Sau Ana, campioana. Așa mi-a zis Alice când m-am lăudat că am înotat într-o seară la Dinamo, peste toate așteptările mele. Sunt câteva momente în viața mea, câteva, nu multe, în care am fost mândră de mine. Mulțumită cu tot corpul și sufletul, poate chiar asta e fericirea. Ziua când am intrat la facultate, momentele în care am luat examenul Cambridge și diploma de limbă spaniolă, ziua în care am acceptat un necunoscut în viața mea care urma să-mi devină iubit și soț sau noaptea dinaintea nașterii Millei când m-am simțit puternică și stăpână pe situație la mine acasă. M-am simțit…

Tu, mamă, care tocmai ți-ai adormit copiii, mai greu, așa ca mine și ai stat cu sufletul la gură să fii sigură că îi auzi respirația uniformă, ca să te poți ridica ușoooor din pat. Imediat ce faci asta, trebuie să faci următoarele. Asta dacă nu ai adormit cu ei odată sau nici măcar nu ți-ai propus să faci asta cel puțin încă vreo oră, două. Mergi la toaletă. Adică așază-te pe WC și fă-ți nevoile. Nu se știe cât de repede se trezește unul dintre copii sau singurul pe care îl ai și te ține cu mintea trează și…

Mă joc cu fetele oricând. Când vor să ne ascundem, în parc, jocuri cu roluri, cu personaje din povești, reale, inventate, orice. Îmi place să fiu cu ele. Sunt si seri pe care nu ni le petrecem impreuna. Ba un film in doi, ba o iesire cu prietenele, ba cursul de storytelling. Dar de obicei seara suntem toti 4 pe baricade. Iar la jocuri, citit, gatit, eu cu ele la pachet. Fără telefon, fără întreruperi. Încerc să dau rost unei zile, din cursul săptămânii, de la finalul ei, cu joc, teatru, cu prezența mea și orice activitate care ne conectează inimile…

Nu te-am așteptat neapărat. Nu te-am visat, nu am sperat. Dar dacă tot ai venit, să știi că eu promit: să nu m-agit, să nu mă grăbesc, să chibzuiesc, iar cand voi fi mai hotărâtă, să nu mă ții in loc, mai bine să îmi dai puțin noroc. Vreau să țin pasul cu tine, când mai e puțin până la vacanță, când mai e puțin până la somn, când mai e puțin până vine orice ne dorim. Vreau să țin pasul și să nu treacă o săptămână fără o carte în mână, să nu treacă o seară fără o poveste…

Mă trezesc, ea încă doarme. Zoe vorbește tare pe hol, îl strigă pe Radu, face pipi, face de toate. Ea nu se trezește. Nici nu se mișcă. Stă perpendicular pe mine, cu capul în picioarele mele, în timp ce picioarele ei sunt cumva încolăcite sub fund. Eu stau în poziția mea plictisitoare cu capul la perete, nemișcată, să nu o trezesc. Când mă întorc, se întoarce și ea. Mă caută cu capul, și-l bagă în burta mea. Miroase a bebeluș deși are 2 ani. Miroase și a căldură și a somn și a sănătate. E mică și totuși lungană, e…

Mâine este Webstock. Conferința dedicată categoriei social media. De 9 ani există Webstock și anul acesta m-am înscris și eu. Sunt curioasă cum o să fie. Ce o să aflu din gura unor specialiști, bloggeri, oameni vizibili în social media, care au tehnică, talent, experiență. Sunt curioasă pentru că acest social media nu funcționează ca un telefon nou sau ca o pagină de word sau ca orice altceva în care apeși pe butoane, pe taste și vezi ce face fiecare. What does this button do. Nu prea e așa, deși pare. Pui o poză și vezi ce se întâmplă. Sau…

