De anasimaria

Azi e ziua lui Ryan Gosling

Oricând poate fi ziua lui, din punctul meu de vedere, dar azi, poate deloc întâmplător, e ziua lui de naștere. Împlinește 37 de ani. Îl știu pe Ryan Gosling de când juca alături de Sandra Bullock, în filmul Murder by numbers.  Ceva cu niște liceeni criminali. Era așa mic, slăbuț, firav, atunci l-am văzut pentru prima dată, dar nu mi-a atras atenția, filmul n-a fost bun deloc, și oricum Sandra Bullock era personajul principal și mult mai importantă decât el, apoi am citit că s-au cuplat, că ea era mai mare decât el, dar că lor le era bine împreună.…

Începe KINOdiseea de toamnă

M-am imaginat în multe situații și jocuri și scenarii cu copiii mei. M-am imaginat jucându-mă Nu te supăra, frate, Rațele și vânătorii, m-am văzut alergând după ei pe toate câmpurile și în toate poienițele, m-am văzut la meșe de seară liniștite, vesele, la seri de film, gătind în bucătărie, citind oriunde. Aproape toate ne ies, ba chiar și cina liniștită, într-o seară din trei. Dar parcă dincolo de joacă, mersul la teatru s-a lipit de noi, cum altfel, ca timbrul de scrisoare. Am mers cu fetele la teatru la toate vârstele, le place, iar de ceva timp, mergem și la…

Am aflat care este secretul femeilor

Când eram în gimnaziu ba chiar și în liceu, dacă îmi amintesc bine, îmi doream să fiu băiat. M-am gândit la mine, de multe ori, ca la un băiat. Simțeam că ar fi trebuit să mă nasc băiat, simțeam că aș fi putut să fac alte lucruri din ipostaza mea masculină, m-am îmbrăcat de multe ori ca un băiat, am stat în poziții de băiat. Simțeam cel mai mult asta atunci când voiam să primesc ceva din partea băieților și nu primeam (un cadou, o îmbrățișare, o mângâiere, un compliment, o floare). Și mă gândeam că dacă eu aș fi…

Îți dorim o zi la fel de frumoasă ca gestul pe care tocmai l-ai făcut

Așa se încheie mailul pe care îl primești dacă te înscrii pe site-ul MagicHome și îți rezervi un loc pe scaun. MagicHome este un centru, un refugiu, o casă până la urmă, pentru toți părinții și rudele și oricine are nevoie să se cazeze într-un loc atunci când vine cu copilul în spital. MagicHome este acest spațiu localizat în București în apropierea unităților de tratament, care oferă găzduire gratuită, suport și alte facilități familiilor cu copii diagnosticați cu cancer sau alte afecțiuni grave. În prima jumătate a anului, aici au fost cazați gratuit 300 de copii și membri ai familiilor…

Cu Oana Moraru în dialogul transformării

Am venit din Thailanda cu gândul și mai degrabă cu sentimentul că vreau să fiu la fel de mult iubită pe cât sunt și mamă, poate chiar mai mult. Să nu mai bifez orice întâlnire despre parenting, să fiu mai întâi bine cu mine și cu Radu și apoi sigur o să iasă bine și relația cu copiii. Și totuși sunt încă lucruri, și vor fi mereu, pe care am nevoie să le aflu. Despre copii în general și despre fetele mele în special, pentru că acum au o vârstă, apoi vor avea alta și cresc și ajung exact în…

„This is how we do it” nu e o carte doar pentru copii

Orice carte din cele pentru copii nu e niciodată doar pentru copii. E și pentru părinți și pentru copiii lor interiori și pentru mătuși și pentru bunici, ba chiar și pentru vizitatori sau vecini. Ca de altfel și invers. Orice carte pentru adulți poate deveni o carte pentru copii, mai ales când ei vor să știe tot, iar ție îți e drag să împărtășești din cartea ta „din seara asta”. Avem zeci de cărți din care le citim copiilor, în vreo cinci locuri din casă: dulapul lor, alte două etajere din dormitorul lor, două în sufragerie, biblioteca, marginea patului nostru,…

