Al treilea copil. Tot fată.

Trei copii. Vor fi trei copii în casa asta. O să avem trei copii. Trei. Trei! Trei, trei, trei. Trei copii. Nu cred. Nu pot să cred că o să avem trei copii. This shit is real. Așa o țineam de jumătate de oră de când făcusem pipi pe testul ăla de sarcină și el îmi arătase două liniuțe roșii. Vorba aia, te piși pe el de test, cum am mai auzit, la propriu și la figurat, dacă nu-ți convine, dar n-a fost chiar așa, pentru că deși am fost surprinsă, nu mi-a părut și nu îmi pare rău absolut deloc.

Era o zi de aprilie. O zi în care venea fratele lui Radu în vizită la noi. Iar eu urma să îl iau de la aeroport. Înainte de asta, luasem un test de sarcină de la farmacie, pe care voiam să îl fac, nu doar pentru că îmi întârziase ciclul, căci nici nu știam exact când trebuia să vină, dar pentru că simțeam ceva la sâni și ori părea să fie un chist, ori în mintea mea de gravidă cu experiență, putea să fie chiar asta, o nouă sarcină. Ce să vezi, chiar era. În următoarele 30-40 de minute, jur că mi-au trecut prin minte toate scenariile, trecute și viitoare legate de scutece, de nesomn, de miros de nou-născut, de sisteme de purtare, de autodiversificare, de haos în casă și veselie în același timp.  Mă așteptam, dar parcă nu mă așteptam la asta. Iar când i-am zis bărbatului, surprins, cu ochii mari, el a zis că da, el se aștepta. Cu tații e simplu. Sau poate doar cu unii.

Al treilea copil e o veste foarte bună

  • Pentru că dintotdeauna mi-am dorit 3 copii, de când scriam în oracolele din clasa a VII-a despre asta. Și Radu și-a dorit dintotdeauna, ceea ce e foarte bine, doar că, sincer, nu ne imaginam că o să se și întâmple.  Sau poate nu acum, când ne înțelegeam, dar parcă nu prea, când ne sincronizam ieșirile, dar nu neapărat și ideile.
  • Pentru că avem experiență. Deși fiecare copil e o experiență diferită, știm niște secrete care cred că să o să ne ajute să ne descurcăm în continuare, așa cum ne-am descurcat și până acum. Iar unul dintre ele este chiar simțul umorului.
  • Pentru că avem recuzită. Poate nu întâmplător, al treilea copil este tot fată și avem cam tot ce ne trebuie. Și nu doar pe roz. Lăsând la o parte niște haine foarte pătate de la mâncare sau niște ciorapi foarte tociți, tot ce avem se poate reutiliza în condiții optime de siguranță. Chiar și scoica pentru mașină și scaunele auto. Scoica Maxi-Cosi are valabilitate 10 ani și Britax 6 (chiar și așa, trebuie să verificați la fiecare scaun pe care îl aveți).
  • Pentru că și fetele sunt încântate, își doreau, îmi ziceau că vor un frate sau o soră, deși n-au primit vestea de la mine, ci, surprinzător, de la verișorul lor.
  • Pentru că și eu cred, așa cum spune în cărți, că al treilea copil aduce armonie în familie. Și nu cred că e o vorba de armonie neapărat în cuplu, așa cum nici un copil nu poate aduce ceva bun, acolo unde nu există sau nu mai există așa ceva, ci armonie în procesul de creștere a copiilor, în dinamica familiei, în relațiile dintre copii.
  • Pentru că al treilea copil va avea două surori grozave. Două surori vesele, care au multă imaginație, iubesc cărțile și plimbările, știu să se joace, să îmbrățișeze, să ofere iubire, să cânte, să numere din doi în doi, să facă teatru și să spună te iubesc. Surorile știu și să (se) lovească, să trântească, să țipe, ba chiar să urle, dar asta cred că vine la pachet cu restul.
  • Pentru că, așa, o să învățăm cu toții, pe rând și împreună, să ne mai relaxăm atunci când nu suntem relaxați. O să învățăm, precum Elsa, să lăsăm totul mai moale sau lucrurile neimportante deoparte, să „let it go”. Eu, dacă voi învăța să mai elimin din obiectele care mie îmi sunt așa dragi, dar care ocupă multe colțisoare din casă, voi fi, cred, mult mai relaxată și eficientă și împăcată.
  • Pentru că a venit într-o perioadă tristă a vieții mele și deși sunt sigură că eu trebuie să mă împac pe mine, mai mult decât ar trebui să mă împace oricine altcineva, fie el și un pui de om pufos și frumos mirositor, mi-a dat un extra motiv de a face lucrurile și mai bine și mai conștient.
  • Pentru că oricine iubește copiii, primește orice alt copil cu inima și brațele deschise.  
  • Pentru că mi-a plăcut să plimb copiii și să-i țin aproape, în sisteme de purtare. Să stea ei așa, cu capul pe inima mea. Și acum voi avea din nou ocazia asta. Cu tot cu dureri de spate incluse.
  • Pentru că al treilea copil s-ar putea să fie și ultimul și niciodată nu poți să te bucuri îndeajuns de niște bulănașe gustoase.
  • Pentru că încă pot să sper, totuși, la o naștere naturală?!? Nu știu ce să zic, nu mă complic, dar nici nu zic de-acum, nimic.
  • Pentru că simt, că și cu trei copii, nu o să renunț complet la mine. Mă văd în rochia verde-turcoaz în care o să mai încap, la un moment dat, mă văd citind, dansând, lucrând, mă văd așa în ochii mei, dar și în ochii lor, al tuturor.
  • Ah, și pentru că fetele, în general, sunt minunate, deși în liceu nu credeam așa ceva. Și vor deveni femei minunate. Girl power, vorba aia.

Sunt curioasă cum o să fie. Probabil o nebunie. Dar e nebunia vieții mele.

Și pentru că mai știu câteva mame nebune cu trei copii sau mame eroine, cum am auzit că li se spune, poate o să le întreb și pe ele câte ceva despre asta. Revin.

Aceste poze sunt făcute unor vederi pe care le-am observat la Paris, la un stand de ziare. Sunt 3 vederi diferite. O balerină, două balerine, trei balerine. Mi le-am imaginat pe toate ale mele, fetele, balerinele, nu neapărat vederile și nu fără motiv, pentru că prima seamănă cu Zoe.

11 gânduri despre „Al treilea copil. Tot fată.

      1. Of, îmi pare rău. Eu am ales să văd plăcerea fumatului, ori de câte ori am făcut asta și știu (sau poate nu), că nu e bine așa.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s