Urmeaza o saptamana unica. Saptamana in care fata cea mare, dar mica, incheie primul ei an de gradinita, merge la prima ei sarbatoare de final de an, „Sarbatoarea verii” ii zice si saptamana in care, la cativa sute de km mai la stanga, incepe festivalul Cannes Lions editia 2016. Ma ia asa cu dor, cu febra, cu o energie pozitiva de cate ori se apropie festivalul. Nu stiu nici pe cine sa aleg dintre toti speakerii, pe cine as merge sa vad si mai degraba sa ascult, dar intre timp am facut o mica selectie. Cu tot cu numarul record de…

Liră: Nu chiar așa dis de dimineață, ba chiar la o oră rezonabilă pentru mine de 4 ani încoace, adică 7:40, mă scoală fata mică cu o carte. Să citim. Să citim „Uite ce a ieșit din ou”. Nimic prea neobișnuit. Primul lucru pe care îl face Milla dimineața e să își aleagă o carte, să se așeze în fund lângă mine și să îmi facă semn să îi citesc. Peste vreo 20 de minute, mă trezește și fata mare cu niște sunete de liră. Primul lucru pe care îl face Zoe dimineață e să ceară să vadă un episod…

4 am fost și acum 2 ani în Istanbul. 4 am fost și acum 5 ani în Dublin. Și sper că tot 4 să mergem din 2 în 3 ani în locuri mișto, noi, diferite. Nu atât de mișto încât să ne invidieze soții sau atât de scumpe cât să nu ne permitem. Nu atât de liniștite încât să stăm doar cu burtă la soare, dar nici atât de agitate sau turistice încât să nu ne mai bucurăm de soare, de iarbă, de noi. Ne-am unit, nici nu mai știu cum am făcut asta, dar era într-un moment când eu…

  Se înțeleg din priviri. Își dau una alteia câte o jucărie. Milla o vede pe Zoe încruntată și îi oferă pijamaua la culcare. Zoe o vede pe Milla supărată și îi umflă un balon. Sau pur și simplu se văd așa cum or fi ele într-un moment și își oferă lucruri. Rar aș zice și totuși din ce în ce mai des. Se înțeleg când râd. Zoe râde când Milla pocește un cuvânt, Milla râde când Zoe o urmărește de-a bușilea. Râde una de râsul celeilalte și se bucură împreună. Râd când le facem noi să râdă, zâmbesc una…

Fetele mele țipă mult. Așa sunt ele, țipă de bucurie, de supărare, oricând. Mă deranjează când țipă când vor bolul rapid, când vor să citim ceva anume, când țipă una la cealaltă. Și le zic. Dar știu și de ce țipă în momentele astea și că nu se vor opri decât după un somn, o mâncare, un plâns sau o îmbrățisare. Poate mai multe. Mă deranjează când țipă când pe mine mă doare capul. Simt țipetele lor până în creierii obosiți. Și le zic. Uneori se opresc, alteori nu. Mă deranjează când țipă într-un restaurant aglomerat sau pe scara blocului.…

Uneori uit că am avut o mamă care m-a ținut în brațe. Uit că am stat în brațele unei mame. Că m-am jucat cu o mamă, că am plâns în brațele ei când venea moașa să îmi facă injecții, că am mâncat din mâncarea făcută de ea, că m-a dat în leagăn când stăteam în vestul orașului, că mă plimba pe bulevard, că dormeam cu ea (sau poate nu), că îmi cânta (sau poate nu) că poate făcea atâtea și atâtea de care nu îmi aduc aminte absolut nimic. N-am să uit niciodată că am avut o mamă. Chiar dacă…

Diverse. Multe. Viața, cum ar veni. Din viața mea. Job Mă uit la ceas. 5:24. La 5 era ședința cu părinții la grădiniță la Zoe. Cum am făcut că să uit. Sau ce-am făcut și am uitat. Oricum nu puteam să stau mult. Am bilet la Visual Playground Open Nights care e în altă parte – departe – a orașului. Mă duc mai bine pe ea să o iau. Ea vrea cu bicicletă în parc, bicicletă mea mare, ea să stea în spate în scaun, să o plimb. Roată din spate e dezumflată și oricum nu am timp. Of. Poate are…