Eu sunt Ana și pierd lucruri

E miercuri, am plecat cu barca din Koh Samui și ne îndreptăm spre parcul natural Ang Thong. E un drum mai lung, dar nu atât de lung cât să ne plictisim. Mai ales că sunt alături de nouă fete vesele și dragi, dintre care una, în mod deosebit, este sufletul oricărei întâlniri și petreceri. Vorbim, ne fotografiem, ajungem la parc. Parcul e de fapt o bucată de pământ plină de copaci înalți, de cocotieri, de plante și liane, de stânci și în rest, împrejmuit de apă. E un colț de rai. Aș vrea să stau la plajă, să intru în…

36 de ani, dintre care mai mult de 16 cu mine

Azi e ziua lui Radu. Radu care îmi este soț și prieten și iubit și partener de ceartă și de călătorie, și de sex și de făcut copii. Azi e ziua lui și de cele mai multe ori nu am știut ce să îi ofer de ziua lui. Ce să îi cumpăr, ce surpriză să îi fac, cum să îl fac să simtă toată iubirea asta, dincolo de toate zilele în care mereu sper să o simtă. Un masaj, anul asta Thailandez, o excursie la Roma, o petrecere surpriză, o scrisoare, un ceas, un telefon, orice să fie, numai haine…

Aceiași copii, aceeași mamă, reacții diferite

Situația 1 – în care nu m-am gândit să zic mai nimic Iau copiii de la grădiniță, educatoarea îmi spune că Milla n-a dormit. Ele sunt vesele, mergem împreuna prin parc, spre balet. Zoe revine în locul unde a mai făcut balet anul acesta, iar Milla începe și ea pentru prima dată, alături de soră-sa așa cum și-a dorit, căci fără ea nu mișcă nici un fir de păr cârlionțat. În ora de balet dansează, râd, Zoe își revede colegele, Milla se chinuie încântată să țină câte un picior frumos de-al ei în sus, le văd când într-o parte a…

Azi am aflat multe lucruri despre Jocul Păcii Mondiale

Azi mi-am dus fetele la grădiniţă, Milla s-a despărţit, încă greu, de mine, apoi am scris nişte texte pentru un site, mi-am gătit o friptură, am mâncat-o tot cu roşiile alea bune de la Buniol şi seara am mers să aflu mai multe informaţii despre Jocul Păcii Mondiale direct de la tatăl lui, John Hunter. Domnul cu carismă și cămaşă colorată a vorbit la Hotel Sheraton, la invitaţia Şcoala Verita, despre jocul său renumit care, la început (şi cred că şi acum are acest rol) a ţinut loc de programă. John Hunter e un profesor (şi muzician din ce am citit) de…

Aveam un plan legat de San Sebastian

Voiam să îl vizităm încă de când locuiam în Spania, acum ceva ani. După ce am luat la rând şi la picior oraşele şi satele din Andalucia, am vizitat şi revizitat Barcelona, ba chiar am trecut şi la vecini, în Portugalia, într-o excursie cu colegii de atunci din facultate, am vrut să ajungem cumva şi în nord, unde n-am apucat în cei doi ani petrecuţi în Spania. Scriu la plural, pentru că  spre norocul și liniștea mea, Radu m-a însoțit în această perioadă. Dar ce are San Sebastian, întreba el. Aşa cum întreba şi de New York cu care am…

Am impresia că toți copiii s-au născut bucătari

Pe măsură ce cresc fetele acestea ale noastre, ne dăm seama ce le place mai mult, la ce se pot concentra mai bine, ce activităţi preferă. N-aş băga mâna în foc pentru toate, pentru că într-o perioadă vor numai puzzle-uri, în alta spectacole și dans, teatru de umbre, sunt perioade cu mult mai mult citit şi tot aşa. Dintre toate însă, gătitul, pregătirea mesei şi tot ce ţine de bucătărie le încântă peste toate aşteptările mele. Dinainte să le nasc, m-am imaginat cu copiii, mici sau mari, gătind. Mi-am propus să le las mereu să experimenteze reţete, variante, să facă…

