carti, copii

Ce cărți le citim copiilor în luna Decembrie

Le citim pur și simplu, e important să le citim. Dar pentru că nu întâmplător este luna în care vorbim mai mult despre daruri, de orice natură, despre emoții, despre Crăciun, m-am gândit că e bine să și facem ceva în acest sens. Una dintre aceste acțiuni este să le citim copiilor cărți dedicate acestei perioade. Să se bucure, să simtă, să înțeleagă.

Sunt o groază de cărți frumoase cu povești despre Crăciun. Și o groază mai puțin frumoase. Eu vreau să le notez pe cele deosebite, îngrijite, dintre care multe avem și noi și o să le și citesc copiilor luna asta (conform calendarului Advent, dar și mersului firesc al lumii). Pe altele nu le avem, le-am comandat, le așteptăm să vină sau nu le-am comandat și sperăm să le citim anul viitor sau să le împrumutăm. Celelalte sunt cărți primite, cumpărate la târguri, prin librării, online, despre Crăciun, iarnă, zăpadă, oameni de zăpadă, copii care se joacă în zăpadă, despre nașterea lui Iisus, despre stele din cer sau confecționate din fetru, despre iubire, daruri și dăruire, despre Moș Crăciun și reni, despre magie.

Ce cărți avem sau urmează să avem până în Crăciun?

1: Expresul Polar (Editura Arthur)

2: Crăciunul în lume (Lesley Sims – editura DPH)

3: O dorință de Crăciun

4: Marea Carte a Crăciunului

5: Crăciunul în cele mai frumoase povestiri

6: Moș Crăciun (Mauri Kunnas – Editura Cartea Copiilor)

7: Nu vreau să fiu Moș Crăciun

8: The toy’s night before Christmas

9: The twelve days of Christmas (Editura Templar, cei care au publicat şi Historicum, Animalium și Maps)

the-twelve-days-of-christmas

10: Cum a furat Grinch Craciunul (Editura Arthur)

11: Nașterea lui Iisus (Editura Girasol)

12: Cei trei magi (Editura Univers Enciclopedic)

Cei-trei-magi_Coperta_1_12

13: Ninsoarea care ne trebuie (Nicolae Neagu – Editura Ion Creangă)

14: Ninsoarea din vis (Eric Carle – Editura Cartea Copiilor)

cartea-copiilor-colaj-ninsoarea-din-vis-.png

15: Stick Man (de la autorii cărților cu Gruffalo)

16: Hoinari prin anotimpuri – Iarna (Rotraut Susanne Berner – Editura Casa)

17: Elmer și Moș Roș (David McKee – Editura Panda)

18: Sania lui Moș Crăciun (Lucia Muntean – Editura Genesis)

19: Rime de Crăciun (Lucia Muntean – Editura Genesis)

20: Pippa și Pelle – O zi de iarnă

PippaPelle-cop-I_14-16_50

21: Tiptil, Crăciunul se apropie (Editura Vellant)

22: Povestea primelor daruri de Crăciun (Axel Hambraeus – Editura Cartea Copiilor)

23: Mănușa (Editura Arthur)

24: Omul de zăpadă (Raymond Briggs – editura Grafic)

25: Omul de zapadă care voia să întâlnească soarele (Matei Vișniec – Editura Art)

9

26: Darul lui Moș Crăciun (T.O.Bobe – Editura Humanitas)

27: Un băiat numit Crăciun (Matt Haig)

28: Fetița care a salvat Crăciunul (Matt Haig)

29: Frederick (Leo Lionni – Editura Humanitas)

30: Iarna lui Globi. Știu că există o carte, nu o găsesc acum. Globi e un personaj de desene elvețian, un fel de Mickey Mouse al Elveției, noi avem o carte cu el, nu e asta, cărțile cu el sunt benzi desenate, e amuzant Globi.

31: Letters from Father Christmas (JRR Tolkien). Pe asta o aștept, azi-mâine, de la Book Depository.

813mPGK45EL

32: Spărgătorul de nuci (Editura Nemira)

33: Crăiasa Zăpezii (Editura Arthur)

34: Cartea cu colinde o avem mereu în dulap, de acum vreo 3-4 ani. A trecut chiar și printr-o revizie care s-a soldat cu scotch de cea mai bună calitate.

35: Cartea de Crăciun (Selma Lagerlöf – Editura Humanitas)

36: Povești cu oameni de zapadă (Russell Punter – Editura DPH)

37: La ce visează oamenii de zăpadă (Editura DPH)

Dar de la editura Usborne nu aveți nimic?

