Voi o cunoașteți pe Munțomama?

Munțomama este Ilinca, mama celor 3 copii ai ei, ghid montan, explorator, curios, deschis și pregătit cu povești și jocuri pe munte. E blondă, are ochi albaștri și poartă codițe împletite, făcute din părul lăsat liber sau ascuns pe sub o bandană colorată și șmecheră. E calmă și în același timp grăbită. Timpul e important, oamenii sunt destui și sunt diferiți în drumurile ei.  Eu am cunoscut-o inițial, virtual, când am scris despre traseul nostru pe dealurile din Breaza și, fizic, când am mers Duminică cu ea, pe alt traseu, tot pe dealurile din Breaza, traseu mai lung și mai solicitant și chiar mai frumos.

Ilinca ne-a fost ghid aproximativ 5 ore, timp în care am mers pe dealuri, prin pădurea de  pini și de zade, prin poieni, ne-am oprit la rău, am mers pe albia râului, am poposit la Fagul Prințesei, pe care data trecută nu am putut să îl vizităm. 5 ore cu tot cu jocuri pentru copii, pe care eu nu le-am reținut însă foarte bine, căci am stat cu fundul pe iarbă și de n-ar fi trebuit să ne întoarcem și să vedem alt traseu minunat, aș fi rămas acolo.

Cele mai bune lucruri de care am avut parte:

• Live Wikipedia – Ilinca știe multe despre foarte multe: despre munte, despre păduri, ciuperci, frunze, urși, despre echipamente, despre copii.  Eu am reținut despre zade sau larice, că sunt arbori coniferi, singurii cărora le cad frunzele, de altfel mai puțin înțepătoare decât ale brazilor, ba chiar sunt moi și catifelate, iar iarna rămân complet goi.
• Energia și veselia unui grup, mai ales dacă se armonizează și se încheagă cum trebuie. Cu tot cu copii mai mici și cu oamenii noi. E meritul ei, dar și al oamenilor.
• Prune dulci și foarte gustoase, culese direct din copac, direct din livadă. A știut Ilinca pe unde să ne ducă.
• Mure bune, ca și data trecută.
• Umbră. Exceptând câteva poieni, în care totul era verde și ordonat, ca într-o vedere făcută în creierii dealurilor, dar în care soarele îți stă chiar deasupra capului, am avut umbră, bogdaproste.
• Un traseu complex, frumos, combinat, senzorial, cu deal, pădure, rău, poiană, livadă, așa cum am scris și mai sus.

Concluzii:

• Un ghid este unul dintre cele mai bune avantaje ale omului în natură, pe munte sau oriunde. De aceea mă bucur că am avut ocazia să o cunosc pe Ilinca, să facem primul nostru traseu cu ea și copiii ei (căci îi ia peste tot cu ea și nu doar pentru că pe cel mai mic îl alăptează) și mă bucur că ne-a plăcut, încât să repetăm.
• Natura e mereu frumoasă, primitoare, surprinzătoare, uneori sălbatică și neîmblânzită, ca în filmul acesta de rulează încă prin cinematografe, România neîmblânzită, alteori e murdară și uitată, dar nu din vina ei.
• Oamenii, cei mai mulți, se deschid și sunt veseli în natură, au răbdare și se oferă să te ajute. Mai ales când te văd gravidă, cu o burtă mare, de parcă ai scoate un copil de acolo în 3 zile, nu în 3 luni.
• Jocurile prin pădure și pe dealuri sunt binevenite, deși eu le-am văzut un bonus. Căci atâția copii s-au bucurat de această natură, de apa râului, de fân, de prune, de urcuș, încât restul părea să nu mai conteze la fel de mult. Asta nu înseamnă că acasă nu s-au lăudat la bunici cu diplomele primite :P
• Un bărbat de peste 30 de ani poate fi la fel de încântat precum un copil de 3 când se plimbă pe albia râului.
• Copiii sunt cățărători foarte buni, sunt curioși, exploratori, dar asta știați deja și au, uneori, resurse inepuizabile și nesperate de rezistență.
• Eu obosesc din ce în ce mai tare, dar nu mă las.
• Un grup format din maxim 5 familii este exact ceea ce a comandat doctorul. Când sunt mai mulți, se poate ca traseul să fie mai anevoios și când sunt prea puțini, este evident, mult mai puțin, distractiv.

Ilinca face trasee prin toată țara, nu doar în Breaza, acolo unde locuiește. Intrați pe pagina ei de Facebook și vedeți din când în când pe unde o mai duc picioarele, dar și pe unde îi duce ea pe alții.