Fericirea e și în rutină

Credeam că fericirea e atunci când nu te dor măselele. Așa m-a durut pe mine o măsea de minte odată, de credeam că mor. Că mor de durere sau de atâta plâns din cauza durerii. Sau credeam că fericirea e când mănânci 10 porumbi fierți dintre cei buni, lăptoși, cu sare. Sau când te săruți cu iubitul (chiar dacă acum i se mai spune și soț) sau când îi miroși copilului moalele capului. Sau când te trezești exact când vor mușchii tăi, nu când vor deadline-urile, copiii, ceasurile. Și fericirea chiar e toate aceste lucruri. Dar, deodată, cred că fericirea e și acolo în starea aia, rară, de echilibru dintre siguranță și nesiguranță, dintre încredere și neîncredere, dintre teamă și curaj, dintre stabilitate și nestatornicie.

Să fie zodia și de aici personalitatea, nu știu, dar eu înclin uneori balanța către ceva în defavoarea a altceva și uite așa echilibrul se pierde și greu își mai revine. Sau poate așa faceți toți. Sau poate sunt perioade, faze. Mi-ar plăcea mereu să fiu calmă, să fie o linie de plutire a calmului, să nu mă enervez într-o zi căci copiii adorm târziu și în alta să zic că mai bine o poveste lungă și interesantă la somn decât una scurtă și grăbită. Să mănânc mereu aceeași cantitate de mâncare, nu într-o zi două ciorbe și felul doi cu pâine și apoi cu piersici și în altă zi o salată de roșii cu castraveți. Să am mereu 50-55 de kilograme, nu uneori 60 și alteori 90. Mi-ar plăcea să citesc în fiecare zi același număr de pagini, nu într-o zi 3 și în alta 103, să merg în 4 călătorii pe an, nu doar acum într-una și mâine în 5. Mi-ar plăcea să nu fiu atât de lentă, pe cât sunt uneori de grăbită. Să nu fiu atât de delăsătoare, pe cât sunt alteori de hotărâtă și de înfiptă. Să nu îmi dau cu cremă la ochi 5 zile și apoi de-abia peste alte 21 de zile. Zi de zi mi-ar plăcea să scriu pe blog, să gătesc ceva nou, să îmi laud soțul, să fac duș cu copiii, să merg la masaj constant, orice ar fi. Să fac meditație, să stau așa cu corpul meu, după ce am stat cu gândurile mele și să nu fac nimic altceva decât treaba asta. Să merg cu bicicleta în fiecare anotimp în care se poate, nu doar vara. Ce gânduri din partea mea.

Tind să cred că de-asta mă și cheamă așa: Ana Maria. Pentru că uneori Ana face ceva și alteori Maria face altceva. De multe ori nu se găsesc, nu își vorbesc. Mă întrebau oamenii, când eram mică, care e numele meu, dacă e și Ana și Maria. Și eu mă încăpățânam, de fiecare dată, să le spun pe amândouă sau să mă prezint cu amândouă, ca și când sunt o bucată dintr-una, dar și o bucată din cealaltă. Și poate așa și e, să fiu o bucată din mamaia mea Maria și o bucată din mătușa mea Ana, căci la asta înțeleg că s-ar fi gândit mama mea când mi-a ales numele.

N-aș ține-o nici într-un program constant, fără să mă abat. Nu, nu, nu. Mereu mi-au plăcut deciziile spontane din instinct, din inimă mai degrabă decât din minte. Dar poate un top 10 de activități ar fi binevenit. Și chiar indicat, în contextul a trei, în curând, copii. Poate o să mă ajute o carte despre Hygge. Sau poate chiar Marie Kondo, oho ho. Sau o carte despre mangamentul timpului. Sau poate doar voința mea.

Rutina nu e chiar plictiseală

Ziua de Pizza, Ziua de Film, Ziua de Piscină, Ziua de mai știu eu ce. Ce, suntem americani? Ce monotonie, ce nebunie. Dar nu e chiar așa, căci rutina e de fapt ritmul, așa cum am aflat la grădinița Waldorf a fetelor. Ritmul zilei, al săptămânii, al anului, al anotimpurilor.

 „Programul repetat periodic, pe durate determinate, poate contribui decisiv la creșterea sănătoasă și robustă a organismului uman. Obicei și ritm reprezintă ajutoarele pentru că, fără multe cuvinte, să obținem colaborarea de la șine înțeleasă a copiilor. Repetarea aceluiași lucru, dar fără monotonie, nu mecanic, ci în acord cu articularea ritmică a zilei, creează copilului cadrul sigur pe care îl poate simți zilnic în alt mod. Desfășurarea unei zile la grădiniță este mereu aceeași, și cu toate acestea nici o zi nu e că altele, pentru că este menținută formă, nu neapărat conținutul”.