74 de ani dintre care 34 cu mine

Azi e ziua tatălui meu. Tata care mi-a fost o perioadă și mamă, tata care mi-a fost partener de joacă, de călătorii, de drum către școală primară și uneori și gimnazială. Tata a fost și este cel mai bun om pe care îl cunosc și cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Dacă e adevărat că de fapt copiii își aleg părinții, atunci am făcut cea mai bună alegere din toate timpurile mele pe această lume. Tata ar putea intra în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare pasiune, ba chiar îndârjire pe care o poate avea cineva pentru meseria lui,…

Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume

Am auzit-o de foarte multe ori. De la Gandhi încoace, am tot auzit-o și citit-o, pe net, pe Facebook, în cărți, în reviste, la psiholog, la prieteni, după Colectiv, ba chiar și în Prison Break. Am auzit-o mereu și în capul meu. Am și făcut câte ceva în direcția acestei schimbări. Vreau să fac și mai mult. Să reciclez. Și nu doar hârtia pe care o reciclam la birou. Și nici așa, din când în când. După ce am fost cu fetele la Ikea si am mai cumpărat două coșuri, acum avem patru în care o să arunc gunoiul, selectiv.…

Ce fac de când sunt #acasacufetele

Au trecut 42 de zile de când nu mai merg la birou și stau acasă cu fetele. N-aș fi zis că o să scriu așa mult despre asta, dar statul ăsta acasă cu ele chiar îmi ocupă tot timpul. Și timpul meu curge așa. Mă joc. Jocuri noi, vechi, primite cadou, inventate, aflate pe net, în cărți, de la copii. Am jucat pititea, baba-oarba, tenis de masă, badminton, sticluța cu otravă, de zeci și zeci de ori, jocuri cu zâne, vrăjitoare, castele, animale, am învățat un fel de Macao cu pisici, m-am jucat cu chibrituri colorate, cu magna tiles, cu…

#acasacufetele

Se face în curând o lună de când sunt acasă cu fetele. Mi-am dat demisia, nu mă mai simțeam bine la job, nu mai îmi plăcea, nu mai puteam să stau până la ora 3 noaptea să fac prezentări cu la fel de multă încredere și plăcere. Am ales să stau o perioadă cu fetele. S-au aliniat niște planete. Sau poate nu. Simțeam că trebuie neapărat să stau cu ele în perioada asta. Să merg cu ele pe munte, la mare, în natură, oriunde. Că din toamnă vor fi amândouă la grădiniță, destul de multe ore, aproape toată ziua, fără…

Cum ne-am fotografiat împreună și în 2017

Fetele sunt la somn, profit să scriu puțin aici despre pozele noastre în familie (uneori îmi e greu să cred că am o familie compusă din patru membri, dintre care unul sunt eu), mai ales că tocmai ce mi le-a trimis Nico. Cred că fotografiile sunt niște amintiri autentice. Sunt reale, sunt legale, oficiale, știi că în ziua aceasta s-a întâmplat asta pentru că, uite, există această fotografie dovadă. Dincolo de lucrurile și momentele și emoțiile care se încăpățânează să ne rămână în memorie și în suflet (atât cât se poate), există aceste amintiri, pe calculator, dar de multe ori…

Zoe de 5 ani

Te iubesc Zoe de 5 ani. Te-am iubit de când aveai o lună și o săptămână, căci atunci am aflat că exiști în mine. Te-am iubit mereu, de când te-am crescut în burta mea și ai mâncat de toate, mai ales înghețată și te iubesc până la nesfârșit, dincolo de soare, de toate stelele și toate planetele. Te-am iubit și atunci când voiam să ieși afară din mine, în brațele mele și tu stăteai acolo și continuai să mănânci Magnum cu migdale. Te iubesc și când sunt eu supărată și când tu ești supărată și când nu ești lângă mine…