Până o să ajung să vizitez India (și dacă vreodată o să ajung), cu toate poveștile ei, unele de drag și dragoste, altele de dezgust și nepăsare, de solemnitate mai mult sau mai puțin reală, nu știu, dar așa pare din ce citesc, dar până o să ajung acolo, când prind ceva, cum e documentarul acesta, Junun, care să îmi dea un glimpse al locului, mă duc repede să îl văd. Mai ales când e aproape oarecum de casă, adică la Elvira Popescu. Și dacă îl recomandă și festivalul Next, cu atât mai bine. Junun este un documentar, mediu metraj,…

Nopțile cu copiii nu au fost niciodată la fel. La început am culcat copiii în camerele lor. Zoe a dormit întâi în sufragerie, apoi în dormitorul ei când ne-am mutat, Milla a dormit în camera căreia îi ziceam birou, iar acum dorm ori amândouă cu mine, ori fiecare cu câte un părinte. Ori la bunici sau cu mătușa, când suntem noi plecați. Dar de obicei cu noi în pat, între perne, cu sau fără broscoi, vulpe, iepuraș. Am pornit cu acest gând ca noi să dormim în camera noastră, ei în a lor și pe parcurs am simțit că trebuie…

În Bucureștiul care m-a adoptat, deși am cam fost nevoită să îl adopt și eu pe el, există parcul Văcărești. Nu vă spun despre procese și exproprieri și ce se întâmplă în spate, pentru că alții știu mai bine, vă zic doar ce am văzut eu din față. Adică ceea ce trebuie protejat și ferit de gunoaie cel puțin, o regulă fundamentală de bun -din ăla bun- simț, care, of, că nu se aplică mai deloc. Te cocoți în Observator (acolo la Asmita Gardens) să vezi parcul sau cobori direct (de fapt întâi urci și apoi cobori) în „Delta” Văcărești, la…

De vreo trei zile incoace scot poze cu fetele de pe Facebook. Pentru ca eu tot pun fotografii cu fetele mele pe Facebook. Pentru ca desi ele sunt ele, sunt si ale mele si deci sunt si eu. Fac parte din mine, au iesit din mine si ma fac si pe mine cine sunt. Si ma bucur sa le arat ca facand parte din viata mea. Chiar ma gandeam insa cat mai pot face asta. Ca ele cresc si vor afla de Facebook si de multe altele si poate nu vor fi de acord cu ce fac eu. Am trecut…

Nu știu dacă fac ceea ce trebuie în viața asta, dacă îmi cresc copiii cum trebuie, dacă scriu cum trebuie, dacă îmi fac jobul cum trebuie, dacă sunt cât trebuie de iubitoare, de răbdătoare, empatică sau curajoasă, nici nu știu exact ce trebuie, dar când mergem în plimbări, în călătorie, la munte sau la mare, simt că „trebuie” să povestesc despre asta. Poate ar trebui să îmi fac un blog de călătorii. Cum ar fi? Trebuie sau nu trebuie, vreau să povestesc, să arăt fotografii, să spun tot cum mi s-a părut și ce mi-a plăcut. Sau nu. Poate citiți…

Michel Godard e un alt Godard. Nu e regizorul. E cantaretul de jazz. As zice un jazz neconventional. Dar asa multe combinatii de instrumente si de stiluri si de influente au aparut si s-au tot amestecat cu personalitatile cantaretilor incat nimic nu mai e conventional. Ce bine. Doar ca Michel Godard are acest instrument al lui, preferat se pare, care se cheama tuba. Folosit si de Fanfara Ciocarlia din cate stiu si sigur si de altii. Tuba e ca un sarpe, doar ca e din lemn. Si muzica care iese din ea e minunata. E jalnica, tanguitoare, rasunatoare, adanca, profunda,…

Lucrurile pe care copiii le acceptă mai greu sunt de fiecare dată rezolvate prin joacă. Așa spun psihologii, psihoterapeuții, așa spune foarte mult și des Larry Cohen și mulți alții. Și eu zic la fel, cu mâna pe inimă și cu mintea la contribuție, zi de zi, mai ales de când am început această poveste cu Zoe, despre piciorușele ei care într-o zi de iarnă ele vor să meargă desculțe prin iarbă, în altă zi vor să sară în pat în loc să doarmă, apoi vor să stea în casă în loc să meargă la grădiniță sau nu vor să…