Avem și două cărți de la editura Usborne cu stickere și tot soiul de activități de Crăciun pentru copii (dintre cele o mie care există), pe care, până acum, fetele nu prea le-au făcut (ce-i drept sunt de la 5 ani în sus), dar cu stickerele s-au jucat și le-au lipit conform instrucțiunilor sau imaginației lor. Christmas Sticker Book se cheamă una dintre ele.

Şi altele, dar nu oricare

Alte cărți care mi-au mai plăcut, fără să îmi doresc neapărat să le avem, căci avem deja multe, dar pe care le-aș fi împrumutat eventual de la o bibliotecă pentru fete.

dorinta-de-craciun-a-lui-buzunaras_1_fullsize

coperta-Ziua-in-care-a-nins

  1. Moș Crăciun, nu mă uita  (În Valea Urșilor, iarnă nu sunt nici ciuperci, nici mure și nici miere. Este numai zăpada și iar zăpada. Cu mic, cu mare, ursii merg la culcare. Asta se numește hibernare… Toți ursii? Nu chiar toți! Berti nu poate să doarmă deloc. El are un gând care nu-i da pace: Moș Crăciun își va aduce aminte de el? Cel mai bine ar fi să-i dea un semn Moșului.)
  2. Unde ești tu, Moș Crăciun?  (Chiar dacă ursii hibernează în timpul iernii, el vea neapărat să îl întâlnească pe Moș Crăciun. Așa că ursulețul își pune în aplicare un plan și pleacă în toiul iernii să îl caute.)
  3. Tu ești Moș Crăciun? (Berti se costumează ca un Moș Crăciun, cu căciulă roșie, mantie roșie, barbă de vată. Animalele își pun dorințe și Berti promite să le împlinească. Doar că șoriceii din pădure nu își doresc jucării sau alte lucruri care pot fi cumpărate. Nu…ei își doresc că micuțul Sori să se însănătoșească. Cum ar putea Berti să le îndeplinească o asemenea dorință?)

„Dacă sărbătoarea Crăciunului ar fi în pericol să-şi piardă Sufletul, cine s-ar încumeta să părăsească siguranţa şi căldura căminului pentru a-l regăsi şi a-l aduce înapoi? 
Povestea spune că trei prieteni pornesc în aventura vieţii lor, încercând să salveze Crăciunul. Împreună vor traversa păduri pline de primejdii, vor revedea locuri şi prieteni dragi, uitaţi de vreme, îşi vor face prieteni noi şi vor găsi tovarăşi de drum de nădejde. Dar vor reuşi ei, oare, să redea sărbătorii Crăciunului strălucirea pierdută? Vor reuşi să găsească la timp Sufletul Crăciunului?”

Despre această carte a scris Miha și de-abia aștept să o înprumut și eu de la ea.

sufletul-craciunului-3

Brandurile consacrate (oare pot să le numesc așa) au și ele seriile lor de Crăciun. Peppa Pig, Paddington, Crăciunul cu Ana şi Elsa (direct din Regatul de Gheață, căci acolo suntem din vară de fapt), de Bobiță şi Buburuză am zis, de Râma Oli care are și ea cartea ei de aventuri prin Laponia am scris. Eu am Moș Crăciun & Co, pe lângă toate minunățiile de mai sus de care mă bucur și eu, nu doar copiii.

Noi, aseară, am citit Rime de Crăciun, una dintre cărțile Luciei Muntean cu poezii chiar în rime, amuzante, simple, ușor de reținut pentru copii, în cuvinte calde, duioase, familiare.  De exemplu, dacă deschizi la pagina 12, poezia Fulgușorii are fix patru strofe pe care dacă le citești de 2-3 ori, le-ai și ținut minte, deși nu acesta este scopul.

O altă listă minunată de cărți a făcut și Laura.

Standard
carti, copii

Calendarul nostru Advent din 2017

E al treilea an când facem calendar Advent cu activități. Am aflat de el de la o altă mamă, apoi de la grădiniță, iar fetele au fost, de fiecare dată, încântate de idee și entuziasmate să participe. Și eu ce-i drept, deși în noaptea realizării lui, ca și acum, am stat ceva până am căutat, decupat, tăiat, scris, agățat, atârnat. În primul an au fost doar activitățile, scrise succint, sumaaaar, nu ca acum când m-am lăbărțat ca un aluat de cozonac. În al doilea an au fost și activități și gustări (o bomboană, un caju, o nucă, un biscuit, gustări mici mici care încap în buzunărașele colorate de la Lidl). Anul acesta e ca anul trecut, dar cu două activități pe zi. Pentru că fetele îmi cereau și dimineața și seara să facem câte ceva. Așa că anul acesta am scris câte două pe zi, deși mi-e greu să cred că vom bifa tot. Orice vom face însă, sper să le crească inimile întru spiritul acestui Crăciun și să le țină până la următorul.