Aventura unor părinți care au plecat fără copii la Berlin

E bine și nu e bine să pleci cu așteptări într-o vacanță. Cred că depinde de loc, de grup, de moment. Când mergem cu copiii, nu am așteptări. De fapt mă aștept să ne simțim bine și atât. Și mereu a fost bine cu copiii. Oricât de obositor a fost, ne-am distrat, ne-am plimbat, ne-am bucurat de plăcerea lor. Când am fost în doi însă, de cele câteva ori în care am fost de când avem copii, m-am așteptat la foarte multe. Sau poate mai mult acum, în plimbarea asta. Să dormim, să ne odihnim, să ne iubim, să bem…

Eu, înotătoarea

Sau Ana, campioana. Așa mi-a zis Alice când m-am lăudat că am înotat într-o seară la Dinamo, peste toate așteptările mele. Sunt câteva momente în viața mea, câteva, nu multe, în care am fost mândră de mine. Mulțumită cu tot corpul și sufletul, poate chiar asta e fericirea. Ziua când am intrat la facultate, momentele în care am luat examenul Cambridge și diploma de limbă spaniolă, ziua în care am acceptat un necunoscut în viața mea care urma să-mi devină iubit și soț sau noaptea dinaintea nașterii Millei când m-am simțit puternică și stăpână pe situație la mine acasă. M-am simțit…

Ce trebuie să facă o mamă imediat după ce își adoarme copiii?

Tu, mamă, care tocmai ți-ai adormit copiii, mai greu, așa ca mine și ai stat cu sufletul la gură să fii sigură că îi auzi respirația uniformă, ca să te poți ridica ușoooor din pat. Imediat ce faci asta, trebuie să faci următoarele. Asta dacă nu ai adormit cu ei odată sau nici măcar nu ți-ai propus să faci asta cel puțin încă vreo oră, două. Mergi la toaletă. Adică așază-te pe WC și fă-ți nevoile. Nu se știe cât de repede se trezește unul dintre copii sau singurul pe care îl ai și te ține cu mintea trează și…

Clara și Matei, o poveste în trei

Povestea e foarte scurtă, pe alocuri ciudată și are doar 3 personaje. E de fapt o temă de curs, la cursul de storytelling pe care îl fac de câteva săptămâni cu Iulian Tănase. Iar el ne-a zis: scrieți o povestire, în 15 minute, cu niște cuvinte alese, în funcție de preferințe și totuși aleatoriu. Și cuvintele însumau așa: trei specii de păsări, două branduri de alimente, un nume de planetă, o marcă de ruj, un moment al zilei, titlul unei cărți de ficțiune, titlul unei picturi, numele unui politician mort, două feluri de ceapă, două feluri de cartofi, trei nume de…

Cum am convins un copil să probeze rapid trei costume de schi

Mă joc cu fetele oricând. Când vor să ne ascundem, în parc, jocuri cu roluri, cu personaje din povești, reale, inventate, orice. Îmi place să fiu cu ele. Sunt si seri pe care nu ni le petrecem impreuna. Ba un film in doi, ba o iesire cu prietenele, ba cursul de storytelling. Dar de obicei seara suntem toti 4 pe baricade. Iar la jocuri, citit, gatit, eu cu ele la pachet. Fără telefon, fără întreruperi. Încerc să dau rost unei zile, din cursul săptămânii, de la finalul ei, cu joc, teatru, cu prezența mea și orice activitate care ne conectează inimile…

Bine ai venit, 2017

Nu te-am așteptat neapărat. Nu te-am visat, nu am sperat. Dar dacă tot ai venit, să știi că eu promit: să nu m-agit, să nu mă grăbesc, să chibzuiesc, iar cand voi fi mai hotărâtă, să nu mă ții in loc, mai bine să îmi dai puțin noroc. Vreau să țin pasul cu tine, când mai e puțin până la vacanță, când mai e puțin până la somn, când mai e puțin până vine orice ne dorim. Vreau să țin pasul și să nu treacă o săptămână fără o carte în mână, să nu treacă o seară fără o poveste…

O dimineaţă cu Milla

Mă trezesc, ea încă doarme. Zoe vorbește tare pe hol, îl strigă pe Radu, face pipi, face de toate. Ea nu se trezește. Nici nu se mișcă. Stă perpendicular pe mine, cu capul în picioarele mele, în timp ce picioarele ei sunt cumva încolăcite sub fund. Eu stau în poziția mea plictisitoare cu capul la perete, nemișcată, să nu o trezesc. Când mă întorc, se întoarce și ea. Mă caută cu capul, și-l bagă în burta mea. Miroase a bebeluș deși are 2 ani. Miroase și a căldură și a somn și a sănătate. E mică și totuși lungană, e…

