Nu s-a măritat. Nu s-a mutat de acasă. Nu a plecat în tabără. Au trecut zilele diversificării, autodiversificării, zilele alăptării, zilele scutecelor, zilele grădiniței, zilele Manducăi. A venit ziua când a plecat la școală. Școala a început-o pe 1 septembrie, online, dar de azi merge fizic, în curtea școlii, în clasa ei, se întâlnește cu colegii ei, cu învățătoarea ei. Azi e ziua când s-a trezit greu, am grăbit-o la plecare, am ținut-o în brațe 4 etaje, bine că eram la coborâre, e ziua când a purtat mască la școală, e prima ei zi de școală. Azi e ziua pe care o aștepta fericită, cu toate acestea a plâns la 8 dimineața și de teamă și de somn. Azi e ziua când a primit flori de la mama ei, cu o panglică albă și cu multă iubire. Azi am fost în parc după școală, trei ore. Purta rochia ei cu lămâi, avea părul prins în coadă și zâmbetul pe buze, mai ales când mi-a povestit, la plecare, cu cine s-a jucat și ce a făcut. Pe lângă flori, i-am adus, la pachet, pepene galben și biscuiți și i-am citit o poveste în parc, pe banca din spatele balansoarului. A stat cu capul pe picioarele mele și seara s-a jucat cu păpușa Lol, înainte să intre, cu greu, la duș.
A început și al doilea copil școala și după ce a intrat în curte, mi-a venit să plâng. Noroc că intrase cu sora ei, de mână. O să fie bine, am zis și azi, de multe ori. În ciuda acestui context, copiii merg la școală, cea mare, vizibil nerăbdătoare, și am nevoie să fie bine. O să bem pentru asta, poate chiar o să mâncăm și o înghețată. Viața e alcătuită din aceste multe zile normale, care devin extraordinare.
Iar Facebook îmi amintește de poza asta de acum 6 ani, când ea avea 3 luni. O coincidență, un miracol, vorba lui Chopra.
anașimaria 