36 de ani, dintre care mai mult de 16 cu mine

Azi e ziua lui Radu. Radu care îmi este soț și prieten și iubit și partener de ceartă și de călătorie, și de sex și de făcut copii.

Azi e ziua lui și de cele mai multe ori nu am știut ce să îi ofer de ziua lui. Ce să îi cumpăr, ce surpriză să îi fac, cum să îl fac să simtă toată iubirea asta, dincolo de toate zilele în care mereu sper să o simtă. Un masaj, anul asta Thailandez, o excursie la Roma, o petrecere surpriză, o scrisoare, un ceas, un telefon, orice să fie, numai haine nu, că acolo nu îi place ce îi iau. Iar atunci când l-am nimerit a fost cu un pulover scump, dar care era și superb și era clar că nu are cum să se opună.

Îl știu de 19 ani. Din vara anului 1998, când a venit la mine și m-a invitat la dans și la vorbă și la table. Eram într-o tabără la Poiana Mărului, iar tabăra era, parcă, spre sfârșite. Aș putea să spun că îl cunosc de atunci, dar adevărul este că nu știu așa multe despre el. Și asta pentru că Radu e surprinzător. Face surprize, rar, dar pentru că se întâmpla așa, au efect neprevăzut garantat. Când ți-e lumea mai dragă sau mai puțin dragă, face ceva la care nu te aștepți.

Nu știu ce bere preferă, deși bea cu plăcere, atunci când există, și Ursus și Heineken și Budweiser. Nu știu ce cărți îi plac, dar citește ce îi dau eu. Nu știu ce muzică preferă, dar ascultă cu mine Jay Z. Nu știu dacă îi plac de fiecare dată călătoriile în care îl invit, dar vorbește cu încântare, la întoarcere, despre fiecare. Nu știu de unde are dantura perfectă, nu știu de unde îi vin ideile, nu știu cum de m-a lăsat în Thailanda, nu știu de ce uneori sforăie și alteori nu, nu cunosc multe, dar știu că e un tip minunat.

Radu e hotărât. Nu înțelege de ce unele decizii sunt greu de luat. Pentru că el are un mecanism logic în tot corpul care știe lucruri. Știe unde găsește tricourile care îi plac, blugii, pâinea, icrele. Știe unde și cum să caute ca să găsească.

Radu ar putea avea același job, aceeași casă, aceeași pereche de pantofi sport o viață întreagă. Nu-i plac schimbările, graba, planurile. „Vedem, vedem”. Iar apoi se face duminică dimineață, se trezește și te conduce spre mare. A noastră sau alta. Este cel mai spontan om calculat pe care îl cunosc.

Radu nu vorbește mult. Povestește despre job, despre copii, despre părinți, despre un meci de tenis, dar în rest, tace și face. Nu desface firul în patru, nu pare că se chinuie, ai impresia că știe exact ce, cum și când trebuie să facă. Ar fi un super agent 007.

Radu are răbdare. La vizionări de apartamente, la notar, la bancă, când se joacă cu fetele, când le culcă, când îmi caută porumb. Are și nerăbdare, iar asta demonstrează că este și normal și enervant. Simt că a avut răbdare și cu mine, când o perioadă am fost foarte mult mamă și mai puțin iubită.

Radu are ochii verzi. Frumoși, clari, așa de primăvară-vară. Îi țin minte din prima zi, când se uita la mine, de sub șapca lui înconvoiată în dreptul cozorocului. Mama lui are ochii lui, Milla are ochii lui și multe alte persoane au ochii verzi și frumoși și limpezi, dar parcă nimeni nu are privirea lui.

Radu a studiat Istorie, dar lucrează în Imobiliare. A fost și profesor și agent de asigurări și muncitor, iar acum este ceea ce nu credea că o să fie, dar este atât de pasionat și de priceput, încât ai impresia că a făcut-o toată viața. Iar într-o altă viață cred că a fost gangster.

Radu e impresionant, cuceritor, nu-l uiți ușor. Dacă l-aș vedea acum pentru prima dată, probabil nu m-ar surprinde să-l văd râzând. N-aș ști să zic sau să explic de ce râde, dar râsul lui ar umple toată camera, oricare ar fi ea.

La Radu, complimentele sună așa: Cu cine semeni așa frumoasă? Nu știam că ești așa de frumoasă. Îți stătea bine cu rochia aia de acum două săptămâni. Dar pentru că sunt sincere, sunt binevenite. Bogdaproste.

În ziua nunții, mi-a scris că sunt jumătatea lui. Nu știu dacă așa o fi. Știu doar că muncim la această conviețuire, iar asta ne ocupă tot timpul și merită tot efortul. Si totuși, eu sunt jumătatea cu care merge la aproape fiecare piesă de la Teatru Act.