The Power of Storytelling 2016

The Power of Storytelling e o conferință despre povești. Despre rolul și puterea unei povești, despre subiect, despre idee, despre modul în care cauți sau descoperi o poveste, cum o trăiești, o scrii, o lași să crească singură sau o ajuți. E despre forța magică și totuși foarte palpabilă a unei povești care poate schimba oameni și deci lumea. E singurul festival de storytelling din Europa de Est și de 6 ani încoace se organizează la Hotel Pullman în București unde vin tot soiul de speakeri, oameni premiați, modești, cu șarm în vorbire și cu povești de viață, oameni normali,…

Webstock 2016

Mâine este Webstock. Conferința dedicată categoriei social media. De 9 ani există Webstock și anul acesta m-am înscris și eu. Sunt curioasă cum o să fie. Ce o să aflu din gura unor specialiști, bloggeri, oameni vizibili în social media, care au tehnică, talent, experiență. Sunt curioasă pentru că acest social media nu funcționează ca un telefon nou sau ca o pagină de word sau ca orice altceva în care apeși pe butoane, pe taste și vezi ce face fiecare. What does this button do. Nu prea e așa, deși pare. Pui o poză și vezi ce se întâmplă. Sau…

Sesiunea foto de anul acesta, cu 2 adulți, 2 copii, mult alb și mult verde

Ce ne mai place să apărem în poze, să fim pozați, să ne uităm apoi pe fotografii și să ne amintim. Dacă am fi fost vedete, nu știu ce ne-am fi făcut. Ne-am tot pozat pe la aniversări, prin călătorii, peste tot suntem cu aparatul foto după noi, la gât, noi 3 fetele, mai puțin Radu. Dar de ce n-am face asta în fiecare an, în iulie când sărbătorim câte un an în plus de la nuntă și mai sunt și aniversările lor în apropiere? Păi să nu facem noi? Am observat obiceiul la Maria, la Silvia, mi-a plăcut mult.…

Prima dată în Thassos

Am fost pentru prima dată în Thassos și s-ar putea să mai mergem. Pentru că a fost frumos, plăcut, apa curată, mâncare bună, care nu costă mult. Nu costă așa cum costă mâncarea în Creta unde am fost anul trecut. Mă arunc oricum să zic că mâncarea în Grecia e bună cam peste tot. Există doar variațiuni pe temă și locuri cu mâncarea și mai bună. Sau cu ingrediente locale. Sau așezate pe farfurii din ceramică, manual pictate. În rest, e bună peste tot, nu mori de foame sau de poftă. Iar acum când am fost pentru prima dată în…

Prima aventură cu cortul

A fetelor, căci eu am mai fost. Și cum atunci când am mai fost, mi-a plăcut, am zis să le duc și pe ele. Și le-am dus acum 3 zile, într-un loc pe lângă Cheia, unde nu există semnal, dar există multă iarbă, multă pădure, multe oi, multe pârâuri (sau de fapt e unul singur). Multă natură. S-a întâmplat într-un weekend în care Radu era plecat și chiar de n-ar fi fost, nu cred că l-aș fi convins să se încumete în acest tip de aventură, căci nu-i place. Eu convinsă însă de puterea muntelui și a cortului și a…

Cu bicicleta mare

Fetele acestea mici, blonde și cârlionțate cred că pot să mă învingă. Încep cu întrebările și cu nemulțumirile și neajunsurile, iar eu tot încerc să le deturnez. Să vedeți cum a fost azi dimineață. Se trezește Zoe și vrea să îi citesc. Nici nu mi se dezlipiseră bine ochii, deși era chiar ora 8. Fix 8 și eu încă muream de somn, iar era energică și proaspătă ca iarbă udată de aspersoarele alea ambițioase din grădină bunicilor. Vine și Milla peste mine, cu altă carte, care se cheamă Zog și vrea și ea cele 15 minute de lectură. Eu le…