Advent înseamnă venire. Iar calendarul este pregătirea pentru venirea sărbătorilor. E starea de nerăbdare care se intensifică inconștient pentru ceva bogat în arome și în membri ai familiei, ba chiar și în trăiri, un timp și un spațiu recognoscibile, (re)cunoscute, care se apropie și, în același timp, e surpriza pe care o descoperi în fiecare zi până în Ajun. „Înainte de a fi o alergătură după cadouri, în Advent fiecare zi ar trebui să ne îmbogățească sufletește, să ne bucure și să ne introducă în atmosfera Crăciunului”.

„Există o legendă care spune că un preot de la un orfelinat era întrebat zilnic de copiii nerăbdători cât mai este până la Crăciun. Văzând curiozitatea lor, preotul a avut ideea să le înșire 24 de lumânări și să le aprindă în fiecare zi câte una. Așa copiii știau sigur când vine Moșul.”

Noi avem un calendar din fetru, cumpărat acum fix 3 ani, de la Lidl, cu buzunărașe încăpătoare, e într-o stare foarte bună. Am mai încercat când avea Zoe 2 ani ceva cu plicuri, lipite cu scotch colorat pe perete, ea se distra foarte mult să le desfacă și să le lipească la loc. Cam aşa arăta, dar în formă de brad, nu cred că am vreo fotografie de atunci.

Advent2012-4

„Washi tape Advent calendar”

Apoi când am luat buzunărașele de la Lidl, m-am gândit să le agăt în bucătărie de o țeavă pe care o avem după ușă, o țeava vopsită în negru.  De atunci sigur am o fotografie, dar nu o găsesc acum. Cam aşa.

advent-calendar-felt.jpg

Cum arată calendarul acum?

Pentru că nu am mai avut timp să agăț și să atârn fiecare săculeț de țeavă (dar și pentru că în primele zile din Decembrie am fost plecați), anul acesta calendarul e amplasat pe o etajeră. Eu cred că îi stă foarte bine și aici.

Ce activități facem?

