Cele trei împărății – o poveste Waldorf de la Sărbătoarea recoltei

Nu îmi vine să dau niciodată din casă și respectiv din grădinița aceasta Waldorf. Pentru că fac lucruri atât de frumoase și atente, cu spiritul copilului mereu în suflet și în gând, încât simt că orice aș spune sau povesti, aș fura din magie. Sau nu mi-ar ieși la fel de bine. Dar uneori mai fac și fotografii și le mai arăt și altora și respectiv, vouă, alteori mai dau câteva exemple de jocuri și cântece ritmate. Acum vin cu o poveste simplă și sinceră, pe care o voi citi la Sărbătoarea Recoltei, la care copiii vor participa în curând, îmbrăcați în costum tradițional.

O poveste scurtă, curată, despre toamnă, recoltă, cereale, legume, fructe, despre farmecul anotimpului, despre prezența și utilitatea bogățiilor toamnei. E atât de frumoasă povestea încât aseară, când le-am citit-o fetelor (o mai auziseră de multe ori, citită de educatoare), am recucerit-o pe fata mare, care mai să îmi soarbă toate cuvintele sau să le zică ea direct, cunoscând deja toate personajele.

Cele trei împărății

Au fost odată ca niciodată trei împărății peste care domneau trei împărați puternici. Dar niciunul nu se înțelegea cu celălalt, pentru că erau tare mândri și nu se gândeau decât la împărățiile lor.

Unul dintre împărați era împăratul Porumb. El domnea semeț peste nesfârșita Împărăție a Cerealelor. Își avea tronul pe cel mai înalt dintre dealuri și de acolo putea să privească nenumărații slujitori care trăiau pe câmpiile întinse, pe văi și dealuri, cât vedeai cu ochii. Aceștia erau grâul, secara, orzul, ovăzul, orezul. Și lor le plăcea atât de mult soarele, încât zi de zi se uitau cum răsare, se înalță pe cer și apune și, după o vreme, soarele le dăruia din culoarea lui și deveneau rând pe rând galbene și aurii.

Uneori venea ploaia să le spele și vântul să le unduiască. Cel mai rău era când venea seceta sau furtuna și atunci cerealele se îmbolnăveau pentru o vreme. Dar împăratul, din înălțimea tronului său, le striga: „Nu uitați, voi sunteți cea mai importantă hrană a omului. Fără noi Omul nu ar putea trăi!” Și slujitorii găseau puterea să-și ridice rând pe rând capul și să privească iar spre soare.

A doua împărăție era Împărăția Legumelor. Regele lor era Varză-Barză care stătea într-un picior și era foarte uituc. În fiecare zi își punea o cămașă și apoi uita că are una pe el și își îmbrăca alta, și tot așa în fiecare zi, până s-a făcut rotund, rotund ca o minge. Iar Regina-Balerina – soția sa își punea fustă peste fustă până când rochia ei devenea largă, largă. Și putea dansa cu ea toată ziua.

Adeseori, împăratul își vizita slujitorii care locuiau în gradini și pe dealuri, dar uneori, atunci când încă mai șuiera vântul și cădeau ploi reci, ei stăteau în castele de sticlă prin care soarele pătrundea și-i ajuta să rodească. Și avea Varza-Barza o mulțime de slujitori, unii își făceau casa în pământ – cartoful-bolovănos, sfecla, morcovul, țelina, prazul – drept ca bradul, ceapa-plângăcioasa, alții stăteau întinși la soare, cât era ziua de lungă – dovleceii, varza, iar altora le plăcea să se cațere pe ceva mai înalt și să privească în depărtare: fasolea, castraveții, roșiile, ardeii, vinetele. Când trecea pe lângă ei, împăratul le amintea: „Nu uitați! Voi, legumele, sunteți cele mai importante pentru hrana omului. Fără noi Omul nu ar putea trăi.”

Și mai era a treia împărăție: Împărăția Fructelor. Împăratul lor era Gutui-Amărui – cam crud de felul lui, dar și dulce totuși. Împreună cu soția lui, Pară-Mălăiață și prințul Măruț-Ionuț – împărățeau peste dealuri și livezi întinse. Fructele locuiau mai mult sus, pe crengile pomilor și se credeau mai grozave decât oricine, pentru că puteau să privească lumea de sus. Și avea împăratul Gutui-Amărui mulți slujitori: mere, pere, prune, nuci, struguri. Și el nu uita să le spună: „Sunteți cele mai importante! Fără noi Omul nu ar putea trăi.”

Și așa cele trei împărății bogate, cărora le mergea foarte bine, nu se ințelegeau între ele pentru că fiecare credea că este cea mai grozavă. Dar iată că, într-o bună zi, mare urgie lovește peste cele trei împărății. Un balaur veni, nu se știe de unde, intră peste Împărăția Cerealelor. Împăratul Porumb a trimis oastea sa de cereale care s-a luptat vitejește cu balaurul, de dimineata până seara, dar balaurul a fost cu mult mai puternic și i-a învins. Câmpuri întregi de cereale au fost culcate la pământ. Și pentru că nu se sătura balaurul, merse și mai departe, în Împărăția Legumelor. Și învinse oastea lor după o bătălie crâncenă. Apoi trecu balaurul în Împărăția Fructelor și prăpădi tot, de nu a mai rămas nimic din întreaga lui oaste. Nici o împărăție nu a reușit să-l răzbească pe balaur. Mare jale și tristețe a fost pe capul tuturor.

Atunci regele Varză-Barză a trimis un sol la împăratul fructelor cu această vorbă „Trebuie să fim uniți împotriva balaurului, altfel nu vom răzbi. Doar împreună îl vom putea învinge pentru binele popoarelor noastre.” Cei trei împărați au făcut împreună o armată mare și puternică. Și când balaurul a năvălit peste împărățiile lor, oastea l-a atacat din toate părțile: în primul val au atacat legumele, pe urmăa pornit o vijelie a cerealelor, iar la sfârșit au atacat fructele. Și s-au luptat și s-au luptat până când balaurul a fost doborât pentru totdeauna.

De bucurie cei trei împărați au făcut o sărbătoare mare, unde au cântat și au dansat împreună. Și pentru că era toamnă și roadele tocmai s-au copt, au hotărât ca-n fiecare toamnă să se întâlnească și să facă o sărbătoare mare la care să invite și Omul, pe care au numit-o Sărbătoarea Recoltei.

Poza cu Milla e mai veche, nu atât precum povestea. Azi niciuna dintre noi n-a avut ie, deși ar fi fost frumos.