74 de ani dintre care 34 cu mine

Azi e ziua tatălui meu. Tata care mi-a fost o perioadă și mamă, tata care mi-a fost partener de joacă, de călătorii, de drum către școală primară și uneori și gimnazială. Tata a fost și este cel mai bun om pe care îl cunosc și cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Dacă e adevărat că de fapt copiii își aleg părinții, atunci am făcut cea mai bună alegere din toate timpurile mele pe această lume.

Tata ar putea intra în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare pasiune, ba chiar îndârjire pe care o poate avea cineva pentru meseria lui, pentru cea mai înțelegătoare și necondiționată iubire pe care o poate avea cineva pentru copilul lui și pentru cea mai multa binevoință pe care o poate avea un angajator pentru angajații săi.

Tata vorbește mult, îi place să povestească și să explice multe. Are impresia că oamenii nu sunt atenți, de asta cred că și vorbește mult, că poate ceva le va rămâne din tot ce zice el.

Tata vorbește tare. Și prin casă și la telefon și la birou. Uneori își adună mai greu cuvintele, alteori vorbește rar, dar mereu tare. Chiar și atunci când mă învăța să adun cu ajutorul bețigașelor, de auzeau toți copiii care ieșiseră deja (și mă așteptau) în fața blocului.

Tata nu știe să-și arate iubirea prin vorbe. El mângâie, îmi ia mâna între mâinile lui, mă îmbrățișează, îmi zice Anițu meu. Și păstrează mereu scrisorile pe care i le scriu.

Tata face multe poze și le imprimă pe hârtie. Câte face, atâtea printează. Poze mișcate, poze bune, frumoase, poze caraghioase, le adună în teancuri și le privește o dată pe an, când își aduce aminte. Dar momentul acela îl umple de drag și apoi selectează dintre ele, le face pachețele și le da tuturor care apar în ele, în plicuri albe, dreptunghiulare, de 11×22 cm.

Tata semnează tot. Chiar și bilețelul pe care își notează că trebuie să cumpere baterii. Semna orice bilet încă de când eram în clasa a I-a și se întâmpla să trimită pe altcineva să mă ia de școală, iar el voia să mă asigur că sunt pe mâini bune.

Tata își cumpără ziarele de la chioșc, în fiecare dimineață și nu uită de National Geographic Traveler pentru mine.

Tata nu (prea) face cadouri. O dată mi-a luat o bucată de material de ziua mea, să îmi fac ceva din el. Eram mică. În schimb, îmi dă bani când e ziua mea sau de Moș Crăciun. Dar pentru nepoții lui a învățat sau s-a obișnuit să aleagă un cadou, fie el și o lumânare, un tigru, un urs panda, un tren.

Tata a gătit mult când eram doar noi doi. Mi-a gătit multe mămăligi, mâncărici, mai ales de mazăre, deși multe se lipeau de fundul tigăii.

Tata poartă măsură XXL și cu ocazia asta am putut să văd mereu diferențe între un XXL de la un magazin și un XXL de la altul.

Tata știe istorie și geografie și matematică și inginerie și fotbal și tenis și toate sporturile. Știe despre filme western, despre Santorini pe care tocmai l-a vizitat, știe multe despre mama mea și mi le spune des, știe despre iubire și ne iubește pe toți din familia lui.

Tata se trezește aproape în fiecare dimineață la 6 ca să ajungă la serviciu la7. El crede că e o nevoie, dar cumva e o plăcere. O fi el tata, dar parcă în cazul ăsta, eu nu sunt fata.

Tata are mâinile calde, iar eu îmi amintesc că am dormit pe una dintre ele, în fiecare seară, consecutiv, cel puțin un an.

Tata știe să povestească, dar n-a știut niciodată poveștile clasice. Prâslea nu era voinic, mai degrabă era cu stea în frunte, iar Scufița Roșie s-ar fi dus să-și viziteze cei 7 pitici, dacă nu îl întrerupeam eu, seara, când începea să facă combinații și asocieri. Nu mi-am dat seama însă pe vremea aia, așa cum știu acum, că poate tata de fapt folosea tehnica binomului fantastic, despre care scrie Gianni Rodari într-una din cărțile sale, „Gramatica fanteziei”.

Tata nu are șervețele, dar are mereu în buzunar bucăți de hârtie igienică rulate bine, pe care le oferă la nevoie.

Tata a iubit cel mai mult, din toată viața lui de până acum, un câine. Deși a avut mai mulți și încă are unul grozav. L-a iubit pe Hans 17 sau chiar 18 ani cât a trăit și restul anilor până acum.

Tata poartă cămăși fără buzunar doar la petreceri. În rest, fiecare cămașă are nevoie de buzunar, că altfel nu are unde să își țină pixul și creionul cu mină.

Tata e un călător, deși nu călătorește mult. Se plimbă din când în când, merge în unele vacanțe, dar cel mai mult ne urmărește traseele de acasă, cu pixul și cu harta în mână, oriunde am fi.

Tata mi-a permis să merg în multe tabere. Iar dintr-una, poate chiar prima, a și venit să mă ia, direct la Nucșoara, când i-am zis că mi-e dor să vin acasă. Se întâmpla prin clasa a IV-a. Mă bucur și acum că nu l-a urmărit dorința de a avea un copil neapărat independent, ci mai degrabă constant iubit. 

Tata e tatăl meu. Chiar dacă mai are o fată și chiar de ar mai fi avut și alți copii, doar al meu e. Așa cum și Zoe zice că sunt doar mama ei, deși sora ei este exact de aceeași părere.

Tată, îți sunt recunoscătoare că vrei să îmi arăți iubirea ta toată, de fiecare dată când ne vedem. Parcă vrei să îmi țină toată săptămâna, tot anul, tot timpul cât ne-a mai rămas. Aș zice că m-ai făcut cam târziu la 40 de ani, dar sunt sigură că a fost momentul potrivit și mă bucur că exist(ă).

La mulți ani. Ești grozav.

DSC00137eu cu tata

Pozele sunt mai vechi, cam de vreo 8-9 ani. Alta mai recentă, cu noi doi, n-am găsit, ceea ce înseamnă că tata ar putea să își facă, azi, o fotografie cu fiica lui cea mică.

comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s