Documentarul Acasă – cum e acasă într-un parc natural

Am văzut filmul acesta, Acasă, în anul în care acasă a însemnat mai mult pentru mine, dar și pentru lumea din jur. Acasă unde mi-am petrecut, probabil, cel mai mult timp din viața mea. Acasă am făcut cu copiii școala online, acasă am facut orele de master, acasă am gătit mai mult, acasă unde am difuzat uleiuri esențiale pentru prima dată și ce bine a fost, acasă unde ne-am iubit și ne-am certat, sub acelasi acoperiș. Acasă, documentarul, e despre alt fel de acasă, cu un alt fel de acoperiș. E despre Parcul Natural Văcărești, „Delta dintre blocuri” (cum l-au numit cei de la National Geographic) și despre familia Enache, care a locuit aproape 20 de ani în acest parc, până să devină, oficial, zona protejată, și singurul parc natural din Europa.

„Povestea familiei Enache, care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcărești, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată – Parcul Natural Văcărești – primul parc natural urban din România, a fost documentată timp de patru ani de către regizorul Radu Ciorniciuc, surprinzând în filmul „Acasă” tranziția acesteia de la o viață în completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană a capitalei”.

De ce să vezi filmul Acasă?

• pentru că este filmat foarte bine, imaginea (pentru care a și primit premiu la Festivalul Sundance) e demnă de valoarea acestui parc.
• pentru că vezi cum e acasă într-un parc natural, în care locuiești, te adăpostești de soare, de furtună, de autorități, un loc în care pescuiești (vezi începutul filmului ca o trimitere spre alte vremuri), râzi, mănânci ce apuci, te joci cu ce apuci, dar mai ales cu natura, în natură.
• pentru că nu este doar un caz social, deși „echipa filmului a dezvoltat, în același timp, și un proiect social, la care au contribuit nenumărați specialiști și organizații umanitare”, care să ajute cei 11 membri ai familiei – „acum, toți cei nouă copii din familia Enache au acte, merg la școală, sunt văzuți în mod regulat de medici, iar adulții au locuri de muncă stabile (chiar rangeri ai parcului).”
• pentru că este un exemplu bun, chiar dacă unul, de ce se poate face când oamenii se implică, deși astrele, planetele, energiile pot fi uneori potrivnice (ba chiar și familia în cauză) – aici chiar e nevoie să vedeți, înainte să judecați, să vedeți cum cineva suferă o pierdere, pierderea locului (a libertatii, a sinelui), chiar și o baracă, cum altcineva încearcă să ajute, cum nu poți primi ajutorul, așa cum „se așteaptă”, cum poți să ai încredere în oameni, cum oamenii chiar își găsesc locul, tot impreună, după atatea schimbări, împreună toți, crescând animale, pescuind, la fel ca în delta care a fost, mulți ani, doar a lor (mai multe detalii, în articolul din Scena9).
• pentru că este despre o libertate cum ai mai citit și poate nu credeai că se găsește și la noi, o libertate care te poate chiar îngrădi în alt context (vezi anumite reacții și comportamente ale copiilor în oraș), dar care îți dă o voce, de multe ori foarte bine argumentată și o emoție, de fiecare dată autentică.
• pentru că este o poveste adevărată, a zilelor noastre, a sentimentelor noastre.

„Nu se există ciorbă de usturoi”, zice unul dintre copii, sigur pe el, la un moment dat, în film. ‘Dacă vrei, o faci”, zice una dintre fete, și mai sigură.

Din ziua apariției filmul a primit premii și aplauze și aprecieri, pe măsura sau poate nu încă pe măsura efortului depus de cei care l-au gândit, filmat și pus cap la cap. Dacă vreți să îl vedeți, aici este un program. O să apară și pe HBO, dar dacă ajungeți la o proiecție, există probabilitatea să cunoașteți cel puțin un membru al familiei, să schimbați impresii despre film, să mai povestiți despre acasă pentru ei, pentru voi, cine știe.

Eu am fost să-l vizionez, acolo, chiar în parc, cu colegii, în cadrul celei de-a treia proiecții, și ultima din această serie. Fusese o zi încărcată, cu două întâlniri pentru practică, cu citit din cărți pentru școală, cu multe lucruri legate de masterul meu început anul trecut, care îmi e tare drag și care îmi ocupă totuși mult timp. M-a încărcat și el, filmul, cu speranță, cu înțelegere și înțeles, cu armonie.