
Acest domn scriitor, Ian Worboys, despre care nu știam, dar am aflat, CEO al unei companii de real-estate, tată de 4 copii (chiar dacă unul a murit), a scris o serie de 5 cărți, care se numește The Crush Series. A scris acolo în țara lui, iar apoi a lansat-o și la noi pe prima din serie: Frog Crush. A scris această serie, pentru că asta își notase în Bucket List. E trist, dar și frumos. Vezi interviul de jos.
„Cărțile seriei Crush sunt scrise în limba engleză, în versuri și prezintă aventurile amuzante ale unui grup de animale, care au un mesaj educațional legat de consecințele propriilor acțiuni.”
Eu am fost cu fetele la lansare, l-am ascultat vorbind, citind cartea, l-am așteptat să ne dea un autograf. Fetele au făcut un puzzle, au urmărit povestea, eu le-am tradus-o, au mâncat o turtă dulce, s-au jucat cu un balon, a fost plăcut, o lansare cu multe detalii frumoase (pe care eu le ador, bineînțeles) la care aș mai fi stat dacă era mai mult spațiu și apă. Și mai important, flagrant, precipitant, este că acasă mă aștepta un copil la alăptat. Garantat. Ia uite ce-am inventat.
Cartea e amuzantă (tradusă în română cred că ar fi fost și mai distractivă), mai mult educativă, e hard cover, parcă așa îi zice, de-asta și costă destul, mă bucur că a scris-o atunci când a descoperit o lipsă. Asta e soluția. Este și o bază pentru alte discuții cu copiii, la final are cântecul ei dedicat (fiecare din cele 5 are așa ceva), e simplu și atent ilustrată, iar eu primesc orice carte îngrijită în viața mea și a copiilor mei. Ba chiar e gândită să fie vândută alături de un kit de joacă: un puzzle și câteva carduri cu cuvinte și imagini de colorat, cu care copiii se pot juca sau pot inventa alte povești. Alături de ele, ca la multe alte apariții de cărți pentru copii, au existat și vor exista și jucării de pluș, corespondente animalelor prezente în cărți. Componentele kitului pot fi descărcate, gratuit, de pe site. Deci și marketing, nu doar rime.
„As a father of four, Ian found himself looking for fun books, preferably written in rhyming poetry, to help him connect to his children, entertain them and, most importantly, develop their imagination and creativity. Unable to find such books on the shelves of his local bookshop, he started his hobby of writing poetry. Some 100 poems later he started writing The Crush Series.”







Găsiți cartea la Cărtureşti şi cred că în multe alte locuri. Iar un interviu interesant cu autorul, doar aici.