O lună de sinceritate|Ziua 3|Adevărul despre țigări

Adevărul e că îmi place să fumez, deși nu îmi plac deloc țigările. Nu îmi plac pentru că sunt nesănătoase, pentru că, probabil, cumva, îmi reduc numărul anilor pe care îi am de trăit, nu îmi place mirosul de fum. Dar îmi place să fumez, să îmi aprind o țigară, să stau un moment, să urmăresc fumul cum se împrăștie. Îmi place să fumez când sunt supărată, cred că e ceva calmant acolo, deși foarte puțin („de la inhalare și pană în momentul când centrii nervoși ai creierului sunt stimulați trec numai șapte secunde”, scrie într-un articol Adevărul), dar și mai mult îmi place să fumez când sunt bine, când sunt veselă, când sunt în oraș. Eventual când lucrez la calculator, dar nu în interior. Simt că e o plăcere, deși poate e doar o păcăleală.

Mi-a plăcut fumatul cam de când am început să fumez, din clasa a 12-a. Era cool, stăteam cu colegele, multe dintre ele, în curte și fumam. M-am lăsat prin facultate, vreo 3-4 ani, apoi m-am reapucat până am rămas gravidă și de când tot fac copii, întrerup pentru sarcină și alăptare, ceea ce e destul de mult timp oricum, peste 2 ani și jumătate, iar apoi reiau, pentru că așa vreau. Deși sincer, mi-ar plăcea, să am mai multă grijă de sănătatea mea.

Nu mor dacă merg până în America și înapoi și nu fumez. Nu mor nici dacă nu ajung într-un Smoking Lounge (am încercat o data, mirosea atât de tare a fum, încât am ieșit imediat și am amânat). Nu mor nici dacă ies afară, în frig. Decizia de a nu mai fuma în restaurante, baruri, în interior în general, nu m-a deranjat, ba chiar m-a bucurat. Mâncarea pentru mine e și mai importantă decât țigările.Nu mor nici acum, gravidă fiind, că nu fumez. Nu mi-a fost greu nici când m-am lăsat. Prima data nu găseam Pall Mall Lights acolo unde eram, la o pensiune pe munte sau cam așa ceva. Așa că am luat hotărârea. Gata cu țigările. După aproximativ 4 ani, am fost supărată sau ceva și m-am reapucat până când am făcut un test de sarcină și am descoperit un rezultat, mai mult sau mai puțin așteptat.

Dar adevărul e că îmi place să fumez. Probabil, când o să realizez, mai clar și mai bine consecințele, o să apelez la Allen Carr sau chiar la terapeuta Simonei Tache, despre care povestește chiar pe blog. Iar după ce nu o să mai alăptez și al treilea copil, deci peste ceva timp, destul, mult, nu știu, aș vrea să fumez din nou. Dar oare cum să le explic copiilor efectele nocive când eu fumez și îmi și place? Asta este cea mai mare dilemă și, cel mai probabil, e mai veche chiar și decât ziarul. Până când mă dumiresc, citesc confesiuni.