Am primit invitatie la film pe mail. Evident ca n-am vrut sa refuz o invitatie gratuita (pentru mine si alte 3 persoane), dar mai ales n-am vrut sa pierd un documentar italian despre sculptura. Si n-am vrut nici sa ratez un film la Elvira Popescu. Ca parca acolo ma tot duc in ultima vreme si incepe sa devina un loc preferat de cinema. Am citit despre filmul acesta despre care nu auzisem si am vrut sa merg instant. Orice film care vorbeste despre lucruri facute cu mana, de mana, din dorinta creierului si a inimii de a face ceva cu mainile…

Cuvantul asta harjoana imi place mult. Suna bine, e memorabil, e fun, parca are joaca si zvac in el. Ieri am fost cu Zoe la o sesiune din asta de harjoana cu nimeni alta decat Otilia. Otilia care e o jucausa si o amuzanta si care pare mereu neobosita. Am fost in cladirea asta minunata, unde am filmat odata un spot tv si unde o sa mai ajung in curand, in alte context, cladirea asta acum in renovare, Palatul Universul de pe Ion Brezoianu. Si m-am dus cu Zoe cu care oricum trebuia sa merg dupa aceea la Ridichea Uriasa la Tandarica ,…

Am terminat cu Eurobest si m-am mutat la Dubai Lynx. Dubai Lynx este un alt festival de publicitate care are loc, evident, in Dubai, intre 6 si 8 martie, cu ceremonie cu tot pe 9 martie. E un festival despre care am mai scris, la care am mai fost si am plecat cu mult chef de munca si inspiratie. Cam cu asta pleci de la un festival. Cu un chef de schimbat lumea. Prin scris, in cazul meu. Or fi ghost-uri, or fi prezentari plictisitoare, dar deasupra tuturor sunt atat de multi oameni misto care vin si-ti vorbesc in fata,…

Intai l-am numit proiect. Pentru ca a pornit cu o petrecere. Petrecerea fetei noastre de 1 an, la vremea aceea, Zoe. I-am organizat petrecerea, i-am pregatit invitatii, marturii, amintiri, cadouri, decor, multe, toate la o adunare cu prieteni apropiati si rude, in Constanta, orasul in care s-a nascut. Si tare mi-a placut organizarea, creatia, participarea, incat am vrut sa mai fac. Si de atunci am facut peste 20 de evenimente. Aproape toate alaturi de Catrinel. Si alternativ, cu ajutorul Andrei, al Wandei, al Claudiei sau al Cristinei. Intre timp a devenit The White Rabbit Events, pentru ca organizam intreg evenimentul.…

Sau Anvers pe romaneste. Acest Anvers mi-a parut (aproape) ca nici un alt oras vizitat de pana acum (exceptand New York si Barcelona si Grasse :)), desi pare sa aiba putin din Amsterdam, putin si din Stockholm, putin si din Paris, putin din Zurich. Anvers a fost calm si totusi vibrau magazinele si stradutele si restaurantele de la atata civilizatie, mancare buna, grija, atentie, de la toate detaliile si bicicletele care nu mai conteneau din plimbat copiii in roabele de lemn atasate in fata. N-as conteni nici eu cu laudele, dar parca as lasa pozele mai degraba sa vorbeasca. Restaurant…

Cum ziceam, am plecat cu Radu şi doar cu el în Belgia, cu ceva strângere de inimă pentru ce se întâmplă acolo, dar şi pentru ce urmă să se întâmple acasă. Urma să o las pe Milla, cea alăptată la cerere şi zi şi noapte, fără lapte de mamă 4 nopţi şi 5 zile. Iar la biberon ea nu acceptă, deci nada de lapte. Şi m-am gândit şi m-am sucit, am încercat să îi mai răresc porţiile, să nu pară trecerea bruscă, am sunat la Clinica de Alăptare, am întrebat, am vorbit, m-am perpelit, am culcat-o ba cu ta-su, ba cu…