  1. VINERI – Facem oameni de zăpadă din fetru, hartie, nisip (pentru că suntem la mare). Ascultăm colinde pe drum și în casa de lângă mare. Citim cartea Omul de zăpadă. (Dacă am fi fost acasă, probabil, participam la parada de 1 Decembrie. Sau făceam ceva, mic, simbolic, ca să marcăm momentul. În deplasare aș fi ales o ie, dar nu am. Le tot împrumut. Aș fi vrut să iau un set de cusut pe lemn de la Cosanzeana de exemplu, pe care fetele să îl lucreze în această zi, ba chiar și eu, dar nu am apucat.)
  2. SÂMBĂTĂ – Vedem filmul* Omul de zăpadă. Citim cărțile La ce visează oamenii de zăpadă + Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele.
  3. DUMINICĂ – Meșterim ghirlande în formă de stele și globuri și le agățăm în casă. Citim cartea Crăciunul în lume.
  4. LUNI – Împodobim casa cu luminițe. Mergem la Concertul de Colinde Corul Symbol de la Biserica Sfântul Elefterie (că n-am mai prins loc la Ateneu). Citim din Marea Cartea a Crăciunului.
  5. MARȚI – Facem biscuiți pentru vecini (și pentru Moș). Spălăm ghetele pentru Moș Nicolae. Citim povestea lui Moș Nicolae.
  6. MIERCURI – Desfacem cadourile de la Moș Nicolae. Pregătim cadouri secrete pe care le așezăm în diferite locuri din oraș. Citim cartea Rime de Crăciun.
  7. JOI – Bem ciocolată caldă și mâncăm turtă dulce. O sunăm pe Andreuța de ziua ei. Citim cărțile Sania lui Moș Crăciun + Cartea de Crăciun.
  8. VINERI – Îi scriem o scrisoare lui Moș Crăciun și îi facem un desen. Citim cartea Darul lui Moș Crăciun.
  9. SÂMBĂTĂ – Facem biscuiți și sanvișuri în formă de stele și vorbim despre importanța stelei de Crăciun. Citim cartea Povestea primelor daruri de Crăciun.
  10. DUMINICĂ – Mergem să aprindem lumânări la Mănăstirea Ghighiu. Poate stăm și la slujbă. Citim cartea Cei trei magi.
  11. LUNI – Facem teatru de umbre cu Moș Crăciun. Citim cărțile Moș Crăciun + Tu ești Moș Crăciun?
  12. MARȚI – Facem ghirlande din fulgi de zăpadă (din fetru). Citim cartea Spărgătorul de nuci.
  13. MIERCURI – Mergem cu trotinetele să vedem luminițele de Crăciun. Citim cărțile Nu vreau să fiu Moș Crăciun + Mănușa.
  14. JOI – Facem câte un film cu fiecare membru al familiei care cântă un colind. Citim din cartea Ninsoarea care ne trebuie + Ninsoarea din vis.
  15. VINERI – Împodobim bradul. Citim cartea Tiptil, Crăciunul se apropie.
  16. SÂMBĂTĂ – Facem cartoline cu urări pentru oameni străini și obiecte. Le dăruim oamenilor și le lipim pe obiecte. Citim cartea Frederick.
  17. DUMINICĂ – Ne uităm la filmul Expressul Polar. Citim cartea Expressul Polar.
  18. LUNI – Ne îmbrăcăm în roșu și verde. Într-o cutie adunăm tot ce vrem/găsim verde sau roșu în casă sau afară. Citim cartea Elmer și Moș Roș.
  19. MARȚI – Punem în scenă, în sufragerie, Nașterea lui Iisus. Citim cartea Nașterea lui Iisus.
  20. MIERCURI – Scriem felicitări de Crăciun. Punem felicitările la cutia poștală. Citim cartea O dorință de Crăciun.
  21. JOI – Facem o baie în cadă cu lumânări și ascultăm Bing Crosby. Citim Crăciunul-cele mai frumoase povestiri.
  22. VINERI – Alegem jucării pentru alți copii. Împachetăm jucăriile. Citim cartea Povestea Jucăriilor de Crăciun.
  23. SÂMBĂTĂ – Ne facem planuri pentru anul viitor și le scriem în Borcanul cu Dorințe. Citim cartea Aventurile râmei Oli în Laponia + cărțile de Crăciun cu Bobiță și Buburuză.
  24. DUMINICĂ – Luăm micul dejun folosind accesorii de Crăciun (haine, coronițe, lumânări, față de masă, farfurii). Facem Borcanul Recunoștinței și scriem lucrurile pentru care suntem recunoscători. Citim (poate doar eu, cărțile acestea fiind pentru copii mai mari) din cartea Un băiat numit Crăciun (Fetița care a salvat Crăciunul) + Crăciun fericit, Matei.

În ultimele două zile am scris lucruri pentru sufletele noastre, pentru că în toată nebunia pregătirilor, oricât de plăcute vor fi ele, vreau să ne așezăm puțin, să stăm să ne gândim și să vedem ce simțim. La Borcanul cu Dorințe am început de luna asta, acolo vor introduce fetele (și eu uneori) toate dorințele lor din an și de sfârșit de an. Rămâne să le fac cunoștință și cu Borcanul Recunoștinței care e important, deocamdată pentru mine, și sper ca, în timp, și pentru ele.

Am pus strategic corul, pentru că știu când se întâmplă, dar o piesă de teatru la care aș vrea să mergem nu am pus, pentru că nu am încă idee când și cum. Iar oricând se poate, logistic, îmi doresc, ca tot omul sau copilul, să existe:

  • joacă în zăpadă
  • bulgareală
  • sanie
  • om de zăpadă

În rest, deși le-am notat doar în prima zi, sunt sigură că vom avea colinde zi de zi de zi de zi. Nu-i nimic, m-am antrenat din vară de când am fost cu toții în Spania. Cărțile apar și ele zilnic (câte una de copil) nu doar pentru că facem asta oricum, în fiecare zi, dar și pentru că cele alese de Crăciun sunt frumoase, fie că sunt românești, suedeze, englezești, germane. Și sunt și despre iarnă și despre Crăciun și despre Nativitate. Pentru toate gusturile. Poate scriu și separat despre ele, numai să îmi adun cuvintele și părerile.

Acesta este deci calendarul pe care o să îl fac, cum pot, cu copiii, vedem cum ne descurcăm și cum o să ne distrăm. Sunt multe, poate prea multe, poate am scris ca să am rezerve, nu vreau să le facem pe fugă, dar știu că le plac fetelor, vedem. În fiecare zi am ținut cont de locul în care suntem, de cât e de lungă ziua la grădi sau care sunt zilele cu înot, balet. Și probabil le voi pune și câteva, nu multe, fructe uscate în săculețe (caise, merișoare, caju, nuci, migdale, prune, papaya, nuci de macadamia, curmale, alune de pădure, semințe de dovleac).

