Cum adică „call me by your name”?

Am auzit de filmul acesta, Call me by your name, apoi am observat cum îl recomandă din ce în ce mai multă lume.

Un film frumos, de dor și de amor

Cum să nu recomanzi un film despre o poveste de iubire atipică și totuși firească, care are loc în Italia, într-o vară, în grădina superbă a unei vile din secolul al XVII-lea? Ahhhh, o Italie frumoasă și în momentul acela însorită, de obicei gălăgioasă, dar aici foarte cuminte și așezată. Și ce se aude pe fundal? O muzică care vine din altă lume, i se mai zice și clasică, ce e asta, ce vrea să facă filmul asta cu bietul spectator? Și tinerii aceștia se dau toți pe biciclete, beau în neștire suc, nectar ce o fi, de piersică*, se lăfăie în natură, în apă și pe pământ, chiar așa în văzul tuturor? Și ce sunt discuțiile acestea etimologice, până unde merg ele, până în pânzele albe? Ce dezmăț culinar și sexual și literar și muzical și bio-eco-natural este acesta? Și unde ziceați că se întâmplă toate aceste nebunii? În nordul Italiei? Mmmm, nu foarte departe de Verona, nici de aeroportul Bergamo. Cum îi zice orășelului? Crema? Incredibil. Si, deloc întâmplător, este chiar orașul natal al regizorului. Niciun detaliu nu e lăsat în voia sorții.

E filmul care-ți satisface orice fel de dor (dorul acest cuvânt pe care il îubesc): de iubirea din adolescență, de gătit, de mâncat, de înotat, de biciclit, de citit, de cântat, de dansat, de explorat. Este o explorare constantă, de la prima la ultima scenă.

Și când am zis frumos, mă refer că este și vizual, un film incredibil de frumos. Lumina care intră în casă, prin ferestre, pe ușă, pe sub ușă, care inundă apoi grădină, străzile, lumina „nefiltrată, puternică, specifică verii italiene”, care aduce strălucire apei și veselie ochilor, este importantă și peste tot prezența. Înțeleg, de pe acest site, că directorul de imagine se numește Sayombhu Mukdeeprom și că are o listă lungă de filme la care s-a asigurat că imaginea este optimă, ca să nu zic sublimă. Unul dintre ele este Arabian nights, vezi trailer și unul este cel la care lucrează tot cu regizorul italian și care urmează să apăra anul acesta, Suspiria. Pe mine m-a impresionat cu acest film, dincolo de faptul că pe Wikipedia scrie că e thailandez.

 

Un film pe care ai voie (si nevoie) să-l vezi de mai multe ori

Filmul este o pauză plauzibilă de conștientizare, de libertate și iubire. Prima iubire. Este o amintire din vremea adolescenței în care curiozitatea este perfect satisfăcută. De la studentul venit în vizită, la emoții, cuvinte și experiențe noi, e genul de film la care mă uit și nu vreau să pierd nici o virgulă. Să nu mă întrerupă cineva, că a picat o frunză, s-a mișcat un pahar, s-a declanșat o conversație și nu vreau să pierd nimic.

Un film în care scenariul e o bucată din viață

Cei doi actori se joacă unul pe altul, se joacă impreună, spun și fac ce simt, nimic nu e forțat, totul e senzual, ba chiar erotic și în același timp tineresc, proaspăt, firesc. Când au fost întrebați cum s-au pregătit pentru anumite scene în care știm că au făcut sex, fără să vedem neapărat că au făcut sex, ei zic că nu au făcut nimic special (sau orice ai putea crede că e special), ci pur și simplu au petrecut mult timp impreună. Și chiar au petrecut. Pentru că, în realitate, ăla mai mic (Timothée, dacă vreți să știți neapărat numele lui complicat) a venit în orășel mai devreme decât ăla mai mare. S-a plimbat, a memorat străzi, gelaterii și apoi când în sfârșit a venit ăla mare, i-a prezentat tot, făcând pe ghidul și pe prietenul și partenerul așa cum face și în film. Așa că multe, nu toate, dintre acțiunile din film, plimbările, descoperirile, glumele, s-au întâmplat și în realitate, chiar înainte de filmări, un deja-vu pe care poate și l-au câștigat. Și pentru că, spun ei, orașul cel mic nu le-a oferit multe posibilităti de evadare, dar le-a permis să se apropie unul de altul și să se împrietenească. Poate e un mister aici sau poate o aliniere perfectă de planete.