Milla de 2 ani

Milla a împlinit ieri 2 ani. Iubita mea dragă și cea mai mică e de 2 ani în viața asta mare și frumoasă și tristă și grea și optimistă și de 2 ani în viața mea, a tatălui ei, a surorii ei. Și a tuturor celor care o cunosc. De 2 ani pe lume. Mă înduioșează și mă pune pe gânduri ideea asta a venirii unui pui de om pe lume care crește și învață și vorbește și cunoaște tot ce mișcă în jurul lui. Mă simt mică când mă îmbrățișează și mă pupă și mă strigă. Mă simt mică…

E iunie, e Cannes Lions

Urmeaza o saptamana unica. Saptamana in care fata cea mare, dar mica, incheie primul ei an de gradinita, merge la prima ei sarbatoare de final de an, „Sarbatoarea verii” ii zice si saptamana in care, la cativa sute de km mai la stanga, incepe festivalul Cannes Lions editia 2016. Ma ia asa cu dor, cu febra, cu o energie pozitiva de cate ori se apropie festivalul. Nu stiu nici pe cine sa aleg dintre toti speakerii, pe cine as merge sa vad si mai degraba sa ascult, dar intre timp am facut o mica selectie. Cu tot cu numarul record de…

Azi, de 1 iunie

Nu există zi să nu mă gândesc la fetele mele. Și când sunt la 1 cm de ele și când sunt la mai mulți kilometri. Mă uit la ele cum se joacă, mă gândesc ce idee mișto le-a venit să facă trenulețul ăsta, cortul ăsta, mâncarea asta, din nisip și scoici și ce-o mai fi sau oare de ce nu fac aia sau cealaltă, mă uit la Milla și mă gândesc dacă știe cât de mult o iubesc, mă uit la Zoe și mă gândesc dacă să o iau acum, chiar acum, în brațe și să o smotocesc puțin, să…

Azi e Vineri

Liră: Nu chiar așa dis de dimineață, ba chiar la o oră rezonabilă pentru mine de 4 ani încoace, adică 7:40, mă scoală fata mică cu o carte. Să citim. Să citim „Uite ce a ieșit din ou”. Nimic prea neobișnuit. Primul lucru pe care îl face Milla dimineața e să își aleagă o carte, să se așeze în fund lângă mine și să îmi facă semn să îi citesc. Peste vreo 20 de minute, mă trezește și fata mare cu niște sunete de liră. Primul lucru pe care îl face Zoe dimineață e să ceară să vadă un episod…

4 fete în Glasgow

4 am fost și acum 2 ani în Istanbul. 4 am fost și acum 5 ani în Dublin. Și sper că tot 4 să mergem din 2 în 3 ani în locuri mișto, noi, diferite. Nu atât de mișto încât să ne invidieze soții sau atât de scumpe cât să nu ne permitem. Nu atât de liniștite încât să stăm doar cu burtă la soare, dar nici atât de agitate sau turistice încât să nu ne mai bucurăm de soare, de iarbă, de noi. Ne-am unit, nici nu mai știu cum am făcut asta, dar era într-un moment când eu…

Cum se înțeleg două surori mici când se înțeleg

  Se înțeleg din priviri. Își dau una alteia câte o jucărie. Milla o vede pe Zoe încruntată și îi oferă pijamaua la culcare. Zoe o vede pe Milla supărată și îi umflă un balon. Sau pur și simplu se văd așa cum or fi ele într-un moment și își oferă lucruri. Rar aș zice și totuși din ce în ce mai des. Se înțeleg când râd. Zoe râde când Milla pocește un cuvânt, Milla râde când Zoe o urmărește de-a bușilea. Râde una de râsul celeilalte și se bucură împreună. Râd când le facem noi să râdă, zâmbesc una…