Există calendare doar pe bază de gustări și dulciuri, cele Ritter ar fi cam apetisante. Pentru cine dorește și poftește. Ba chiar există și cu cosmetice, ceaiuri, sticluțe cu vin, bere artizanală, prosecco, jucării, de toate câte îți trec sau nu prin cap. Anul acesta însă am și un plan de cuplu, o listă pentru noi doi, să facem tot de pe 1 până pe 24 decembrie. O ieșire, un dans, un film, o îmbrățișare, o declarație, o privire. Un minut, o oră, o noapte. Ce iese, iese. Nu e obligatoriu, dar ar fi binevenit, bine primit.

*aici filmul cel frumos, iubit chiar și de adulți, dintre care un fan a fost David Bowie.

Standard
carti, personal

Există niște fete care mă obligă să citesc

Mă torturează cu mesaje, cu notificări, cu poll-uri, cu recomandări. Și eu sunt una, iar ele sunt multe. Și recomandările lor sunt multe, timpul lor mai bogat, iar eu am doar 24 de ore. Și prin toate aceste mesaje mă obligă pur și simplu să pun mâna, punctual, pe o carte. Nu, nu cea pe care o citeam deja și pe care mai am puțin și o termin sau cea pe care o citesc de două luni și nu o mai termin sau cea pe care vreau să o cumpăr chiar mâine de la Târgul Gaudeamus. O carte anume, un scriitor anume care cere o dezbatere colectivă, într-o zi anume. Și mă provoacă sa spun ce gândesc despre ea, despre poveste, personaje, ce am simțit când am citit-o, cum mi s-a părut, ce rămâne de făcut. Tortură în lumea mea literară, uneori mai mică, alteori mai mare. Și ce tortură minunată.

De data aceasta au ales cartea Fiica ascunsă, scrisă de Elena Ferrante, această scriitoare cu nume-pseudonim și care de ceva timp, mai mult de fapt, a furat mințile și inimile multor femei (ba chiar și ale regizorilor, căci am citit că vor să facă un serial inspirat de una dintre cărțile ei), și înainte și după să citească o carte sau pe toate patru din tetralogia scriitoarei. Eu am citit-o pe prima, Prietena mea genială, în vacanța de vară a anului trecut, pe terasa unei căsuțe superbe din Santorini, după ce o culcam pe Milla, pe vremea aceea era totul mult mai simplu la somn. Am citit-o rapid, mi-a plăcut foarte mult, voiam să trec la următoarea, dar când ești înapoi acasă și nu în vacanță, se schimbă niște coordonate ale cititului și ale timpului și de teamă, cred, că această a două carte mă va ține lipită de ea, am pus-o în bibliotecă și mă așteaptă și acum să o încep și să nu o mai las din mână, nici pe WC, nici pe balcon, nici la Poștă. Până s-o încep pe ea, am luat-o pe Fiica ascunsă, de la editura Pandora și i-am devorat cele 130 și ceva de pagini. Din trei motive: pentru că 130 și ceva de pagini se citesc rapid, pentru că voiam neapărat să aflu dacă și când și cum îi returnează păpușa fetiței proprietare și nu în ultimul rând, pentru că am fost obligată de fetele de care vă povesteam.

Iar aceste obligații de a citi cărți și de a le comenta împreună cu ele sunt unele dintre cele mai fericite și mai sănătoase îndatoriri pe care le am. Fapt pentru care am citit, cu drag, Fiica ascunsă, în doar câteva ore. Pe alocuri m-a enervat, m-a întristat, m-a emoționat.

Ce mi-a plăcut și ce nu?

