Eram cazată de vreo 4-5 zile la Hotelul Ferdinand din Constanța. Era luna iunie, era cald, eu aveam o burtă mare cam de 39 de săptămâni. Sau poate 40. Fetele de la Recepție imi tot spuneau: „poate azi”, „mai aveți puțin”. Petrecusem deja două zile cu tatăl acestui copil din burta mea mare, după care urma să rămân pe-acolo prin hotel și prin oraș, singură, de fapt însoțită de fetița mea care încă nu voia să iasă în lume, până când chiar urma să se nască.
Voiam să nasc la Constanța, la spitalul Isis. Exact acel spital nepregătit pentru urgențe, nepregătit cu oameni, cu sânge, cu prea multe aparate. Dar atunci nu știam asta. Sau poate doar eram inconștientă. Exact spitalul acela unde au murit niște fete care acum puteau să-și țină în brațe copiii, ba chiar să îi și alăpteze, că e încă Săptămâna Alăptării (până mâine). Exact acela unde eu am fost bine îngrijită și foarte bine primită (mai puțin de o neonatoloagă speriată care m-a speriat și pe mine), unde m-am simțit ca acasă, deloc ca într-un spital, locul unde credeam că o nasc în apă, dar apoi am făcut cezariană. Si totuși mă gandesc, căci nu pot să nu mă gandesc, dacă ceva ar fi mers rău.
Era cald, cum ziceam, eu aveam burta mare, mă încăpățânam să urc și să cobor scările spre Plaja Modern, doar-doar Zoe se va hotărî să iasă din burta mea și din casa ei. Ba chiar i-am scris, atunci, o scrisoare. Aveam un dubiu legat de verighetă, nu credeam că degetele se mai pot umfla, mai mult decât se umflaseră deja. Erau de fapt niște cârnăciori cu unghii, iar peste unul dintre ei stătea să explodeze un inel. Era verigheta. Nu mă întrebați acum detalii de genul, de ce nu am dat-o jos, din timp. Că aș fi putut să fac asta. Doar trebuia să presimt că urma să mă îngraș cu 40 de kilograme. Dar dubiul legat de verighetă s-a spulberat în dimineața în care, după duș, am vrut să mă dau cu uleiul de vergeturi cu care deja mă dădeam de 4-5 luni. Jur că nu mi-a mai venit să dau și poate că nici nu am mai dat, nu mai țin minte, pentru că am văzut cum pe burta mea apăruseră niște firicele mov-roșiatice, violacee zice DEX-ul, care semănau cu niște vergeturi în devenire. M-am uitat bine la ele, la burtă, am studiat-o pe toate părțile. Mă gândeam că încă visez. Un vis foarte urât. Dar nu, era dimineață, făcusem deja duș, vergeturile deja apăruseră. Să-mi plesnească și capul, nu doar pielea. Se dusese orice vis legat de Miss România sau măcar Miss Șezlong pe Litoral. Se duseseră costumele în două piese, pe apa Mării Negre sau oricare altă mare, se dusese orice speranță, deși se spune că ea moare ultima. Dacă știam că în săptămâna 39 urma să am vergeturi, păi la cezariană mă programam, din prima. Din prima săptămână în care mi s-ar fi dat voie, căci nici nu știu cum funcționează treaba asta, cu programarea la naștere. Jur că ăsta a fost primul meu gând. Să dau timpul înapoi, să nasc și să nu fac aceste dungi, despre care citisem că deși își vor schimba culoarea, tot se vor vedea. Toată viața. Toată viața urma să am vergeturi pe burtă, în jurul buricului, în toată zona abdominală. Și chiar le am. Nu sunt mari, acum nu mă mai înfricoșează, dar sunt acolo, le simt.
Al doilea gând a fost mai decent și mai corect și a fost legat de kilograme. A fost mai degrabă o întrebare retorică: de ce naiba am mâncat atât de mult în sarcină și cum am reușit să pun atâtea kilograme pe tot corpul meu, de la obraji la gât, la sâni, la burtă, la coapse și peste tot. Cum? Întrebarea a rămas fără răspuns și după prima și după a doua sarcină și chiar și acum, la a treia. Dilema vergeturilor însă a trecut, ele sunt acolo, oleacă mai estompate, poate de la masaj, dar există. Aș vrea sincer să nu mai existe, deși sunt o amintire a primului meu copil dinainte să se nască. În același timp, pot să trăiesc cu vergeturile, cât știu că la un moment dat vor dispărea kilogramele.
Și nu știu dacă ați observat, dar puțin mai sus am menționat un ulei. Uleiul pentru gravide de la Weleda. L-am folosit de două ori pe zi, din primul trimestru și deși simt că nu și-a îndeplinit scopul, îl recomand în continuare (Weleda e printre mărcile mele preferate, cu care de altfel am și cremuit mulți ani doi copii și i-am și spălat pe cap și pe corp – și nici nu m-au plătit să spun asta :P), așa cum recomand orice alt ulei bun și sănătos pentru burta unei gravide. Iar dacă veți crede că uleiul pe care l-ați folosit, oricare ar fi fost el, v-a ajutat să nu faceți vergeturi, atunci chiar așa o fi fost. Eu vă cred pe cuvânt, chiar dacă la mine nu s-a întâtmplat asta.
Să aflu că voi mai avea un copil, chiar și al treilea, a fost oarecum un șoc si o veste foarte bună. Să descopăr că mi-au apărut vergeturi a fost un șoc și o veste foarte proastă, chiar nasoală. Dar am supraviețuit. Sunt lucruri mai importante în lume.
anașimaria 