Am întrebat-o pe Patricia: De ce să faci 3 copii când părinții sunt doar 2?

O cunosc pe Patricia din liceu. Blondă de obicei, cu sau fără șuvițe, calmă, zâmbitoare, hotărâtă. Mi-a plăcut mereu că numele ei se pronunță așa cum se scrie: Patricia. Mi-a plăcut mult să știu că acest c nu este de fapt s, ca într-o telenovelă. Nu că ar fi fost ceva rău, dar mie mi se pare perfect așa. De 10 ani locuiește în Anglia. Iar de câțiva ani, își crește cei 3 copii, tot blonzi, luând o pauză de la jobul de veterinar și de la întâlniri mai dese cu adulți, nu neapărat mame. Cei trei copii sunt: Hannah, de 3 ani și 8 luni, Sebastian, de 2 ani și Sydney, de 5 luni.

Îi citesc răspunsurile și pare că e greu, deși ea spune că nu. Dar asta se întâmplă de multe ori, să scoți greul în față, deși când ne-am reconectat prima dată, după mult timp, înainte să îi pun întrebările, a pus tot frumosul pe tavă și mi-a povestit atât de multe, tot așa, cu detalii, lucruri care să îi confirme și ei viața și să îmi dea și mie o direcție.

3X3 întrebări pentru Patricia Teodorescu

Medic veterinar

1: De ce naiba ai făcut/ai vrut trei copii?

De la primul, la al doilea și apoi la al treilea, am știut că familia noastră nu e completă. Eu am iubit tot ce înseamnă sarcină, să simt cum copiii cresc, cum se mișcă și cum se nasc. Iubesc primele luni când sunt atât de fragili, cum te țin de deget cu mânuțele lor minuscule care se pierd în mână mea, iubesc următoarele luni când îmi vorbesc cu niște cuvinte, sunete mai bine spus, pe care le înțeleg doar eu, doar mama lor, când mă caută cu privirea și când îmi zâmbesc, când mă văd sau mă aud, iubesc și următoarele luni, cutele lor grăsuțe pe piciorușe și mânuțe și pielea fină și mirosul lor de bebe.

2: Care sunt cele mai bune sau mai plăcute 3 lucruri/momente când ai 3 copii?

Am avut în vară câteva ieșiri la camping și cu cea mică, la diferite festivaluri VW, unde se lasă cu muzică și dans până la miezul nopții, și au fost cele mai frumoase până acum cu toții, și vor fi din ce în ce mai frumoase pe măsură ce cresc și punem dansa cu toții și alerga pe câmpuri și pe plajă. Tot ce îmi place la fiecare, evoluția lor, multiplicat de 3 ori, sunt cele mai plăcute momente.

3: Dar cele mai nasoale sau obositoare 3?

  1. Plecatul din casă, chiar și până la magazin, „hai să ne încălțăm”, “nu, păpușa nu vine cu noi, stă acasă să aibă grijă de Ted, cățelul”, “nu te mai urca în scaun peste Sydney că o strivești”, „nu mergem pe jos acum că avem cumpărături multe”. După multe multe minute plecăm, noroc că în magazin nu au tantrumuri când nu le cumpăr ce vor. Când plecăm la camping sau în alte locuri în vacanță, împachetatul pentru toți, dacă plouă, dacă e cald, dacă se murdăresc, dacă nu vor dresuri, dacă vor dresuri, sunt multe multe scenarii, plus că le trebuie mult mai multe lucruri decât pentru mine și Darren la un loc.
  2. Când o sufocă pe cea mică cu atenția lor și se urcă pe ea și o pupă și o caută în dormitor și o trezesc, când o trag de urechi, de picioare exact când mănâncă.
  3. Când trebuie cumva să mă împart între desenatul cu Hannah, jucatul cu Sebastian și mâncatul lui Sydney, căci da, sunt dăți când nu vor să se joace împreună, ci fiecare vrea să facă ceva diferit și vor să particip și eu, deci rupe bucățică din tine pentru fiecare.

4: Ce e mai important când crești 3 copii? Mintea limpede sau ajutorul familiei?

Evident că părinții mei/sora mea nu sunt aici cu noi. Mama lui Darren e aproape, dar mă ajută cu ei doar dacă am vreo programare și Darren e la muncă. E mult pentru ea, trei copii dintre care un bebe, nu o las eu cu ei mai mult de câteva ore, nu vreau să se sperie, e binevenită la noi, nu mă înțelege greșit, dar cu trei atât de mici e destul de greu. Deci pentru mine mintea limpede e cea mai importantă, eu sunt acasă cu ei în fiecare oră din zi și văd tot din personalitățile lor și părțile frumoase, „te iubesc, mami”, “vreau să te îmbrățișez, mami” și părțile mai puțin frumoase, când se înfurie.