Luna asta am plecat de acasa. Am plecat in doi, eu cu Radu si am lasat copiii acasa. Am lasat bunica, bona, matusa, dor de fete si stres si griji pentru plecare si am plecat pur si simplu. Am plecat putin cu inima stransa, dar cu dor de duca in Belgia, direct spre Anvers, orasul creativ de care ziceau oamenii de la Eurobest. Eurobestul era in program de cateva luni si biletele de avion deja luate. Pfuuu si ce bine a mai fost. Ce ad-uri misto am vazut, cateva super idei, reale, gandite, premiate, nu doar de festival, ce locuri…

Spoiler alert: o postare cu multă rimă. Nu neapărat de pomină. Cam toate întâmplările de peste zi alături de copil (mai ales mic), uneori chiar și peste noapte necesită un izvor nesecat de idei ingenioase. Pe lângă ceva umor și uneori noroc, ca să nu mai zic inspirație. Răbdarea vine de la sine, limitele și fermitatea sunt sfinte. Dar ideile, eventual cât mai trăznite, sunt baza. Ideile de joacă, dans, cântec, descântec eventual. Așa că ce să fac io într-o zi în care copilul mare e călduț, dar fără febră, când e bleguț, dar parcă îi văd o mică sclipirire…

ragă fotografie / Ce amintire plăcută pe hârtie. Ce tare mi-ar fi plăcut să ştiu să fotografiez mai bine, să pot să fotografiez mai mult şi mai des. Şi mai nou, copii. Mă uit la ai mei cât de frumoşi sunt în ele (în realitate sunt superbi, evident), mă uit la copiii prietenilor, ai rudelor, ai cunoscuţilor, ai tuturor oamenilor, cât de dragi şi veseli şi încruntaţi şi sinceri şi frumoşi ce să mai. La o zi după ce a împlinit Milla 1 an şi la o zi după petrecerea ei, l-am chemat pe Bogdan acasă să ne pozeze şi…

De cand am nascut pentru prima data,  si mai ales de cand am nascut si a doua oara, traiesc in lumea mea si imi e cam greu sa ies. Am reinceput jobul, am lucrat de la birou, am lucrat de acasa, am inceput proiectul The White Rabbit. Am calatorit si in doi, nu doar in patru si tot in lumea mea ma regasesc dimineata la trezire cand inainte de spalatul pe dinti se intampla multe altele. Stau si incerc sa imaginez cu ochii minti cum e sa faci sport dimineata. Sau sa faci jogging dimineata. Sau sa citesti ziarul dimineata.…

Nu e ok ce se intampla. E oribil si infricosator. Sa fii abuzat, in halul asta de abuzat. Fara asta violata de niste cunostinte si de niste alti straini, e ceva peste limitele mele de intelegere. Cred ca strainii sunt o specie de oameni atragatori la care poti descoperi tot felul de surprize placute, coincidente dubioase si totusi amuzante, veri de gradul 20, nume de copii sau marci de trotinete similare. De multe ori strainii se pot transforma in prieteni pe viata, soti sau domnisoare de onoare. E amuzant sa vorbesti cu straini pe strada intr-o piata din Barcelona sau…

Am vrut să fac ouă galbene, albastre, portocalii, pe lângă toate cele roșii. Mi-am salvat linkuri, am căutat diferite metode de colorare, care de care mai simpatice și naturale, mai cu varză, mai cu frunze, mai cu turmeric și coji de ceapă, am citit și despre tehnica șervețelului, am selectat șervețele cu inimioare, buline, triunghiuri (din colecția personală) ce mai, o nebunie mare. Și-apoi a venit joia de vopsit și nu aveam nimic pregătit. Am luat o vopsea la nimereală, pe Zoe de-o aripă și am făcut niște ouă roșii (spre roz) mai să le mâncăm atunci din tavă. Nimic…

