Cum așteaptă copiii un alt copil în familie

În funcție de vârsta pe care o au copiii, ei zic că își așteaptă cu drag frații și surorile care cresc în burțile mamelor lor și chiar așa e, dar asta înseamnă că diferența de vârstă e ceva mai mare sau zic că îi așteaptă, dar fără să înțeleagă, ci doar pentru că lumea din jur e nerăbdătoare și atunci preiau și ei din acest iureș. Fata noastră mare nu și-a așteptat în mod deosebit sora mai mică, avea 2 ani și o lună când s-a născut și o privea cu nedumerire și curiozitate, apoi cu supărare și gelozie, pentru că în final să o accepte și să se joace mult cu ea, în timp ce în zile furtunoase, să îi țipe în ureche, ba chiar să o împingă sau să o lovească. Acum cu al treilea copil, care vine la 4 ani diferență de fata mică și la 6 de fata mare, ambele par împăcate și entuziasmate și curioase de-adevăratelea. În același timp, fiecare are reacții diferite, uneori observ multă duioșie, alteori, la fata mică, nervi care sigur au legătură cu sarcină. Fiecare procesează în alt mod și integrează în alt fel informația venirii pe lume a unei alte fetițe, despre care știu că există și o văd că mișcă (în burtă), dar pentru că încă nu există în carne și oase, cred că le este greu să cuprindă fenomenul, cu toată mintea lor. Sunt surprinse de mărimea burții, de schimbările săptămânale, de ele însele.

Cum așteaptă, așadar, copiii mei un alt copil în familie

• Vorbesc zi de zi cu copilul, cu ochii îndreptați spre burtă. Îl salută, îi cântă.
• Mângâie des burta mamei.
• Zic că burta mamei e prea mare, ba chiar că arată ca un balon, precum într-o povestioară franțuzească, Le ventre de maman.
• Vorbesc precum un bebeluș, pocesc cuvinte, se prefac bebeluși, vor în brațe mai des.
• Mă întreabă:
• Sigur o să iasă un alt bebeluș din burta ta?
• • Cum ai făcut să mai ai un bebeluș? La care întrebare, desigur, le explic scurt, dar real, despre unirea dintre un spermatozoid și un ovul și ele își amintesc de povestea lui Pișpirel.
• • Cum o să-l cheme? Poate numele încă neales nu le pică bine și nu știu cum să o descrie în fața altora, respectiv a colegilor sau chiar în sinea lor.
• Au și ele Marsupi și tot felul de sisteme făcute din eșarfele mele și ale lor, colorate, în care își poartă bebelușii de jucărie, la grădiniță sau prin parcuri.
• Fac crize de supărare. Simt că unele supărări ale fetei mici (pentru că ea n-a mai trecut prin așa ceva, spre deosebire de soră-sa) au legătură cu bebelușa care se va naște, dar ieri mi-am permis să îi spun, după ce a țipat vreo 10 minute încontinuu și apoi s-a oprit și a venit în brațe, că deși vine o altă fetiță, pe ea o voi iubi mereu. Dar mereu. Chiar dacă nu vrea să adoarmă când îi zic eu. Și o să îi tot spun.
• Desenează multe inimi.
• Se joacă şi îmbrăţişează alți bebeluși, își imaginează ce piciorușe la fel de mici o să aibă și sora lor. Se oferă să schimbe scutece, haine, să facă masaje și băițe, vai de mine cât de multe fetițe.
• Se îmbracă cam ca mama lor, cu colanți pe sub fuste și rochii. Cel puțin fata mică.
• Spun tuturor cine se află în burta mamei lor.

Sunt sigură că, uneori, o să le fie dor, de timpul lor mai mult, cu această mamă a lor.

Dar ca să nu le fie foarte foarte extrem de dor, o să încerc să fac, așa cum am făcut și până acum, câteva lucruri:

• Să le explic
• Să le implic
• Să nu uit de ele, de preferințele lor, de timpul lor 1 la 1, de îmbrățișările lor
• Să fiu sinceră cu ele. Și cu mine.

Și un sfat de pe unul dintre site-urile mele preferate, Hand in Hand Parenting, în această situație de așteptare și întâmpinare a unui nou membru al familiei, al doilea, al treilea, al câtelea o fi.