Îți zic ceva, dar să nu te superi

Asta aud uneori. Și eu am zis-o, alteori. În altă viață, când nu aveam copii și eram și oleacă alta. Dar n-o s-o mai zic niciodată. Îți zic ceva, dar tu faci ce vrei cu informația asta. S-ar putea să nu te superi, pentru că ești relaxat/ă. Și simți și știi că nu vreau să te supăr. S-ar putea să te înfurii. Nu pentru că ai o problemă. Dar pentru că ce am zis eu ți-a adus aminte de ceva, de altceva, de cineva, de un moment, de un incident. Sau nu știi ce să faci cu ce tocmai ți-am spus. Nu e exclus. Eu îți zic ceva ca să știi. Atât. Ca să îți fie bine, poate să înveți ceva, să te ajute cumva. Acest ceva nu e neapărat un sfat, o recomandare, o urare. E o informație. Poate fi orice. Îți spun ceva, ce am observat, ce cred eu că ar fi bine să știi (deși poate nu e bine, dar pot să greșesc, e ok). Îți zic ceva pentru că m-am gândit dinainte să îți zic. Tu poate te superi, poate nu vrei să auzi, poate te întrebi de ce ți-am zis, poate chiar nu trebuia să îți zic, poate nu atunci, poate altă dată, dar am zis. Nu am zis ca să te supăr, ca să te învinovățesc, să te critic, îți zic pentru că așa simt. Simt că trebuie să-ți spun, am nevoie să-ți spun că asta îmi place, asta nu, pe-asta nu vreau să o mai aud, pe asta nu vreau să o mai faci, pe asta apreciez când o faci și tot așa. Eu îți zic, nu tot, nu mereu, dar când zic, nu zic ca să te superi.

Îi zic soțului, îi zic verișoarei, surorii, le zic părinților, copiilor, vecinilor, prietenilor, finilor, nașilor, șoferilor, pietonilor, tuturor oamenilor. Orice le zic, când le zic, nu zic ca să se supere. Zic pentru că vreau. Îți zic că îmi place cum te-ai îmbrăcat nu ca să îmi spui și tu mie la fel. Îți zic că m-a deranjat când m-ai certat, nu ca să te supăr. Ci pentru că m-a deranjat. Îți zic că mi-a plăcut când m-ai pupat, nu ca să devină o obligație. Ci pentru că a fost o plăcere. Îți zic că ai aruncat țigara pe jos în loc s-o arunci la gunoi, nu ca să te supăr. Îți zic că ai mâncat prea mult dulce sau ai țipat prea mult, nu ca să te supăr. Îți zic, pentru că am eu nevoie să zic. Deși am început de ceva timp să mă gândesc mai des la ce zic. Și nu ca să nu supăr.

Hai să ne zicem mai bine decât să nu ne zicem. Și să nu fie cu supărare. Desigur și fără intenție de supărare. Eu zic când primesc un cadou care nu mi se potrivește. De exemplu. Și zic în schimb ce mi se potrivește, ca să nu las pe nimeni în coadă de pește. Uite, o lumânare. Imi plac lumânările. Oricare tip de lumânare. Nu știu ce mi-a venit să vă zic asta. Dar zic. Cât mai simplă, oricare (nu chiar ca asta din imagine, pe care am folosit-o la o baie cu lumânări, vezi calendarul Advent).

Să ne zicem ca să știm. Să punem nevoile, dorințele, intențiile în cuvinte. Fără să judecăm sau să credem că ele ar supăra. Deși poate supără. Asta e viața.

3 gânduri despre „Îți zic ceva, dar să nu te superi

  1. Îți zic ceva, dar… :)
    Am glumit, chiar mi-a plăcut. Deschide o temă. Dacă te gândești că mă poate supăra, de ce mi-ai mai spune? Îmi poți condiționa în vreun fel reacția după aceea? Cei mai mulți răspund cu inima cât un purice: -Hai spune odată, nu mă mai fierbe.. -Da nu te superi? -Nu mă supăr! :)
    Ei aș!… Stai să vezi mai apoi!
    Cel mai bine este să anticipezi dacă ce te frământă pe tine să spui poate aduce vreun folos, altfel…
    Cuiva îi stă șic o eșarfă. Îi spui, pentru că un compliment produce plăcere.
    Altcineva și-a pus o pălărie care îi vine caraghios. Aici te gândești puțin… Dacă ești doar un amic, nu te ia în seamă, îl/o ofensezi și va continua oricum să o poarte, dar cu o plăcere diminuată. Dacă ești prieten apropiat, îți faci datoria de a fi sincer și îl/o oprești de a se expune unor situații ridicole.
    Sunt situații și mai speciale: Descoperi că soția prietenului tău îl înșeală. Sau invers… Te simți datori să-l informezi, nu-i așa? Vei face un lucru bun, oare? Ești tentat să crezi că da. Dau garanții că nu întotdeauna, E de judecat…
    În fine, să închei cu o povestioară. Îmi cer scuze dacă mă abat de la original. Am citit-o de mult și numai tâlcul l-am reținut, așa că improvizez. La Seneca mi se pare, a venit cineva și i-a spus:
    -Maestre, să știți că am auzit aseară un discipol dintre cei pe care îi aveți, că vorbea foarte urât despre dvs.
    -Înainte de a continua, vrei să-mi răspunzi la trei întrebări? i-ar fi zis filozoful.
    -Da! s-a învoit acela.
    -Bun. Prin urmare… Ceea ce vrei să-mi povestești, îmi va aduce mie vreun folos?
    -Nu, dar…
    -Așa deci! Poate celui despre care vrei să-mi povestești?
    -Nici atât! Din contră, aș putea spune.
    -Atunci, poate ție?
    -Nu, maestre! Mie chiar nu mi-a trecut prin minte una ca asta…
    -Deci dacă nimănui nu-i folosește, mai vrei totuși să-mi povestești ce a zis discipolul acela despre mine?
    În felul acesta omul a înțeles și l-a lăsat pe filozof în pace, în liniștea olimpiană a gândurilor sale.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Good point. Dacă nu aduce niciun folos, e de prisos. Deși tind să cred că tor ce vrem să comunicăm comunică ceva dore noi. Zice un iubitor al liniștii :))

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s