Îmi place stilul Elenei Ferrante pe care îl pune ca un timbru și acestei cărți care poate fi foarte ușor catalogată drept o vedere de la mare (marea e în Italia, iar plaja e o fâșie frumoasă de nisip după o pădure de pini). Iar stilul e și descriptiv și metaforic, ironic, auto analitic, umoristic, brut* sau brutal. Face parte din febra creată în jurul ei. Sau ajută chiar la febra asta. Elena scoate la iveală multe lucruri despre ea, prin personajul ei Leda (o profesoară de literatură engleză), căci așa consider cartea asta, o bucată de autobiografie, despre copiii ei, soțul ei, studiile ei, le aruncă pe toate pe o tavă în fața mea și uneori îmi pare foarte sinceră și autentică și o apreciez pentru puterea de a descrie cele mai banale mișcări sau cele mai simple emoții într-un mod la care pot să mă raportez (pot și eu să simt nisipul pe picioare, să intru cu ea în mare, să dansez cu ea, să fug de acasă, să mă enervez, să mă cenzurez). În același timp mi se pare că e într-o permanentă defensivă și pe măsură ce descrie faptele, se justifică foarte mult și parcă îmi cere iertarea, bunăvoință, înțelegerea. Norocul ei că pot face asta și nu doar datorită cursurilor sau atelierelor la care am participat. Și sunt acolo cu ea și îi dau și nu îi dau dreptate.

Scrie sacadat, mi-ar fi plăcut să continue anumite pasaje, să nu le scuipe atât de rapid, dar poate tocmai asta o face fermecătoare, că poate să te plimbe de la un personaj la altul și de la o stare la alta, de zici că tocmai ai coborat dintr-un rollercoaster, ești un amalgam de senzații și nu știi ce cuvânt să folosești ca să descrii experiența.

Scrie mult despre sarcină, maternitate, copii, paragrafele în care descrie joaca Ninei cu fata ei (tot Elena) sunt calde, frumoase, încărcate cu iubire și poate dor de momentele ei vesele cu fiicele ei, dintre care, de altfel, descrie unul, iarna, când se dădeau cu sania. Tot despre copii are niște comentarii pertiente, filosofice pe alocuri, în publicitate le-am numi insightful.

„Se ştie cum sunt copiii, uneori te iubesc cocoloşindu-te, alteori încercând să te creeze din nou de la început, reinventându-te, ca şi cum ar crede că ai crescut prost şi trebuie să te înveţe cum e pe lumea asta, muzica pe care trebuie s-o asculţi, cărţile pe care trebuie să le citeşti, filmele pe care trebuie să le vezi, cuvintele pe care trebuie să le foloseşti şi acelea pe care nu trebuie, pentru că deja sunt vechi, nu le mai foloseşte nimeni”.

Îi vine ușor să contureze niște tipologii, să descrie oamenii din jurul ei ca și când ar fi în jurul meu, să descrie niște situații ca și când de ele ar depinde întreaga lume. Sau cel puțin universul personajelor ei. Pare că poate să facă oricând din rahat bici. Poate pentru că se caută pe ea atunci când scrie și toate lucrurile la care se raportează sunt mai ușor de însușit și de transmis. Zic și eu.

În seara aceasta, la Acuarela, fiecare fată și-a adus o păpușă la întâlnire. În cinstea păpușii pe care Leda sau Elena Ferrante o ascunde. Păpușa pe care am adus-o eu vine de demult, din copilăria mea, când țin minte că mă jucam cu ea, deși arată dubios, e mare, acum și prăfuită, pentru că am ținut-o într-un colț de șifonier. Și nu aș fi ținut-o nici acolo, dacă nu mi-ar fi adus-o mătușa mea de la țară. Ceea ce, probabil, înseamnă că nu prea mi-a plăcut, spre deosebire de Leda din cartea Elenei, care a îndrăgit și umanizat, în scopuri personale, terapeutice, nici nu știu, păpușa găsită pe plajă.

23795235_1695733017111724_1315985859884310927_n

* De fapt Elena Ferrante a și spus la un moment dat: „Cred că un cititor adevărat nu caută chipul fragil al autorului în carne şi oase, ci mai degrabă fizionomia brută pe care o conține fiecare cuvânt.”

Standard
calatorii, carti, copii

„This is how we do it” nu e o carte doar pentru copii

Orice carte din cele pentru copii nu e niciodată doar pentru copii. E și pentru părinți și pentru copiii lor interiori și pentru mătuși și pentru bunici, ba chiar și pentru vizitatori sau vecini. Ca de altfel și invers. Orice carte pentru adulți poate deveni o carte pentru copii, mai ales când ei vor să știe tot, iar ție îți e drag să împărtășești din cartea ta „din seara asta”.

Avem zeci de cărți din care le citim copiilor, în vreo cinci locuri din casă: dulapul lor, alte două etajere din dormitorul lor, două în sufragerie, biblioteca, marginea patului nostru, dulapul de sub televizor. Am vrut inițial să fac un colț dedicat pentru cărți, aproape de o canapea sau de o saltea. Apoi mi-am dat seama de volumul lor crescător și poate tocmai de aceea am găsit această scuză pe care tind să o folosesc, involuntar sau poate nu (muahahahaha) ca argument: că e bine să fim înconjurați de cărți, din orice sursă. Că cititul se poate întâmpla oriunde, poți oricând să iei o carte și să o răsfoiești. Și funcționează. Fetele asta fac, înainte să vin eu să le citesc sau când fac o pauză între alte jocuri sau primul lucru de dimineață sau primul lucru după ce revenim dintr-o călătorie, iau câte o carte și se așază în fund acolo unde apucă.