5: Ai vreun sfat pentru mamele care vor să nască sau să aibă al treilea copil?

Nu e greu cu trei, pentru mine a fost mai greu de la unul la doi, decât de la doi la trei. Cei doi, mai mari, se joacă împreună, frumos, uneori se lasă și cu mușcat, cu tras de păr, cu împins, cu „nu te mai iubesc”, „nu mai ești prietenul meu”. Cred, însă, că nu sunt geloși pe Sydney, pe atenția pe care o primește ea, dar puteau să fie.

Sfatul meu, cred, pentru viitoarele mame este să realizeze cum se simt cei mari în relația cu noul/noua venit/ă și să nu-i lase să se simtă dați la o parte. Ai mei sunt mici și ei la rândul lor și nu au cum să mă ajute cu Sydney, cea mică, dar eu le cer oricum ajutorul cu ea, să se simtă că sunt implicați și așa facem totul împreună.

6: Știi care este cartea preferată (jocul, jucăria) a fiecăruia dintre cei 3 copii ai tăi? Dă-mi, te rog, exemple.

Cei mari, pe rând, au fost pasionați de tractoare, mici, mari, cele mai multe jucării din casă sunt tractoarele, și Hannah, cea mare, încă se joacă cu ele și îi spune lui Sebastian că asta e cartea ei cu tractoare, dar că o împarte cu el. Deci pentru Sebastian cartea preferată e cea cu tractoare și pentru Hannah, cartea preferată este „Each peach pear plum”. Acum ea se mai joacă cu Playdoh, PJ Masks și Peppa Pig.

7: Dar mâncarea?

Cred că este subiectul cel mai dureros pentru mine, în legătură cu Hannah. Nu vrea să încerce nimic, dar nimic, nimic nou. Mănâncă doar broccoli, castravete, mazăre, brânzeturi în orice formă, fructe proaspete, paste fără nici un sos, goale goale, când și când gujoane de pui și cârnat. Sebastian mănâncă și încearcă orice, cu el nu am nici un stres, orice, oriunde, oricum. De asta e cu doar 3 kg mai slab ca ea. (Aici îmi permit să îi spun că mi se pare că Hannah mănâncă sănătos, deși nu testează și altceva, iar Patricia, cu umorul ei, completează: Stiu că măcar ce mănâncă este sănătos, dar aceleași lucruri mereu, mereu. Așa mă stresez eu cu ea, să îmi caut și eu un motiv de stres în viața mea).

8: Care e primul lucru pe care îl faci când ești singură, fără nici unul dintre cei 3 copii?

În timpul zilei, nu există astfel de moment decât atunci când se duc toți la somn, atunci mai frecventez și eu social media, și fac curat în casă, pregătesc lucrurile pentru a doua zi și apoi somn. Acum că și Sebastian merge o dată pe săptămană la creșă, miercurea voi fi doar eu cu Sydney, deci sper să apuc să mai scriu în memory book-urile lor, să le fac colaje din pozele lor. Am fost plecată de acasă pentru câteva ore, o dată la un concert sau la dentist, de vreo două ori, atât, evenimente care au fost puse la punct în detaliu pentru Darren sau Tina (mama lui Darren) gen mâncarea pregătită, schimburi la îndemână, nappies și wipes la îndemână, și aia și aia și aia, în caz că. Deci nici nu știu cum e să fiu singură.

 9: Dacă ai fi știut cum va fi, ai mai fi făcut 3 copii?

Fără nici un dubiu că da.

Mulțumesc frumos, Patricia, pentru răspunsurile detaliate, apreciez așa de mult deschiderea, pentru iubirea pentru copii, în general și pentru ai tăi, în special, pentru descrierea și a greului și a frumosului.

Un gând despre „Am întrebat-o pe Patricia: De ce să faci 3 copii când părinții sunt doar 2?

  1. În U.K. este ceva obișnuit să vezi familii numeroase. Chiar și cei care nu au cine știe ce poziție socială și stau pe „benefit”. Datorită cred, nivelului de trai ridicat.
    Foarte frumoși copiii doamnei Patricia. Să-i trăiască. Mi-au plăcut și mie răspunsurile dumneaei

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s