Dacă te uiți la reclame, n-ar trebui să ai vreo grijă. Vreodată. Să stai fără griji că la ING totul e mai simplu, că la Kaufland ai mereu fructe și legume proaspete, că o să ai dinți albi dacă îi speli cu Sensodyne și sănătoși dacă îi speli cu Lacalut, să stai fără grijă când ți-ai asigurat casa la Groupama, să nu ai, în general, nicio grijă. Și eu am scris, desigur, de multe ori, în multe texte de reclamă, despre lipsa de griji. Și e bine să nu ai griji, cum să nu fie bine. Să te trezești dimineața, să nu ai grija pâinii, a curățeniei, a rufelor, a gătitului, a facturilor, ba uneori și a copiilor. Când merg fetele uneori la bunici, știți cum stăm, noi adulții, fără nicio grijă că o să fim întrerupți din somnul de prânz sau din cel de noapte.
Și totuși, parcă, grija asta e prea mult despre o energie negativă, când de fapt, să ai o grijă înseamnă să ai și o preocupare, un interes, să acorzi atenție cuiva sau la ceva. Să am grija copiilor e o responsabilitate. În același timp e o plăcere să știu că pot îngriji două ființe adorabile, pe care nu întâmplător le-am și născut. Mă preocup cu drag (și cu efort) de sănătatea lor fizică și emoțională, de cărțile pe care le citesc, de lucrurile pe care le facem împreună.
Copiii sunt grijă, pasiunile sunt grijă, oamenii sunt grijă, natura e grijă. E firesc să avem grijă, o grijă, două griji, mai multe griji. Până și grija pentru cuvinte e ceva normal. Și în ciuda expresiilor și a locuțiunilor, folosite diferit, contextual, da, știu ce ziceți, semantica este mereu o plăcere, chiar și așa, eu aleg să cred, că grija înseamnă mai mult bine decât rău.
Ce griji ați avut azi?
Eu, azi, am avut grijă să trimit o prezentare Wandei, să-i răspund Corinei la mesaj, lui Costin, Emei, am avut grijă să cumpăr pâine, ananas, lămâi, măsline, să duc gunoiul la reciclat, să iau copiii de la grădiniță, să le inventez o poveste la culcare. N-am avut grijă de masa mea de prânz (și de alte câteva lucruri), dar cu grijă, le rezolv și pe astea.
Radu a avut grijă de clienții lui, de întâlniri, să-și pupe copiii înainte de somn și să nu-și uite echipamentul de fotbal.
Zoe a avut grijă să ia înapoi, de la grădiniță, cartea Cea mai iubită surioară, iar Milla să usuce trei sau patru crengi de brad. Crengi? Brad? La uscat? S-a întâmplat așa. Ieri când ne întoarceam de la bunici, copilul mic vede pe scara blocului niște rămășițe dintr-un brad, câteva crengi pe câteva trepte, uitate de vreun vecin în momentul în care și-a aruncat pomul de Crăciun. Da, există un brad pe scara noastră care de-abia acum a avut momentul lui mai puțin glorios. Și vede crenguțele și începe să culeagă, cu mâinile ei mici și pufoase, una, două, trei, patru, patru erau. „Săracele”, zice ea, pe un ton compătimitor. Și le duce în casă, mă roagă să o descalț și să o dezbrac, ea ținând, în timpul acesta, cu grijă, crengile în mână, ba în cea dreaptă, ba în cea stânga. Se duce apoi cu ele la bideu, le spală, mă cheamă repede să o ajut, să îi scot una dintre ele din gaura de scurgere, „Mami, repede, s-a întâmplat ceva” strigă, de zor, ea, apoi se gândește unde să le usuce, vorbește singură sau poate cu mine, ia decizia că trebuie să le pună pe calorifer, le așază ușor, una pică, „Mami, a dispărut un brad în calorifer”, o recuperez, o pune înapoi, iar azi, înainte de culcare, le verifică să vadă dacă bietele de ele sunt uscate și încălzite. Am mai avut, atât cât s-a putut, discuția despre brazii cărora, sărmanii de ei, le e mai bine în natură decât în casă. Nu i-am mai zis nimic acum, grija ei a fost înduioșătoare.
Așa că, uneori, stați fără grijă, dar de cele mai multe ori aveți grijă. De voi, de oamenii din jur, de țară, de flori, de brazi (dar altfel), de corp, de inimă.
Excepția de la regulă poate fi momentul în care veți vrea să lăsați ceva sau pe cineva în grija noastră. Atunci să stați fără grijă, că nouă ne place să avem grijă.
anașimaria 