Vreau și eu să am ritmul meu. Dincolo de spontaneitate, care e minunată și e și ea indicată, vreau să fie totul mai clar, mai simplu, mai ordonat. Sau măcar 90%. O fi vârsta? Aberez sau mă maturizez?

Avem într-adevăr și noi zile de văzut filme, de mâncat înghețată sau edadame (cu tot cu maki rolls, dar astea n-apucă să apară în poze niciodată), de vizite în familie, pe care le-am considerat, de fiecare dată, viitoare amintiri frumoase, ba chiar obiceiuri sănătoase (care de multe ori fac o familie puternica si stabila). Îmi dau seama acum, însă, că ar putea fi mai mult de-atât.

În plus, cred că de fiecare dată când faci un lucru pe care l-ai mai tot făcut ai ocazia să fii mai prezent și mai conștient de acel moment. Contrar supoziției că rutina devine reflex, cum ar fi schimbarea vitezei la mașină sau punerea apei în ibricul de ceai, cred că repetarea obiceiului ne dă, de fapt, de fiecare dată, ocazia să îl simțim mai mult și mai prezent. Pot simți apa cum curge pe mâini când spăl vasele sau șamponul printre degete când îmi spăl părul, pot mângâia mâinile fetelor care se sprijină pe pieptul meu când le citesc de atâtea și atâtea ori. Oare asta înseamnă că rutina e un act de mindfulness? N-am citit multe despre asta, știu doar că a fi mindful e despre starea de prezență. Cât de atent și conștient ești când ți se întâmplă un lucru, ce simți în momentul respectiv: când cineva țipă la ține, când primești o înjurătură, când primești o îmbrățișare, când te scufunzi în apă, când asculți muzică la maxim. Ce simți atunci?

Ce fac eu zilnic: 

• mă spăl pe dinți
• iau micul dejun
• merg la birou (până când o să încep să schimb iar scutece)
• beau o cola
• scriu pe blog (chiar dacă uneori se vede doar în Draft)
• strâng jucării
• mă joc
• citesc o poveste fetelor
• ascult muzică tare în mașină (atunci când merg cu mașina)
• mă demachiez
• recapitulez ziua (doar cu fetele – pentru că atunci când vreau să îmi povestească ele despre ziua lor, le povestesc eu întâi ziua mea, chiar și cele câteva ore petrecute separat)

Ce nu fac zilnic și aș vrea să fac:

• să mă culc mai devreme ca să mă trezesc mai devreme (dar aici intru în contradicție cu principiile mele de noapte)
• să citesc și pentru mine, nu doar pentru ele (30 de minute)
• să le citesc lor câte două povești (să fie mereu una de fiecare, deși aici nu mă victimizez prea tare, căci sunt zile când recuperăm cu o carte întreagă, pe capitole sau cu mai multe cărți)
• să fac o meditație (una de 5 minute e de ajuns)
• să fac aceeași recapitulare și cu mine (să mă întreb pe mine așa cum le întreb și pe ele: ce te-a făcut să zâmbești azi? ce te-a întristat azi?)
• să beau 4 sticle de apă, de 0,5l
• să fac exercițiul recunoștinței
• oare râd în fiecare zi?!

Ce fac zilnic și n-aș vrea: să beau o cola.

Ce nu fac săptămânal și aș vrea să fac:

• Online: să scriu luni despre copii, să scriu marți despre jucării, să scriu miercuri despre orice, să scriu joi despre călătorii și vineri să fac recenzii (să scriu despre o carte, dar și despre un film pentru adulți sau copii). Sau vedem cum o mai fi, dar lege și ordine să fie. Și nu doar în teorie.
• Offline: să merg la masaj, la înot, să văd un film nou, să gătesc, să merg o zi la teatru cu copiii, două zile la cumpărături (prestabilite), să iau un prânz cu bărbatul la restaurant, să dau un telefon la părinți, să fac un random kindness act (fie din capul meu, fie din lista lor), să ud plantele (ale mele, că Radu le are pe-ale lui, fetele pe-ale lor), să testez ceva nou (un restaurant, o mâncare, o băutură, o întâlnire). E și asta o rutină, nu? Rutina noului.

Doamne-ajută. Văd cum merge. O să aloc rutinei 90% și antonimului rutinei, 10%. E bine?