Când sora cea mai mare o acceptă pe sora cea mai mică

Vreau s-o pup pe Kira, chiar și așa dacă țipă” zice fata mare despre a doua soră, în timp ce prima ei soră își pune mâinile la urechi. O acceptă cu toate, o iubește, ne arată că o iubește.

Fata mare n-a fost mereu mare. A fost și ea mică, precum noi toți, ca sora ei de-acum cea mai mică. A fost o bebelușă cu păr închis la culoare, care apoi s-a tot deschis până s-a făcut blond și s-a încrețit, și-apoi la drept a revenit. A fost și ea mică și atrăgea toată atenția și îmbrățișările și complimentele și sărutările. Apoi a mai venit o fată în casa ei, în casa în care ea era stăpână pe fiecare centimetru pătrat, pe fiecare jucărie și pe fiecare părinte. A venit o altă fată, mică, frumoasă, deosebită. Părinții îi ziceau sora. A plăcut-o puțin, din curiozitate, după care n-a mai plăcut-o deloc, din gelozie. După ce a vrut s-o dea, pe ea, străina, fata a crescut, iar ea și-a dat seama că se poate juca cu sora. Și s-au tot jucat, atunci când nu se certau, până când a mai apărut o fată. A treia. În aceeași casă. O fată care folosea tot brațele părinților ei, tot casa în care ea dormea, îi lua din spațiu, dar cel mai mult din timpul cu mama sa. Draga de ea.

Dar fata mare știe, și mai ales poate, acum:

  • Să se poarte blând și atent cu a doua ei soră.
  • Să o ia în brațe, să o plimbe, să îi cânte, să o mângâie. Mai puțin când e obosită și-i vine să se urce peste ea.
  • Să-și exprime supărarea către mine, nu catre soră-sa, când nu e timp, când nu se poate, când eu sunt supărată sau ea e furioasă, dintr-odată.
  • S-o pupe cu toată dragostea.
  • Să povestească de ea la școală și peste tot, cu drag, cu dor, cu umor.
  • S-o iubească altfel. Sau să-și arate iubirea altfel.
  • Știe că atunci când plânge, mititica are cel mai mult nevoie de mine.
  • Știe că iubirea mea pentru ea n-a plecat pe undeva.
  • Știe pentru că a mai trecut prin asta.
  • Știe, cred eu, și pentru că i-am tot spus.

Și fata mijlocie știe. Știe, dar nu poate mereu. Știe, dar nu vrea de fiecare dată.

  • Știe că doarme, dar deseori vorbește tare.
  • Știe că are nevoie de somn, dar vine cu un instrument muzical la capul ei.
  • Știe că de-abia a mâncat, dar ea vrea să-i apese pe burtă.
  • Știe să-i lase o jucărie, dar una singură, că prea multe sunt „chiar prea multe”.
  • Știe că o sperie țipetele și totuși urlă.
  • Știe să nu o lovească, dar îi vine să o împingă.
  • Știe și ea să-și exprime supărarea, dar căutând atenția.
  • Știe s-o iubească, dar în felul ei.

Și-atunci eu trebuie să confirm, să reconfirm și să validez fiecare emoție. Știu și eu, dar nu pot mereu.

Știm cu toții. Ce bucurie, ce responsabilitate, ce greutate, ce binecuvantare e cu un copil mic-mic, venit într-o casă cu alți copii în care nici unul nu e prea mare.

Un gând despre „Când sora cea mai mare o acceptă pe sora cea mai mică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s