele în chiuvetă, să facă mișcări din ce în ce mai coordonate, să se întâmple totul natural până în momentul în care urmau chiar să învețe să înoate. Am înotat și eu, mult timp, cu fiecare copil pe care l-am crescut în burta mea și a fost bine pentru amândoi.
Despre Acvatic Bebe Club am aflat de la o prietenă, chiar în anul înființării (aș putea, deci, să spun că îmi duc acolo copiii încă din anul deschiderii) mi-a plăcut de la început, tot vreau să scriu despre experiența asta de câțiva ani, dar nu-i nimic, scriu acum, că oricând e binevenită o recomandare bună. Am fost la o ședință gratuită, am avut parte de o introducere explicativă, am găsit un mediu îngrijit, responsabil (vezi dezinfecția apei, camerele cu temperaturi graduale), oameni pregătiți. Am avut și nelămuriri, pe care le-am exprimat de fiecare dată când au venit și asta mi-a dat și mai mare încredere în acest loc, pentru că mereu am primit explicații, ba chiar și soluții. Și țin minte că întrebările mele erau legate fie de instructori (să păstreze același instructor de fiecare dată sau să varieze), fie de ritmul ședinței (că nu voiam să grăbească ritmul copilului, dar nici să nu facă nimic). Am intrat în apă, la început, cu fiecare copil, câte 5 sau 6 ședințe, am vorbit despre înot acasă, le-am dus până când nu au mai vrut ele și până când a fost cumva momentul să le mut într-un loc dedicat copiilor mai mari. Primele două fete au mers aici până aproape de 4 ani, iar cu Kira, a treia, merg în continuare, din luna ianuarie, anul acesta, cu pauza aferentă de stare de urgență. De fiecare dată am făcut abonanament anual, cu plata în 3 tranșe, a fost foarte bine. Kirei îi face bine, îi place, mie îmi face bine să o știu în siguranță și făcând ceva atât de potrivit întreg corpului ei.
De ce e bun înotul pentru copii?
- Pentru că folosește toți mușchii corpului, ceea ce este desigur valabil și pentru adulți. Iar asta îi ajută în dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a corpului. Crește forța musculară, ritmul cardiac, rezistență fizică, tonifică, întărește sistemul cardiovascular fără să pună presiune pe articulații sau oase.
- Pentru că, în multe cazuri, așa cum spun și studiile, dar și experiențele mamelor pe care le cunosc, îmbunătățește somnul. Și în cazul nostru, zilele cu înot s-au soldat chiar și cu intervale mai lungi de somn în mașină.
- Pentru cei aduși la înot, începând cu 4 luni, se pare că este chiar o continuare firească a activității lor uterine, pentru că nu își pierd încă acest instinct și în apă se pot simți ca atunci când erau în burta mamei. De aici și recomandarea medicilor și ulterior a specialiștilor care lucrează cu copiii la bazin, de a merge cu copiii la înot, începând cu această vârstă.
- Pentru că îmbunătățește capacitățile motrice. Datorită înotului, copiii încep să își coordoneze mai bine mișcările, felul în care prind, apucă, relația ochi-mână, mână-picior.
- Pentru că e o activitate distractivă. Deși începutul poate fi greu pentru că activitatea e nouă sau instructorul e o persoană nouă, continuarea poveștii e din ce în ce mai plăcută, odată ce mama sau alt părinte îi este alături, cu prezența, la primele ședințe și ulterior cu calm și încredere.
- Pentru că pe măsură ce cresc copiii, înotul devine un sport social, pe care îl practică deja cu ușurință alături de prietenii lor sau cu ajutorul căruia își pot face prieteni noi.
- Și mai sunt avantaje, destule, (beneficii în plus pentru cei care au anumite probleme medicale), apar și pe site-ul lor, ba chiar unul este legat de sezonul rece, când se pare că este indicat să îi ducem, dincolo de toate temerile legate de climă sau răceli.