Țipete de libertate

Fetele mele țipă mult. Așa sunt ele, țipă de bucurie, de supărare, oricând. Mă deranjează când țipă când vor bolul rapid, când vor să citim ceva anume, când țipă una la cealaltă. Și le zic. Dar știu și de ce țipă în momentele astea și că nu se vor opri decât după un somn, o mâncare, un plâns sau o îmbrățisare. Poate mai multe. Mă deranjează când țipă când pe mine mă doare capul. Simt țipetele lor până în creierii obosiți. Și le zic. Uneori se opresc, alteori nu. Mă deranjează când țipă într-un restaurant aglomerat sau pe scara blocului.…

Mama mea

Uneori uit că am avut o mamă care m-a ținut în brațe. Uit că am stat în brațele unei mame. Că m-am jucat cu o mamă, că am plâns în brațele ei când venea moașa să îmi facă injecții, că am mâncat din mâncarea făcută de ea, că m-a dat în leagăn când stăteam în vestul orașului, că mă plimba pe bulevard, că dormeam cu ea (sau poate nu), că îmi cânta (sau poate nu) că poate făcea atâtea și atâtea de care nu îmi aduc aminte absolut nimic. N-am să uit niciodată că am avut o mamă. Chiar dacă…

Cancer, liliac, kilograme, tramvai

Diverse. Multe. Viața, cum ar veni. Din viața mea. Job Mă uit la ceas. 5:24. La 5 era ședința cu părinții la grădiniță la Zoe. Cum am făcut ca să uit. Sau ce-am făcut și am uitat. Oricum nu puteam să stau mult. Am bilet la Visual Playground Open Nights care e în altă parte – departe – a orașului. Mă duc mai bine pe ea să o iau. Ea vrea cu bicicleta în parc, bicicleta mea mare, ea să stea în spate în scaun, să o plimb. Roata din spate e dezumflată și oricum nu am timp. Of. Poate are…

Junun

Până o să ajung să vizitez India (și dacă vreodată o să ajung), cu toate poveștile ei, unele de drag și dragoste, altele de dezgust și nepăsare, de solemnitate mai mult sau mai puțin reală, nu știu, dar așa pare din ce citesc, dar până o să ajung acolo, când prind ceva, cum e documentarul acesta, Junun, care să îmi dea un glimpse al locului, mă duc repede să îl văd. Mai ales când e aproape oarecum de casă, adică la Elvira Popescu. Și dacă îl recomandă și festivalul Next, cu atât mai bine. Junun este un documentar, mediu metraj,…

O noapte cu #2copiimici

Nopțile cu copiii nu au fost niciodată la fel. La început am culcat copiii în camerele lor. Zoe a dormit întâi în sufragerie, apoi în dormitorul ei când ne-am mutat, Milla a dormit în camera căreia îi ziceam birou, iar acum dorm ori amândouă cu mine, ori fiecare cu câte un părinte. Ori la bunici sau cu mătușa, când suntem noi plecați. Dar de obicei cu noi în pat, între perne, cu sau fără broscoi, vulpe, iepuraș. Am pornit cu acest gând ca noi să dormim în camera noastră, ei în a lor și pe parcurs am simțit că trebuie…

Parcul Văcărești

În Bucureștiul care m-a adoptat, deși am cam fost nevoită să îl adopt și eu pe el, există parcul Văcărești. Nu vă spun despre procese și exproprieri și ce se întâmplă în spate, pentru că alții știu mai bine, vă zic doar ce am văzut eu din față. Adică ceea ce trebuie protejat și ferit de gunoaie cel puțin, o regulă fundamentală de bun -din ăla bun- simț, care, of, că nu se aplică mai deloc. Te cocoți în Observator (acolo la Asmita Gardens) să vezi parcul sau cobori direct (de fapt întâi urci și apoi cobori) în „Delta” Văcărești, la…

Fotografii cu copii

De vreo trei zile incoace scot poze cu fetele de pe Facebook. Pentru ca eu tot pun fotografii cu fetele mele pe Facebook. Pentru ca desi ele sunt ele, sunt si ale mele si deci sunt si eu. Fac parte din mine, au iesit din mine si ma fac si pe mine cine sunt. Si ma bucur sa le arat ca facand parte din viata mea. Chiar ma gandeam insa cat mai pot face asta. Ca ele cresc si vor afla de Facebook si de multe altele si poate nu vor fi de acord cu ce fac eu. Am trecut…