Mi-a plăcut întotdeauna să le aleg cărți copiilor, ai mei sau altora, să le citesc fetelor, să le las să răsfoiască, de când aveau 7-8-9 luni, nici nu mai știu de când au început să dea ele paginile unei cărți, mai bine sau mai prost legată. La sectorul “cărți pentru copii” o să mă opresc prima dată, de fiecare dată, online sau offline, la cărțile de la Editura Cartea Copiilor, Curtea Veche, Arthur, Vellant, Gamma, Univers, Usborne si la orice altă carte de la orice editură pe care o descopăr pe Book Depository sau oriunde.

Sunt cărți de toate felurile, de toate genurile, noi am trecut prin multe, prin basme de-ale noastre sau alte altora, prin Prâslea, Ileana Cosânzeana, Tinerețe fără bătrânețe, prin povești Disney, prin poveștile fraților Grimm, prin cărțile cu Miffi, cu Pippi Șosetica, cu Ema, cu Nils, cu iubitul nostru Max, cu Greta, cu Alice, cu Clopoțica, cu Arpagic, cu Copiii Pădurii, cu Fred, cu Clifford, cu Micul Prinț, cu peștișorul Tiddler, cu pisica Tabby McTat, cu cățelul Spot, prin multe și frumoase. Acum însă, mă gândesc la cele superbe dintre cele mai grozave, unele deja enumerate mai sus, dacă-mi suportați gradele de comparație și de plăcere. Cărțile frumoase, sincere, ilutrate atent și cu grijă, despre copii și adulți, despre oameni în general, despre umanitate, prietenie, compasiune, înțelegere. Cărțile scrise simplu, în cuvinte mai multe sau mai puține, firești, cărțile care chiar și atunci când sunt sofisticate, folosind vreun sistem de simboluri, ele sunt toate despre ceea ce a fost și poate fi în continuare adevărat și pur în sufletul nostru: iubirea, prietenia, bunătatea, libertatea, curiozitatea.

Citesc aproape fiecare carte pe care o cumpăr pentru ele, înainte să o deschidă ele. Din curiozitate, din impulsul de a vedea cum sunt folosite anumite cuvinte, uneori cu intenția, greșită sau nu, de a le schimba, din plăcerea de a descoperi prima și din obiceiul de a le spune numele unui personaj sau al unui loc despre care urmează să descoperim mai multe informații. Aș zice că fac un fel de teasing, dar e de fapt și oleacă de revealing. Și cred că le citesc înaintea lor, pentru vreau să mă ducă întâi pe mine povestea. Să am momentul meu cu orice poveste simplă, mai scurtă sau lungă, de fiecare dată generoasă în emoții.

„This is how we do it” este o carte superbă, apărută la editura Chronicle Books, gândită și ilustrată de Matt Lamothe, pe care am comandat-o undeva în vară de la Cufărul Copilăriei și am primit-o luna trecută. E foarte frumos desenată, e bine scrisă și legată. Insist cu legatul, căci știți cum e cu copiii și cărțile, căci și ele, călătoresc la pachet, oriunde merg stăpânii lor, chiar și la WC, lângă cadă, la bunici, ce să mai, oriunde. Sunt impresionată, deci, când observ aceste detalii. Le-am citit cartea fetelor în prima săptămână, în fiecare zi. Acum stă aici pe biroul meu pentru că vreau să scriu despre ea, dar știu că o să reluăm lectura. Pentru că e despre copii ca ele și în același timp copii diferiți, din toată lumea aceasta mare a noastră. E despre o zi din viața a șapte copii din țări și continente diferite: Daphine din Uganda, Romeo din Italia, Ananya din India, Oleg din Rusia, Kian din Iran, Ribaldo din Peru și Kei din Japonia.

