Nimeni nu îmi vrea răul

Citesc din cartea pe care mi-a făcut-o Maria cadou. Industria liniștirii adulților. Trec de primele poeme, de primele pagini, îi mulțumesc că se gândește la mine, atunci când ne întâlnim, rar, dar și atunci când nu ne vedem și știu că se gândește oricum. Să fi fost de la a doua sau a treia pagină când am citit „poate că oamenii dau tot ce e mai bun din ei doar atunci când sunt zdrobiți”. Și Si poate așa este. Poate că atunci când suferi poți să dai ce e mai bun și ce e mai rău din tine. Poate chiar în același timp.

De ceva timp tot sufăr. Plâng, mă plâng, caut să pun în vorbe ce mă deranjează și ce vreau să schimb, să dau și să primesc. Sufăr fără să am vreo problema medicală. Râd, lucrez, călătoresc, citesc, dar și mintea și inima sunt îngrijorate. Caut răspunsuri de parcă nu mai pot să stau locului. De parcă schimb prefixul, care mă duce mai mult în viață. Sufăr că poate mi-am rănit fetele cu ce am zis, cu ce am făcut. Sufăr că poate mi-am rănit soțul, că poate el mă rănește de fapt pe mine, cu ce zice, cu ce face. Mă gândesc la ce spun, la cum reacționez, la ce uși se trântesc, la ce mi se spune, la ce se reproșează. Mă dor toate cuvintele, toate gesturile de parcă fiecare ar vrea să mă deșire. Mă gândesc la ce am nevoie și la ce au ceilalți nevoie. Citesc alte cărți, le sorb, mă învinovățesc că nu mai citesc nimic despre copii, despre cuplu, despre tot ce intră în categoria dezvoltare personală. Nu mai citesc pentru că citesc altceva. Alte cărți care mă dezvoltă și mă transformă în alt fel. Cum ar fi „Din cer au căzut trei mere”. Cum ar fi „Oase solare”. Nu mai citesc pentru că rezolvarea e mereu în mine. Nu mai citesc acum despre cuplu și copii, dar o să mai citesc. Iar rezolvarea e simplă, o văd cu ochii, în bezna asta de la miezul nopții. Nimeni nu îmi vrea răul. Eu sufăr, dar nimeni nu vrea să-mi facă niciun rau. Nici soțul, nici copilul, nici rudele, nici vecinii, nimeni. Fiecare are o așteptare, o nevoie. Am știut asta dintotdeauna. De când scriam mai des, anul trecut, pe blog, de când citeam cărțile alea pe care nu le mai citesc, dinainte să nasc, poate mereu. Dar tot ce am considerat nepotrivit, rău, tâmpit, jignitor, de fapt nu m-a jignit. Nimeni nu îmi face nici un rău atunci când spune ceva, pentru că nu poate altfel. Nimeni nu îmi face niciun rău atunci când face ceva, pentru că nu știe altfel.

Nimeni nu îmi vrea răul, realizez acum. Doare, e trist, dar tristețea poate fi acceptată, înțeleasă, ignorată, îndepărtată. M-am sucit și răsucit în mintea mea dacă tristețea e ceva ce pot să schimb, mai ales în relație. Trist nu e în relație, e trist în mintea mea. Deodată îmi dau seama că nu are cum să doară, de fapt, dacă mă văd întâi pe mine. Dacă am mai multă încredere în mine. Eu cred că n-am avut încredere, chiar și când eram convinsă că am. Încredere că mă descurc, că știu ce să răspund, ce să aleg. Am pus intenții, am gândit dorințe, am avut așteptări. Cel mai probabil, din acest motiv, nu am scris deloc anul ăsta pe blog. Că nu am crezut. Deși o postare din 1 ianuarie 2022 e scrisă de atunci, din prima zi a anului. Probabil o s-o public, să nu se mai irosească nimic. Am încredere că zilele pe care le consider proaste au fost de fapt zile în care n-am avut încredere în mine. Că pot să fiu calmă, să fiu atentă, că pot să răspund unui cuvânt, căruia îi spun critică, dar care nu vrea să îmi facă niciun rău. Chiar și când intenționează să facă rău, cuvintele și acțiunile celorlalți sunt despre altceva. Despre ei, nu despre noi. Și asta e ceva ce am știut dintotdeauna. Dar de acum e ceva ce nu o să mă mai deranjeze niciodată. De azi, de Sfânta Ana, o să fiu Ana-care-nu-poate-fi-deranjată. Iar daca o să mă mai deranjeze vreodată, inseamnă că pur și simplu o să vreau altceva.

Două poze sunt de atunci de când am fost în Grecia amândoi și două poze sunt de când am fost în Bucovina, toți cinci, aceste două locuri foarte frumoase pe care le-am văzut cu ochii mei, anul acesta și unde mă așteptam să nu ne certăm deloc, ca și când frumusețea locurilor ar fi trebuit să anuleze orice dorință de contra-argumentare.