Vă jur că există magie în Ajun

Fetele noastre, ca toți copiii de altfel, sunt magice. Fac gesturi, au reacții și spun vorbe, cel puțin uneori, care vin parcă din altă lume, dar de fapt vin din inima lor unde e multă iubire, și după cum știm, iubirea e magie în toate stadiile ei.

În seara asta am citit Un Crăciun Elefantastic, o carte frumoasă despre formele magice pe care le poate lua imaginația, dar înainte de asta, copilul mare și-a băgat degetele în veioza de lângă pat. Ele au atins fără nicio jenă becul încins și, în consecință, copilul și-a tras ca ars mâna înapoi. A țipat o dată și apoi a început să plângă cu toată forța și oboseala, timp în care lacrimile gigant au început să-i curgă instant. Zicea că doare, i-am pupat degetul și am întrebat copilul mic, care tocmai venea de la baie, dacă vrea să îi pupe degetul soră-sii, că o doare și poate o ajută. I-a luat degetul cu pricina în mânuțele ei albe și pufoase, i l-a pupat, iar copilul mare a sărit din brațele mele și a luat copilul mic în brațe. Au stat așa, două fete frumoase îmbrățisate, să fi fost jumătate de minut, mult mi s-a părut, deși cam atât se spală uneori pe dinți, ceea ce mi se pare îngrozitor de puțin. Apoi sora mai mare a luat capul surorii mici, i l-a mângâiat și cea din urmă a mai pupat-o o dată.

„Mami, mie îmi trece numai când mă ține Milla în brațe”, îmi zice fata îndurerată. Am mai întrebat-o o dată, ca să fiu sigură că înțeleg bine. Era corect, auzul meu era conform spuselor ei.

După poveste, Milla i-a mai dăruit un pupic. Eu cred că i-a dăruit toate iubirea ei, în secunda în care a intrat și a trecut la pupat. Se mai pupă ele uneori, se mai îmbrățișează alteori, dar acum, cred că, pur și simplu, a fost o magie.

Eu nici n-am mișcat când s-au petrecut toate acestea, de teamă să nu stric sau să ratez momentul. După ce au adormit, am făcut și eu o magie, așa cum am putut, cu masa de Crăciun de la părinți. Sunt mândră.