Când deschizi cartea, vezi o hartă cu locurile în care trăiesc acești copii, apoi vezi fotografiile lor (există și un spațiu unde copiii tăi pot pune poza lor), apoi casele lor (casă cu etaj sau fără, apartament într-un bloc, de două sau mai multe etaje, apartament într-o vilă și tot așa), apoi familia lor, cu fiecare membru al familiei. Aici mi-a plăcut foarte mult să citesc mesajul „Aceștia sunt oamenii cu care locuiesc” în loc de alt mesaj, pe care cred că puteau să îl scrie, dar nu au făcut-o, și anume: „Aceasta este familia mea”. Și asta mă face să cred că într-adevăr, dincolo de legătura de familie, aceștia sunt oamenii importanți cu care împart același spațiu, care îmi sunt alături, cu care dorm și  mănânc și mă joc acum. Acești sunt, fizic, oamenii de lângă mine. Mai dai o pagină și afli cu ce se îmbracă acești copii la școală, unii au uniformă, alții nu. Apoi afli ce mănâncă fiecare la mic dejun, cel din Rusia cu brânză de capră, cu pâine, suc de mere și kasha, un fel de terci cu cereale și lapte (explicațiile anumitor cuvinte locale sunt amplasate la finalul cărții) îmi sună foarte bine. Altele sunt și mai bogate, cu orez, cu supă miso, cu cod, cu banane fierte, cum e cel din Peru. Desigur că sunt niște opțiuni gastronomice bazate pe specificul local colectiv, pentru că fiecare copil, așa cum știm, dimineața poate avea alegeri mai mult sau mai puțin exigente. Afli apoi cum arată fiecare școală, cât merge fiecare copil ca să ajungă la școală, cum arată clasa, cum e îmbrăcat și ce nume are fiecare profesor, sunt ilustrate băncile, rutina clasei, activitățile pe care le fac copiii în clasă. Afli apoi cum arată alfabetul fiecăruia, prin felul în care sunt scrise numele lor, din nou vezi ce mănâncă, de data asta la prânz, cum se joacă fiecare după școală, cum ajută fiecare în casa și în gospodăria lui, ce face fiecare copil seara. Obiceiurile sunt generale și generalizate, dar asta este un lucru pe care îl putem explica foarte simplu copiilor. Că în orice moment se poate întâmpla altceva și fiecare poate alege să experimenteze alt lucru, dar cartea îi ajută să descopere jocuri noi pe care alții le au și de care ei nu au auzit încă sau activități comune pe care le fac și ei și cu care se identifică. Spre final, afli cum doarme fiecare, cum arată patul, cu cine dorm în el. Iar după toate aceste desene, ajungi la o pagină în care se vede cerul, cu stelele și luna, iar „Acesta este cerul pe care îl văd noaptea” este, din nou, un text din care realizezi, că la sfârșitul fiecărei zile, dacă ne uităm cu toții pe geam, vedem până la urmă, aproape același lucru. La finalul cărții apar și fotografii reale cu cele șapte familii, pentru că povestea se bazează pe experiența și relatările unor copii reali, din familii care au locuit în același loc pe o perioadă mai lungă de ani.

E o carte care îi ajută pe copii să se pună în locul altora, să descopere obiceiuri și ritmuri noi de viață, să își întrețină curiozitatea, să își dorească să viziteze locuri noi, să călătorească, să accepte lumea, sa accepte orice rasa, orice tara sau diferenta, si sa o faca acum de cand sunt mici, iar cand vreodata vor fi pusi intr-o situatie in care le va fi mai greu sa accepte, sa le vina, poate, instinctiv. Iar pe noi, adultii, ne ajută, din nou și din nou, să confirmăm gândul că lumea aceasta este un loc minunat. Ca în reclama Discovery.

 

Și de asta sunt cărțile și pentru copii și pentru adulți. Ca să ne ajute să stăm locului cu corpul și să ne ducem departe cu mintea și cu inima.

PS: În timp ce scriu despre cartea aceasta, caut pe Google numele ilustratorului și intru pe site-ul lui, Matt e din Chicago, textele de pe site sunt oneste și emoționante, apoi caut despre ideea lui de a scrie și de ilustra această carte, de a găsi copii și familii reale după care să se inspire și cum pentru acest demers a cerut ajutorul multor prieteni de-ai prietenilor prietenilor prietenilor și ajung și la un alt review al cărții, care are un titlu aproape similar. Îmi plac aceste coincidențe, tocmai pentru care, deși mă gândeam să rescriu, o să las titlul așa cum l-am gândit, căci asta nu e publicitate („s-a mai făcut”),  ci e un gând pe care acum îl împart cu Leah, autoarea articolului, și ea, din ce observ, pasionată de gătitul brioșelor. Găsesc apoi și review-uri oferite de copii, ba chiar și un video despre carte. Felicitări, tuturor.

 

Standard