Rupi Kaur și primul ei workshop despre scris

Rupi Kaur e foarte interesantă. Poezia ei e foarte interesantă. E scrisă fără litere mari și deci fără litere mici. Toate literele sunt tratate la fel. Teoria și gândurile ei despre asta sunt pe pagina ei. Rupi Kaur are două cărți de poezie publicate, până acum. Lapte și miere și Soarele și florile ei, apărute în această ordine. Și apariția lor în lume are o poveste, pentru că și-a publicat-o singură pe prima, iar ulterior a fost contactată de către o editură. Rupi Kaur scrie texte care iau forma unor poezii. Sunt texte de un rând, de două, de douăzeci. Sunt niște gânduri care se transformă în concluzii sau în scrisori sau în declarații sau în mesaje de revedere, de despărțire, de vindecare, de împăcare cu sine sau cu lumea. Dintre cele două cărți, am apreciat-o mai degrabă pe a doua. Mi-a mers mai bine la suflet. Am folosit mai multe post-it-uri, m-am oprit mai des asupra unor cuvinte și formulări. Am închis cartea mai des, ca să mă gândesc la ele, să îmi dau seama ce simt când le citesc, cred că așa se întâmplă de obicei cu textele care-ti scormonesc și în creier și în suflet. Textele ei, poezii sau ce or fi, sunt povești. Și cine nu iubește o poveste, chiar dacă are doar un rând. O poveste poate fi si un cuvânt.

Lapte și miere

„inima m-a trezit plângând azi noapte / cum pot să ajut am implorat / inima mi-a spus / scrie cartea„

„a trebuit să plec / obosisem  / să te las să / mă faci să mă simt / mai puțin decât / întreagă”

„unii oameni sunt atât de mari / cu ei  / trebuie să fii cea mai blândă”

„nu poți și să pleci și să mă ai / nu poți exista / în două locuri deodată”

„împreună suntem o conversație nesfârsită”

Soarele și florile ei

„da / e posibil / să urăști și să iubești pe cineva / în același timp / fac asta cu mine / în fiecare zi”

„dacă eu sunt cea mai lungă relație / a vieții mele / nu-i cumva timpul să / hrănesc intimatea / și dragostea / pentru persoana / cu care mă pun în pat în fiecare seară”

„într-un vis / am văzut-o pe mama / cu dragostea vieții ei / și fără copii / era cea mai fericită”

„ca tata de trei fete / ar fi fost normal / pentru el să ne-mpingă spre măritiș / asta a fost povestea / femeilor din cultura mea de sute de ani / în loc de asta ne-a împins spre educație / știind că ne va elibera / într-o lume care încerca să ne restrângă / s-a asigurat că vom învăța / să fim independente”

„la nașterea mea / mama a spus / e o zeiță în tine / o simți cum dansează„

„(…) vreau să vorbesc cu versiunea adolescentă a mamei mele. s-o întreb despre visurile ei. să devin părul ei cârlionțat împletit. să devin voalul ei mângâindu-i sprâncenele (…)”

„n-au nici cea mai mică idee cum e / să-ți pierzi casa cu riscul de a / nu te mai afla acasă niciodată / să ai toată viața / împărțită între două tărâmuri și / să devii un pod între două țari”

„mi-am redus trupul la estetică / am uitat munca depusă pentru a mă ține-n viață / cu fiecare bătaie și respirație / l-am declarat un mare eșec pentru că nu arăta ca al lor / am căutat peste tot un miracol / destul de prostănacă să nu văd / că locuiam deja într-unul”

„și iate-te trăind / în ciuda a tot”

Și mă opresc, ca să va zic și despre primul workshop și despre ea, la primul ei workshop. E machiată discret, dar corect, conform dispoziției de stat în casă (dacă există așa ceva), e clar că tenul o ajută de fiecare dată la machiajul impecabil, ascultă muzică de meditație, vorbește în căști, aprinde câte o lumânare, se bucură de scris, face și ea activitățile, salută, zâmbește. Pare că știe ce face și o face cu plăcere, deși de-abia a învățat să pună un pin la o întrebare. Nu-i nimic. Nu e nevoie să fii priceput și la comenzi și la emoții digitale în același timp. E primul ei workshop, iar dupa asta au mai fost trei si al patrulea e chiar in seara asta la ora 18:00. La fiecare workshop, pe Instagram, participanții erau invitați să facă niște exerciții de scris. Am participat și eu la primele două, la îndemnul și la reminderul finei mele și bine am făcut. Nu că aș fi scris ceva genial, dar orice exercițiu de scris mai dezvăluie ceva, mai vindecă ceva. Iubesc asta. Și pentru că și exercițiile mi s-au părut interesante, le pun și aici. Primul workshop a avut loc pe 20 martie 2020. Scriu și data, căci el există încă online și dacă doriți să vedeți, să știți ce să căutați. Bun. După ce spune că îi place să scrie, fie înainte să se trezească oamenii, dimineața devreme, fie după ce se culcă (și preferă mai degrabă varianta asta), Rupi începe ora de scris liber (așa o numește). Un scris liber (free writing) care garantează evitarea oricărui blocaj de scriere. Pentru că scrii ce simți și așa cum vin cuvintele sau ideile în inimă și în cap. În orice ordine vor ele.

Primul exercițiu: WRITE A POEM IN THE FORM OF A LETTER (Scrie un poem sub forma unei scrisori). Poemul are un început și anume „De-abia așteptam să îți spun” și pe parcursul celor 15 minute dedicate, Rupi propune câte un cuvânt pe care e nevoie să îl înserezi în scriere, fără să rupi ritmul sau flow-ul. Cuvintele propuse de ea sunt scrise cu litere mari. Eu am ales să scriu o scrisoare celei mai dragi prietene și nu cred să fi făcut vreun poem, dar de scris liber sigur am scris.

