Turist pe strada General Berthelot

Mă grăbesc să ajung de la Hotel Radisson, unde e pauză la conferința The Power of Storytelling, la grădiniță, unde va avea loc în curând Teatrul de Recoltă, iar eu sunt povestitorul (ce coincindență) și trebuie să citesc povestea copiilor, în timp ce alți câțiva părinți sunt personaje din piesă. Alerg în stilul legănat al pinguinului și observ cum un grup de 3 tineri se opresc pe lângă casele pline de iederă și fac fotografii. Vorbesc încet în engleză, pe stradă nu se aud alte voci, nici mașini, nici claxoane. E liniște, bate puțin vântul, nu e nimeni să nu te lase să parchezi chiar în fața Ministerului Educației, dacă vrei. Eu sunt pe cele două picioare ale mele. Turiștii sunt concentrați la clădiri, eu când văd câte unul căscând gura și ochii, empatizez foarte tare. Căci desigur, așa sunt și eu în orice alt oraș din lume, fie el capitală sau nu, atunci când îmi place arhitectura sau natura din jurul caselor. Ei merg mai departe, nici nu li se mai aud vocile, eu mă uit mai atent pe stradă și îmi propun să fac 5 fotografii de turist, ca și când aș fi străină de strada și de orașul acesta. Până ajung la grădiniță (deși strada e mai lungă), găsesc multe locuri, bucăți de stradă, de case, de pereți care merită fotografiate, pentru că merită ținute minte. Ar trebui să nu mai uit să fiu și călător, nu doar localnic, căci nu e Bucureștiul tot minunat, dar are niște zone minunate. După ce fac fotografiile, ajung la timp și la grădiniță. Când ai ochi să vezi, parcă ai și timp să trăiești și să fotografiezi.