Radu râde mult și glumește și mai mult. Are haz și pentru că știe asta, a transformat punctul lui forte, deși nu e singurul, în mecanismul lui de apărare, în metoda lui de destindere, de cooperare, de socializare. Mă uit la el cum glumește cu colegi, cu prieteni, cu părinți, cu fetele, e o sursă bogată de analogii. Râde și când e cazul și când nu e momentul și în lift și la restaurant și oriunde, ba chiar și atunci când eu încerc să fiu serioasă, responsabilă, sexi sau pur și simplu adorabilă. Și nu-mi iese.

Radu înjură în trafic. Oricât aș încerca eu să îl rog să nu mai facă asta, înjură instant șoferul care i-a blocat calea sau care i-a deranjat urechea. Iar dacă se întâmplă să fie înjurat primul, începe un battle de versuri, fără rimă, fără noimă, dar cu mult patos. E greu pentru mine de digerat, dar pentru el, probabil, greu de gestionat.

Radu mi-a spus prima dată că mă iubește, sincer, serios, printr-un sms, iar eu m-am bucurat atât de tare, încât i-am răspuns „Mulțumesc”. [Insert whatever joke here]

Radu își iubește mult părinții, deși nu le spune. Îi iubește cu drag de mâncarea pe care o primește de la ei, cu grijă pentru efortul lor, cu dor de anumite vremuri.

Radu are un frate și câțiva prieteni pe care tot frați pare că îi consideră.

Radu are grijă. De mușcatele lui de pe balcon, de mașina pe care o duce la Spălătorie, să nu fie încălțăminte pe hol (ci în dulap), să fie camerele aerisite și să fie curat blatul de la bucătărie.

Radu e cel mai bun tată pe care Zoe și Milla puteau să-l aibă. Gătește ouă ochiuri și omlete pentru fete, știe cel mai bine să le întindă untul pe pâine și să-l acopere atent cu dulceață, le-a schimbat zeci de scutece, le-a șters zeci de muci și le-a culcat de zeci de ori. Și nu a fost nevoie să îl rog de zeci de ori.

Radu scrie cu mâna dreaptă, dar de fapt cu piciorul. Dar pentru că folosește mult limbaj non-verbal, nimeni nu-l mai întreabă de scrisul indescifrabil.

Radu e cel mai descurcăreț instalator și tehnician al casei noastre. Știe să repare orice, oricând, orice lampă, ușă sau joc defect, vrând sau poate uneori nevrând.

Radu cunoaște cel mai bine conceptul cerere-ofertă, și la job și acasă. Știe ce apartamente se caută, ce oferte de chirii există, cine are nevoie de un scaun de copil, cine vrea flori, cine vrea înghețată. Poți să îl suni la orice oră, cu orice problemă, te ajută, dar nu înainte de a face o glumă legată de problema ta.

Radu e fotbalist. O dată pe săptămână, dar și oricând se încinge un meci pe orice fel de pajiște. Joacă doar fotbal, dar se uită la toate sporturile lumii, pe orice device, la orice oră. La fel ca tata. Când nu e fotbalist, e pescar.

Radu e gurmand. Îi plac arome, texturi, filme în care cineva gătește, mâncăruri gătite de mama lui, de tatăl lui, de chefi, cu sau fără stele, mănâncă de oriunde, orice e bun. O ia lejer și în cealaltă direcție, pe căile nemisterioase ale junk food-ului, dar aici intru eu, pitic constant pe creierul lui, și îi zic și de mama și de tatăl junk food-ului, îi scot făina albă și zahărul (mai puțin când îi aduc Toblerone de la aeroport), lăsându-i peri albi, dar, sper eu, și sănătate-n plus.

Radu e magician. Mi-a găsit odată un inel pe fundul bazinului de la Bucov, iar azi, de ziua lui, mi-a luat mie flori.

Radu împlinește 36 de ani, dar când avea 17 și eu 16 și eram clasa a X-a și ascultam Vine vara, și de-abia ne cunoscuserăm de două luni, l-am părăsit. Nu știu ce mi-a venit. Au mai trecut ape, prieteni, iubiri de liceu, vise. L-am visat apoi, clar, într-o noapte, trecuseră doi ani, era pe vremea când dormeam în apartamentul de la parter, în patul cu tăblie verde, lângă balconul lung, cu viță de vie. În dorința și în visul meu demne de Coelho, m-am gândit la el, l-am așteptat să vină. Și a apărut o dată, a doua oară, a treia oară. Am numit destin a treia întâlnire din stația autobuzului 2, așa că ne-am dat una, oficial, pe 18 septembrie. Și de-atunci ne tot întâlnim și continuăm într-o uniune și însoțire prin viață, deși uneori pare că suntem la kilometri distanță. E matematică, dar de fapt e și chimie. Și când omul mă enervează, visul asta îmi vine în minte, iar și iar, și mă calmează.

Radu e familia mea, chiar dacă fiecare are deja și alta. La mulți ani, Radu, cu multe momente ce îți bucură și mintea și inima și corpul. Te iubesc chiar și atunci când simt că nu te iubesc deloc.