Dragă M, De-abia așteptam să îți spun că îmi pare rău pentru tine. Așa îmi vine să-ți spun, că îmi pare rău pentru tine, deși nu cred că e corect deloc. Căci nu îmi pare rău de fapt pentru tine, îmi pare rău pentru situația asta în care ești. Tu ești foarte bine așa cum ești. Dar situația nu e ok deloc. Cum să-ți moară și tatăl și mama într-o perioadă atât de scurtă? Cum? De ce? Aș schimba timpul, ceva, orice, să te ajut, l-aș opri în loc. Dar poate nu trebuie. Nu știu. Undeva poate e o CUTIE cu amintiri și ea trebuie să conțină și amintirea asta, în perioada asta a vieții tale. Îmi pare atât de rău și dacă eu simt asta, mă gândesc oare tu cum ești. Câtă durere și câtă tristețe. Ce e mai trist și mai dureros? Că s-a întâmplat cu amândoi? Că s-a întâmplat rapid, acum, pe nepregătite, că pur și simplu s-a întâmplat, în condițiile în care credem că părinții vor fi alături de noi pentru totdeauna (deși fizic, îi vedem rar)? Poate nici nu e ceva mai trist decât altceva. Poate toate sunt triste la un loc și asta e. Și dacă s-ar fi înecat cu o ALUNĂ și tot ar fi fost trist. Nici nu contează. Mă gândesc la cuvintele tatălui tău, la dorința lui de a muri, la neputința mamei tale, la ultima vizită pe care i-am făcut-o, recent chiar, la cum i se părea totul greu și de neînțeles, părea că totul i se împotrivește. Oare era ceva VERDE în camera ei? Nici nu mai țin minte. Țin minte părul ei lung, calculatorul care ocupa mult din tot câmpul vizual și aparatul care o ajută să respire. Ce-ar fi făcut ea pe vremea coronavirusului? Poate nimic. Oricum stătea în casă. Oare mama ta se întâlnește pe undeva cu mama mea? Oare petrec vreo oră împreună? Mă uit la ceas, nu știu de ce, poate ca și când timpul morților e același cu timpul nostru, poate acolo undeva în altă lume e tot ora 17:20 și soarele apune și afară sunt peste 20 de grade. Doar că acolo sufletul nu mai caută drojdie și mălai. Nu mai caută mâncare, nu mai caută saloane de epilat, de manichiură, nu mai e nevoie. Eu am o ojă semipermanentă pe degetele de la picioare de două luni. Două luni. Se duce ea singură cât voi sta în casă. Am și o mască de bumbac, nu din farmacie. Tu folosești masca? Poți să te gândești și la altceva înafară de tatăl și de mama ta? Cum ar fi să găsești un FILMULEȚ înregistrat de ei pentru tine? Așa că în filmul After Life, d epe Netflix, unde soția îi lasă soțului pe laptop tot felul de clipuri. Cum ar fi să găsești și să-ți spună că te-au iubit enorm, deși tu știai asta, că tu ești Mădălina lor dragă, dincolo de orice boală și de orice supărare și de orice univers. Dincolo de orice durere de spate, de plămâni, de gât, printre stele și planete, tu ești Mădălina lor iubită, Mădălina mamă și prietenă, dar mai întâi fiică. Ești SÂNGE din sângele lor. Oare simți că se gândesc la tine de acolo și că vor fi alături de tine toată viața, deși sunt așa de departe? Îmi vine să mă duc la toaletă, dar nu vreau să mă opresc din scris. Dacă aș putea, m-aș urca pe un CAL, că în avion nu se mai poate și aș veni să te îmbrățișez, să te țin mult în brațe, pentru multe minute, cât să-ți dau din inima mea toată iubirea și tot dragul. Le simți până acolo la tine? Ce zice Tommie de durerea ta? Crezi că simte? Cât și cum simte? O să-ți pun rândurile acestea într-un PLIC sau poate pe mail sau undeva o să le pun să ajungă la ține, pentru că vreau să știi că sunt alături de tine și te iubesc mult. Chiar dacă nu fizic. Ana, și ea fiică și mereu prietenă.

Al doilea exercițiu: A LIST POEM (un poem în formă de listă). Pot fi cuvinte simple, scurte sau propoziții scrise sub forma unei liste, cu rimă sau nu, cu sau fără legătură și eventual să formeze o poveste. La mine nu a fost poveste. Poate data viitoare, când nu voi mai fi întrerupă de niciunul dintre copii.

Titlul exercițiului: A LIST OF THINGS I CAN SHARE WITH THE WORLD (o listă de lucruri pe care le pot împărți cu lumea).

CASA MEA E SI CASA TA: Vreau să împart cu voi iubirea / farfuriile din bucătărie / mâncarea din ele, mai ales cea care iese bine / împart cu voi răbdarea mea, cărțile mele, timpul meu / timpul pare sa fie cel mai de folos uneori / va dau din energia mea / împart și banii mei când e nevoie de ei mai mult decât am eu nevoie / vă ofer hainele mele, brațele mele, colecția mea de dvd-uri Friends, ba chiar și cea Monocle / cel mai mult și cel mai mult împart cu voi casa mea, mai puțin pe vremea asta / căci îmi place să fiu eu gazda, iar lumea din jur să devină lumea mea.

Revin cu al doilea workshop. Poate și cu cel de diseară, dacă îl apuc. Căci la al treilea, care a fost parcă înainte de Paște, sigur strângeam jucării de prin casă.