Zilele bunătății

La început de an mi-am propus să fac mai multe fapte bune. Mici, punctuale. Nu doar donații. Tocmai ce descoperisem Calendarul Bunătății, ale cărui idei le-am și tradus. De la Random Acts of Kindness. Și-atunci am zis că pot să arăt, să inspir, să generez mai multă bunătate. De la zis am trecut si la făcut, caci pană la urmă bunătatea asta se măsoară și se cântărește și se observă cu ochiul liber sau cu inima, în acțiuni. Și mi-am propus să fac și mai mult și mai bine. Știți cum e cu ciclul bunătății în natură. Au trecut 11 luni și unele s-au întâmplat firesc, pe moment, la altele am revenit, am mai muncit. Iar de când Ioana a început provocarea ei de 21 de zile de bunătate, plus că a mai fost și Ziua Mondială a Bunătăți, pe 13 noiembrie, un fel de pre-Craciun, am reluat, consistent și consecvent, procesul. O fi el dirijat, dar e bine gândit și dă roade.

Câteva dintre zilele bunătății

• Ziua cu mesajul către o prietenă cu care n-am mai vorbit de mult mi-a plăcut mult, pentru că am stat și m-am gândit că sunt câteva persoane cu care chiar nu am mai vorbit de foarte mult timp și mi se face dor de ele. Foste colege de birou, foste colege de facultate, fie din România, fie din Spania, rude, vecini sau vecine. I-am scris unei fete pe care am cunoscut-o când am fost plecată cu bursă Erasmus. M-am simțit tare bine să fac asta. Și ea a fost foarte încântată și am simțit entuziasmul în răspunsul ei.
• Ziua cu complimentul către o persoană necunoscută, respectiv o fată care aduce cărți Usborne la școala Zoiei. Am surprins-o și mi-a plăcut să surprind. Să uimesc, cum deja îmi propusesem.
• Ziua cu lista de lucruri care îmi plac la prietena mea. Mi s-a părut firesc să pun în cuvinte lucruri pe care le apreciez la ea și poate nu reușesc să i le spun. Au fost destule și sigur aș mai fi găsit, pentru că oricând stăm să ne gândim, oamenii din jurul nostru chiar au lucruri pe care le îndrăgim.
• Zilele cu gunoaiele strânse, cu îmbrățișările, cu răbdarea la lift, la casă, oriunde era nevoie să lași pe cineva înaintea ta au fost cele mai simple. Pentru că le fac oricum și nu doar ca să mă simt eu bine, căci mă simt, ci pentru că e nevoie. Gunoaiele pot fi strânse de oricine, oamenii chiar au nevoie de îmbrățișări, chiar și spontane, au nevoie să fie văzuți și lăsați în graba lor, momentul lor, să simtă că au prioritate. Că momentul poate fi doar despre ei.

Două zile în plus, pe care vreau să le notez:

1: Ziua când am fost la Seneca. A fost o surpriză și pentru mine. Urma să plătesc. Până să fac asta, surprind o discuție între doi angajați ai librăriei, bărbat și femeie. Bărbatul vorbește vizibil bucuros despre o carte pe care o primiseră în librărie, o carte pe care el o citise deja și parcă ar fi dorit să o și cumpere. Mai trec 5-10 minute, se hotărăște să și-o cumpere, clar, chiar îi plăcuse foarte mult. Și deși nu mai avea mulți bani, cu tot cu codul de angajat, se hotărăște să dea cei 20 și ceva de lei pe ea. Apoi iese să fumeze. Atunci intru eu în schemă, plătesc ce aveam de plătit și o rog pe colega lui să oprească 20 de lei și pentru cartea mai sus menționată (nici nu am aflat ce carte era, de atâta emoție). Până să terminăm noi procesul, colegul revine și află ce voiam să fac. „Nu cred, nu cred, nu cred” repetă în continuu, înainte să-mi mulțumească. Zâmbește, își duce mâinile căuș la gură. Ba să crezi, îmi venea să-i zic. I-am spus doar că mi-a plăcut ce făcuse, cum gândise, cum m-a surprins pasiunea lui pentru carte și cum m-am gândit și eu să îi fac un cadou. A rămas cu ochii mari, iar eu am plecat cu inima mare.

2: Ziua când am fost la Meteora. Care s-a întâmplat să fie ieri. Iar acolo am ajuns într-o excursie cu ghid, alături de fetița mea, de mătușa mea și de alți 10 oameni. Acolo am vizitat mănăstirile cocoțate pe stânci, am urcat trepte, am urcat și stânci și am făcut și multe fotografii. Ba chiar am ales să fac o fotografie unui cuplu de indieni. I-am observat de la spate, el își ținea capul în poala ei, amândoi cu fundul pe stânca aia între pământ și cer, între cele 4 stânci cu mânăstiri încă locuite, i-am întrebat dacă nu vor să le fac o fotografie, le-am făcut, ea a fost extrem de satisfăcută. Mi-a mulțumit o dată înainte să fac poza, o dată după ce am făcut-o, o dată după ce a văzut-o și a zis „wow, that’a actually a great picture” și încă o dată la autocar, acolo unde a simțit să se și joace puțin cu Kira. După acest moment, am zis că eu voi fi, nu doar fata (mama) care are elastice de păr pentru toți copiii, ci și fata care face poze-surpriză. Vezi planul cu uimirea. Am mai întrebat niște oameni, același lucru, câteva minute mai târziu, m-au refuzat. Nu-i bai, când nu refuză, e magic.

Poate doriți sa faceți si voi ce scrie Ioana acolo, nu e musai, cred doar că 0,01 bunătate în plus, în lume, face foarte bine. Reiau și ce notasem eu atunci în calendar, cele 5 idei pentru luna noiembrie, care pare să fie Luna Recunoștinței, deși ea poate fi orice vă doriți voi să fie:

• Oferă un bacșiș mai mare.
• Fă o listă cu 5 plăceri de-ale tale pentru care ești recunoscător/oare.
• Ai răbdare, chiar și atunci când te grăbești.
• Fii recunoscător că ești în viață.
• Promovează business-ul local preferat.

Încep eu cu cele 5 (sau 10) plăceri. Sunt recunoscătoare pentru:

• jobul pe care pot să îl fac și dintr-o cafenea, cu laptopul încărcat și cu ceva combinație cu avocado și ou, ca să nu zic și de ciocolată.
• porumb. Dacă n-ar fi existat porumb pe lume, n-aș fi avut ce să coc, dar mai ales ce să fierb.
• drumețiile, cu sau fără ghid
• toate filmele bune pe care le-am văzut și o să le mai văd
• citit. Pentru că pot să-mi citesc ce-mi doresc și să le citesc și fetelor.
• băile în cadă, cu apă fierbinte, până la nas
• îmbrățișări. Eu sunt, de fel, dacă-mi permiteți, îmbrățișătoare.
• înot. Pentru că înotul e altă viață.
• lumânări și bețigașe parfumate și palo santo. Dar mai ales pentru lumânările pe care le aprind seară de seară, în cele 5 suporturi pe care le am.
• călătorii. Oriunde ar fi.