Milla și otita

E încă miercuri și fetele mari au fost la ski cu Radu, cu nașul nostru și copiii lui. Eu am stat cu fata mică acasă, am citit, am pus rufe la spălat, am construit cu ea castele, ea mai mult, eu am stat pe marginea covorului și am observat. Are răbdare și se bucură chiar și când se dărâmă piesele magnetice. Am fost la epilat, cât timp ea a stat cu unchiul ei, m-am întors mai ușoară cu un kilogram. Am mâncat ciorbă de curcan a la grec, de la Ciorbărie, cu toate că aveam una de perișoare în frigider. Mi-a zis că i-a plăcut, să îi mai iau. Am culcat-o și a dormit cam două ore și jumătate, mult mai mult decât doarme de obicei la prânz. Seara am așteptat schiorii cu rufele întinse și am băut un sfert de pahar de vin rose. Ce bine că n-am băut mai mult, pentru că pe la 8 și jumătate a apucat-o pe fata mijlocie durerea de ureche. O fi de la frig, de la timpul fară căciulă în pauza de ski, de la altceva. Când a început să plângă și nu se mai oprea, am luat-o spre Sanador, de parcă nu știam că mai făcusem asta, în alte două situații, și tot la Grigore Alexandrescu ajunsesem. La 21:30 eram la Grigore și așteptam. Am plecat peste 2 ore, cu o listă lungă de indicații și de tratamente pentru o otită medie congestivă bilaterală. Doctorița de la Urgențe a fost drăguță cu Milla și, în plus, foarte încântată de numele ei. „Ținând cont de ce am văzut în ureche, te cred și eu că plângi. Îți dau voie să plângi cât vrei”. A făcut o glumă legată de Doctorița Plușica, dar n-am reținut-o. A plâns copilul, s-a sucit în scaun în toate pozițiile, m-a îmbrățișat la fiecare 5 minute, m-a strigat, m-a chemat, l-a chemat pe Radu. „Mami, te iubesc”. Cum aș fi putut să pun și eu toată iubirea mea în urechea ei dreaptă, care o tot durea și apoi și în stanga, despre care s-a văitat în a doua oră. Cum aș fi putut să îi iau și durerea de cap și toată neliniștea. Am putut doar să fiu acolo, să o țin de mână, în brațe, pe picioare, să șterg după ce a vomitat Nurofenul. La un moment dat a început să îi fie somn și voia să închidă ochii și mi se părea că trebuie să fac ceva să o țin trează și nu doar ca să putem intra la consultație. Ne-am plimbat pe hol, printre buline și alți pacienți, câțiva au vorbit cu ea, o asistentă ne-a dat un pahar cu apă. Nici apă nu aveam cu mine, nici șervetele pentru nasul ei. Ea era în costumul roz pentru ski, cel care se poartă pe dedesubt, eu de-abia apucasem să trag ceva peste colanți. Ne-am udat prin ploaie, nici vorbă de umbrelă. Un părinte a dus copiii la ski, unul la spital.

Magna Tiles forever
Sinaia

Când durerea e mare, nu te poți abține să plângi aproape două ore, nu te poți opri din agitație, din mișcare. Te ții de cap cu amândouă mâinile. Când durerea e mare, nimeni nu se supără când plânge un copil. „Ăsta e al meu”, zicea tatăl care stătea pe scaunul de lângă noi, auzindu-și băiețelul urlând. Un tată cu căciulă și mască, care la al doilea urlet și-a lăsat capul să cadă de perete. La 23:45 eram la o farmacie nonstop și după 10 minute și 195 de lei plătiți, ba chiar și o încurajare sinceră din partea clientului din spate, am plecat acasă. I-am dat tot ce era nevoie și a adormit. Eu am fumat 4 țigări și am adăugat un cub de gheață la vinul rămas. Sănătate copiilor și părinților care ajung cu ei prin spitale, fie pentru otite sau orice altceva. „E viral”, zicea doctorița. Eu zic că poate e și un semn să fiu mai atentă la ce îi spun copilului, că sigur sunt lucruri pe care nu vrea să le mai audă.

Vinul care așteaptă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s