O lună de sinceritate|Ziua 2 |Adevărul despre homosexualitate

Adevărul e că nu înțeleg homosexualitatea. N-o înțeleg, poate pentru că nu practic. Și e greu să te pui (mereu) în locul alcuiva, diferit de tine.

Nu înțeleg și nu știu dacă pentru un copil e bine să crească lângă două persoane de același sex (deși el va interacționa, desigur, cu atâția oameni, în viața lui), nu știu cum e cu alăptatul unui copil într-un cuplu de bărbați, cum se descurcă, cât e de complicat, nu știu multe. Și dacă nu știu, nu pot să judec.

Ce înțeleg este iubirea. O iubire care te face să rămâi și să îți trăiești viața lângă o persoană, întâmplător, de același sex. Iar pentru mine, iubirea, e precum dreptul fundamental la viață. Poți trăi fără iubire, dar de fapt nu prea trăiești. Și-atunci nu cred când aud că homosexualitatea e un păcat, o boală, o prostie, o invenție, o anomalie.  E un fapt. E o relație. E o iubire, o plăcere. E dintotdeauna. Poate asta nu înțeleg unii oameni. Că e dintotdeauna și e ceva firesc. Și chiar dacă eu nu înțeleg, cum aș putea să le explic copiilor mei că e greșit? E greșit? Nu cred că e deloc greșit. Fetele mele știu că oamenii se pot iubi în diferite moduri, că există cupluri de femei, cupluri de bărbați, la fel de bine cum eu cu tatăl lor formăm un cuplu. Dacă cineva le va deturna credința asta, îl voi renega. Pentru că aici nu e Clubul de Debate din liceu, unde fiecare își susține câteva minute argumentele în favoarea sau în defavoarea unei moțiuni. Aici este despre dreptul unui om de a avea o relație cu alt om, de a-l iubi și de a fi lăsat să iubească.

Așa că ce înțeleg eu și oricine ar trebui să inteleagă este că:

• e ceva normal. De la romanii despre care vorbesc preotii acestia aici, incoace.
• că ți se poate întâmpla și ție. Sau copilului tău. Sau nașului tău. Sau nepoatei tale. Și-atunci ce faci? Cum privești persoană respectivă? O accepți? O judeci? Iubirea e o emoție, există, e prezența, atâta timp cât nu e o convenție sau o obligație că în orice cuplu hetero în care se poate întâmplă asta.
• că homosexualii au adoptat copii pe care i-au crescut cu cea mai mare blândețe, ca orice familie tradițională care își iubește copiii, că pot înfia copii precum orice altă familie care nu îi poate naște, pe cale naturală.
• că atunci când un homosexual este agresiv este pentru că a fost nedreptățit mult timp, așa cum se întâmplă cu orice om heterosexual care a suferit.
• că dreptul unui homosexual de a da pe cineva în judecată pentru discriminare, acolo unde se poate întâmpla asta, este la fel de corect precum dreptul unui heterosexual de a reacționa când este exclus sau jignit.
• că doi homosexuali se pot săruta liniștiți, fără să deranjeze. Iar daca ar deranja vreodata, ar deranja la fel de tare precum un cuplu de hetero care s-ar pupa.
• că nu vine sfârșitul lumii așa cum zice o femeie din județul Dâmbovița, pentru ca din nou, asta se întâmplă, de când lumea.

Am vrut să scriu despre asta, pentru că momentan se discută foarte mult despre asta. Deși n-ar trebui, pentru că nu știu dacă știți sau poate nu v-ați dat seama, dar referendumul care urmează nu este, desigur, despre homosexualitate și nici despre căsătorie. Cu atât mai puțin despre copii, dragii si bieții de ei. Căsătoria în România este deja clasificată, ca fiind cea dintre un bărbat și o femeie. Deci care-i rostul lui de fapt? Oh, e cu totul altul și nici măcar nu știm acum exact. Câte se vor modifica, cât vom suferi, cum va fi. De-asta nici nu merg la referendum. Pentru că mai degrabă merită invalidat, decât contorizat ulterior pe bază de voturi false sau dacă nu sunt false, vin la pachet cu pâinea din poza care circulă pe Facebook și despre care nu știu dacă e adevărată sau nu, încă.

Orice veți citi mult mai serios, argumentat, documentat, nu doar o părere naivă precum e a mea, vă va duce, sper, la concluzia că ceea ce se cere la referendum este foarte periculos, respectiv „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției?”. Iar dacă voi veți vota DA, eh atunci, toată lumea va suporta tot ce ceea ce va urma.

Alte păreri, cum ziceam, găsiți pe Casa Jurnalistului, pe blogul lui Moise Guran, pe Recorder, de am pus si eu linkurile, Pagina de Media, ba chiar in acest articol, de unde preiau eu următorul paragraf: „Referendumul ăsta nu are legătură nici cu familia tradițională, nici cu copiii înfiați și nici cu homosexualii care vor să ne ia de bărbați cu forța, ci cu ceva mult mai grav. Validând referendumul, ne îndreptăm în galop către cea mai neagră perioadă din ultimii 28 de ani, care va culmina, probabil, cu ieșirea din UE. Iar asta înseamnă că băiatul lu’ Tanti Niculina, care a ajuns șofer în Spania și-i trimite în fiecare lună bani, va trebui să se întoarcă acasă și să zacă în curte, șomer, iar copiii lui Nea Mitică, pe care i-a ținut în facultate rupându-și de la gură, să nu mai poată pleca așa ușor în vacanță la Roma ori la Paris. Partidele și Biserica dau lupte grele pentru cele câteva milioane de români care niciodată nu știu ce votează și de ce votează. Sunt, oare, șase milioane de astfel de oameni în România care pot fi manipulați și împinși la vot, ca niște ștampile umblătoare?”

Pe 6 și 7 octombrie aș putea să îmi serbez ziua și să fac cea mai mare petrecere, cu cei mai mulți invitați. Aș putea, dacă aș avea chef de petrecere. Sau aș face o partidă lungă de sex, cum propun niște oameni creativi pe Iqads, dacă n-aș fi cu burta atât de mare. Orice aș face, o să stau acasă.

Din seria O lună de sinceritate – Ziua 1: Adevărul meu despre moarte.

_ _ _

Dacă și tu ai chef să fii sincer/ă cu mine, atunci aștept să îmi spui ceva, orice, dar să fie adevărat.