Relația instructor – copil
Dincolo de întrebările legate de igiena locului, a apei, mereu m-am gândit cum va înota copilul meu cu o altă persoană, cu un străin. Căci toate fetele au fost bine atașate de mine, au mai acceptat câte un unchi, o mătușă, dar cam atât până mult după 2 ani. Nici pe bunici nu îi lăsau să le atingă. Și totuși, am avut noroc de fiecare dată în acest loc, în care Zoe a început cu Roxana cea blândă și jucăușă, care a inițiat-o cu drag în toate mișcările acestea acvatice, după care a continuat cu alt instructor extrem de răbdător, care ulterior a preluat a două fată, iar Milla a început și ea pe mâini bune. Au avut și momente de plâns, ba chiar țipete, s-au împotrivit de multe ori pe spate, dar de câte ori au avut obiecții le-am vorbit, atât cât am putut. „Mami, azi n-o să vreau pe spate” îmi ziceau ele pe la 3 ani și eu îi spuneam instructorului dorințele lor (ca o mamă bună sau nebună ce sunt), în timp ce încercam să le conving pe ele de ce e bună și poziția asta. Ce amintiri. Când mă uit acum la instructorul fetei mici, pe care l-a acceptat, surprinzător, de la prima întâlnire, cum vorbește cu ea când sunt amândoi la scara de la intrare în bazin, mi se pare incredibil ca un adult să trateze cu atâta respect un copil, deși asta e normalul. Nu mi-au plăcut toți instructorii pe care i-am observat sau cunoscut acolo, dar să-mi plăcut toți, ar fi fost o iluzie. Sau poate acesta este un lucru de îmbunătățit, dacă ar fi să îmbunătățească ceva. Dincolo de metodă și chimie, ce mi s-a părut important a fost relația de unu la unu cu un copil. Dacă mă întrebați pe mine, mi-ar fi plăcut să fi învățat și eu, mică fiind, să înot cu un singur om, venit acolo doar pentru mine. Am învățat acum 3 ani, cu Sergiu de la Dinamo, și altfel de înot față de ce puteam și practicam eu, organizat, relaxat, a fost bine și așa.
Cum e la înot în vremuri de Covid?
După ce am făcut o pauză începând cu sfârșit de martie, (timp în care Kira a început să se scalde mai des, în piscine în aer liber, la mare n-a dorit, la râul unde am fost la cort, acasă, una-două, vrea baie în cadă, cu tot cu ochelari și eu nu mă opun, că îmi place să ne bălăcim, ca să nu zic că e unul dintre momentele când mai face și ea pauze de vorbit, dacă înțelegeți ce vreau să zic), am revenit în luna mai, la același instructor, tot la grupa SuperBebe (de la 3 ani se numește Micul Cercetaș) cu toate măsurile de siguranță luate. Număr de copii limitat, folosirea măștii în sala de așteptare sau de aclimatizare cum îi spun ei, intrare și ieșire separate și alte câteva care apar tot pe site.
Mergem deci în continuare, cu scutecele noastre de înot, dar fără prosop, că îți pot oferi ei, și dacă e să mergeți și voi la un moment dat, să aveți încredere că sunt oameni buni. Iar orice nu e bine, se poate rezolva. Ba chiar și o carte uitată, cum a uitat Milla, acum vreo 2 ani, cartea 101 Dalmațieni, o ediție pe care o tot citeam, iar ei i-au oferit-o cadou, pentru că n-au reușit s-o găsească.
Acvatic Bebe Club are și loc de joacă și loc de fumat și loc de băut cafea. Eu nu beau cafea, dar stau cu Kira la joacă, mai răsfoiesc o carte din mini librărie și uite așa se încheie pauza. Și se incheie și postarea asta lungă, dar din inimă. Au și Salină și fac uneori și ateliere dedicate copiilor. Pentru Acvatic Bebe Club vin de peste 7 ani, din altă zonă de orașului, ceea ce îl face cam inaccesibil, dar pentru familiaritate, siguranță și încredere merg oriunde (o dată pe săptămână, deși am fost și de două ori). Și dacă e și loc de parcare, ceea ce există, e excelent. Aș zice că vin și pentru Carmen, care e o drăguță (deși am cunoscut-o târziu) și care a gândit acest spațiu, dar rar ne vedem, pentru că ea e mereu ocupată, iar eu mereu citesc câte ceva în momentele astea de pauză. Pe copiii ei ce-i mai văd pe acolo, de parcă ar fi de-ai casei. Dar poate că, deja, sunt și eu sunt de-a casei.
anașimaria 