Ești mică chiar dacă ești (mai) mare. Și cred că o să îți spun așa toată viața. Așa cum de fapt mulți alții îți mai zic, începând cu Roxana de la înot. Draga mea Zoe mică și frumoasă și deșteaptă și puternică, te rog să mă ierți. Să mă ierți când nu te înțeleg, căci se întâmplă foarte des. Se întâmplă să nu înțeleg de ce îți zgârii sora exact atunci când ești și mai obosită și mai nemâncată și când eu o iau în brațe cu dragoste, căci și ea este fata mea, tot mică, și mai mică. Înțeleg…

Îmi place să primesc flori, cadouri, mărțișoare. Ca o doamnă ce sunt, îmi place să le primesc de la oricine, dar ca o fiică ce mă aflu și soție ce am devenit, mă bucur cel mai tare când le primesc de la tatăl și de la soțul meu. Tata iubește să ne ia flori și o face des. Radu are și el o mică pasiune pentru acest obicei și o face și când trebuie (când sărbătoarea parcă o cere) și când nu te aștepți. Ce iubesc și mai mult de doi ani încoace este că am și eu posibilitatea să…

Sunt de o saptamana cu Milla la bunici. Si pentru ca totul se raporteaza la fete, parintii mei au devenit, in orice forma de comunicare, bunicii ei. Dupa o mini vacanta la munte, eu am mai poposit aici din mai multe motive: sa petrec mai mult timp doar cu ea, sa ma linistesc dupa o vacanta cam agitata la munte (in care Zoe, prima dintre toti racitii, a fost suparata/maraita/nervoasa si ne-a cam pus la incercare), sa dorm odata cu ea, sa o las si pe Zoe sa mai petreaca timp 1 la 1, cu bona, dar si cu ta-su.…

Am vrut sa incep sa scriu pe anul asta din prima zi. A trecut una, au trecut multe, a fost foarte bine. Mult mai obositor, dar din ce in ce mai bine. 27 de zile au trecut deja. Am inceput cu multa, dar multa putere de munca, de schimbare in bine, de nerabdare la capitolul vise si de rabdare la capitolul copii. Dar cum voiam eu asa sa gasesc o zi in care sa scriu despre anul acesta nou, iata ca veni noaptea in care sa scriu despre o viata noua. O viata noua de copil, de pui de om,…

Pentru cele doua pe care le am dar si pentru orice alt copil as mai avea. Desi fiecare copil e diferit si inca nu stiu cum vor fi aceste diferente in timp, imi doresc 3 lucruri clare pentru ele. De la Otilia mi se trage care la cursul ei „Joc si Emotii” ne-a spus ca nu putem sa vrem sa avem copii si asa si asa si asa si pe dincolo. Noi putem sa vrem de fapt, dar nu e ok. Nu e ok sa ne risipim energia in toate directiile. Ci sa ne alegem sa ii educam pe baza…

Aseară am avut această revelație cum că Milla seamănă cu Dumbo. Până acum parcă aducea a vulpiță. Dar nuuu. E Dumbo mic și (mai) pitic. Nu la urechi îmi stă gândul și nu la ele mă refer, deși ăsta e șpilul lui Dumbo. Ci la privirea lui ghidușă, jucăușă, simpatică foc. La felul cum clipește și zâmbește. Milla e din ce în ce mai amuzantă și mai expresivă. Și la fel de ghidușică. Cu genele în vânt și ochii curioși și calzi și binevoitori. Nu mai pot după ea. Nu cred că o s-o strig așa vreodată. Poreclele trebuie alese…

Ce aveam inainte zile de neuitat, dar acum cu fetele acestea doua, trebuie sa imi notez zilele. Ca sunt atatea de neuitat, ca le uit pe toate. Azi a fost una dintre ele. Milla mi-a dat trezirea la 4 dimineata. De-abia la 6 jumate a catadicsit sa adoarma la loc, desi era foarte, dar foarte simpatica cand gangurea de zor in miez de noapte. Eu ma minunam cu ochii pe sferturi deschisi cat de treaza poate sa fie ea. Doar ce mancase bine. Noroc insa cu tusi care sare repede in ajutor si se ofera uneori partener de gangureala. Mersi…