Și pentru că mi-au plăcut mult actorii, insist cu un alt video cu ei, acest clip, unde și regizorul este complet cucerit, deloc pe nedrept, de propria opera, iar ei doi vorbesc, din nou, despre chimia dintre ei. De unde îmi dau seama, că odată ce chimia s-a produs, din spațiul în care s-au simțit cel mai confortabil unul cu celălalt (ca tot vorbeam de confort), a fost simplu să iasă această capodoperă de film. Am zis capodoperă? Chiar este.

Un film despre sex fără să se vadă sex

Dacă regizorul a fost timid sau reținut cu sexul pe față, nu știu ce sa zic, așa cum zic altii, el își apără decizia, iar eu sunt de acord că nu era nevoie, fie el un film despre homosexualitate, difuzat într-un timp în care tendința e de acceptare prin cât mai multă expunere. E un film despre iubirea dintre un tânăr și un tânăr și mai tânăr. E normală , e diferită ? E la fel de diferită ca orice altă iubire diferită sau altfel, în raport cu fiecare iubire despre care crezi mereu că e „altfel”. Ceea ce și este, că e unică.

Un film în care părinții îsi iubesc necondiționat copiii

Este extraordinară discuția dintre tatăl profesor și băiatul lui îndrăgostit de un alt bărbat, în care tatăl îl acceptă, îi acceptă sentimentele, înțelege, empatizează, îsi alege cuvintele calm, cu grijă, cu iubire. Vorbește puțin, nici nu trebuie mai mult. Pe cât de obișnuit și normal este acest moment al lor, pe atât de natural este tot filmul. Iar mama, care vine să îl ia cu mașina de la gară (unde iși condusese iubitul, care urma să se întoarcă in America), fără să pună întrebări, atunci când el o sună și îi plânge în telefon. Minunat.

Un film care te cucerește din titlu

Și totuși de unde numele acesta? De ce să te strig pe numele meu. Asta mi-a plăcut din prima secundă, dinainte să îl văd. M-am gândit că motivul este incredibilul întâmplărilor. Că fiecare dintre ei, în parte, a fost surprins de existența acestor momente, deși extrem de naturale. Și-atunci au simtit nevoia de a se contopi, de a-și proiecta reciproc identitatea. Proiectezi identitatea ta în cel de care ești atras. In felul acesta s-a creat conexiunea și complicitatea despre care amândoi au știut că e irepetabilă. Făcând acest transfer de nume, prin verbalizare, si-au dait, probabil, voie, să devină cea mai liberă versiune a lor.

„They let the character breathe withing their own identity” spune regizorul, iar Dana, pe care nu o cunosc, dar alături de care am dezbătut putin acest film, traduce acest lucru drept „o dovadă de cât de specială este intimitatea lor, pe principiul a part of me is now a part of you”. Si partea asta e numele. Superb. Poate si din acest motiv, filmul „a primit 10 minute de ovații în picioare la proiecția de la New York Film Festival, un record în istoria festivalului.”

Call me by your name este inspirat după romanul lui André Aciman, de altfel un roman de succes, scris în doar trei luni. E ca și când de la 1 februarie m-aș apuca să scriu o carte și aș termina-o la finalul lunii aprilie, înainte să plec cu fetele în Thailanda. Eh, cum ar fi.

Call-Me-By-Your-Name-Film-Poster-2017

Să vă uitați și să îmi spuneți cum vi s-a părut, ce v-a plăcut și ce nu. Și dacă da, stați pe aproape, că poate „va urma„.

*piersica are de fapt mai multe roluri, veți vedea voi. Eu nu mai zic nimic. Doar vă dau un link, bonus.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s