Un weekend la Potcoava

Nu știu dacă fac ceea ce trebuie în viața asta, dacă îmi cresc copiii cum trebuie, dacă scriu cum trebuie, dacă îmi fac jobul cum trebuie, dacă sunt cât trebuie de iubitoare, de răbdătoare, empatică sau curajoasă, nici nu știu exact ce trebuie, dar când mergem în plimbări, în călătorie, la munte sau la mare, simt că „trebuie” să povestesc despre asta. Poate ar trebui să îmi fac un blog de călătorii. Cum ar fi? Trebuie sau nu trebuie, vreau să povestesc, să arăt fotografii, să spun tot cum mi s-a părut și ce mi-a plăcut. Sau nu. Poate citiți…

Michel Godard

Michel Godard e un alt Godard. Nu e regizorul. E cantaretul de jazz. As zice un jazz neconventional. Dar asa multe combinatii de instrumente si de stiluri si de influente au aparut si s-au tot amestecat cu personalitatile cantaretilor incat nimic nu mai e conventional. Ce bine. Doar ca Michel Godard are acest instrument al lui, preferat se pare, care se cheama tuba. Folosit si de Fanfara Ciocarlia din cate stiu si sigur si de altii. Tuba e ca un sarpe, doar ca e din lemn. Si muzica care iese din ea e minunata. E jalnica, tanguitoare, rasunatoare, adanca, profunda,…

O poveste cu piciorușe

Lucrurile pe care copiii le acceptă mai greu sunt de fiecare dată rezolvate prin joacă. Așa spun psihologii, psihoterapeuții, așa spune foarte mult și des Larry Cohen și mulți alții. Și eu zic la fel, cu mâna pe inimă și cu mintea la contribuție, zi de zi, mai ales de când am început această poveste cu Zoe, despre piciorușele ei care într-o zi de iarnă ele vor să meargă desculțe prin iarbă, în altă zi vor să sară în pat în loc să doarmă, apoi vor să stea în casă în loc să meargă la grădiniță sau nu vor să…

Mâini. Gesturi. Artă

Am primit invitatie la film pe mail. Evident ca n-am vrut sa refuz o invitatie gratuita (pentru mine si alte 3 persoane), dar mai ales n-am vrut sa pierd un documentar italian despre sculptura. Si n-am vrut nici sa ratez un film la Elvira Popescu. Ca parca acolo ma tot duc in ultima vreme si incepe sa devina un loc preferat de cinema. Am citit despre filmul acesta despre care nu auzisem si am vrut sa merg instant. Orice film care vorbeste despre lucruri facute cu mana, de mana, din dorinta creierului si a inimii de a face ceva cu mainile…

Harjoana cu Otilia

Cuvantul asta harjoana imi place mult. Suna bine, e memorabil, e fun, parca are joaca si zvac in el. Ieri am fost cu Zoe la o sesiune din asta de harjoana cu nimeni alta decat Otilia. Otilia care e o jucausa si o amuzanta si care pare mereu neobosita. Am fost in cladirea asta minunata, unde am filmat odata un spot tv si unde o sa mai ajung in curand, in alte context, cladirea asta acum in renovare, Palatul Universul de pe Ion Brezoianu. Si m-am dus cu Zoe cu care oricum trebuia sa merg dupa aceea la Ridichea Uriasa la Tandarica ,…

Dubai Lynx 2016

Am terminat cu Eurobest si m-am mutat la Dubai Lynx. Dubai Lynx este un alt festival de publicitate care are loc, evident, in Dubai, intre 6 si 8 martie, cu ceremonie cu tot pe 9 martie. E un festival despre care am mai scris, la care am mai fost si am plecat cu mult chef de munca si inspiratie. Cam cu asta pleci de la un festival. Cu un chef de schimbat lumea. Prin scris, in cazul meu. Or fi ghost-uri, or fi prezentari plictisitoare, dar deasupra tuturor sunt atat de multi oameni misto care vin si-ti vorbesc in fata,…