Am impresia că toți copiii s-au născut bucătari

Pe măsură ce cresc fetele acestea ale noastre, ne dăm seama ce le place mai mult, la ce se pot concentra mai bine, ce activităţi preferă. N-aş băga mâna în foc pentru toate, pentru că într-o perioadă vor numai puzzle-uri, în alta spectacole și dans, teatru de umbre, sunt perioade cu mult mai mult citit şi tot aşa. Dintre toate însă, gătitul, pregătirea mesei şi tot ce ţine de bucătărie le încântă peste toate aşteptările mele. Dinainte să le nasc, m-am imaginat cu copiii, mici sau mari, gătind. Mi-am propus să le las mereu să experimenteze reţete, variante, să facă experimente, am lăsat dulapurile din bucătărie deschise la discreţie şi fiecare oală, tavă, castron, toate au fost mutate, scoase, testate, lovite cu linguri de lemn. De pe la 2 ani încolo cred, am început să le las să şi taie, să umple câte un păhărel cu apă. Acum când au 3 şi 5, fac mult mai multe.

Ce fac în bucătărie înafara de mâncat?

Pun masa. Pun tacâmuri, şerveţele, farfurii. La bunici îşi iau singure farfuriile, bolurile. Acasă îmi arată pe care şi le doresc şi eu le pun apoi pe masă, dat fiind că vesela stă pe două etajere la o înălţime care le depăşeşte şi în plus, farfuriile sunt stivuite una peste alta. Nu fac asta în fiecare zi, dar o fac destul de des. În weekend de fiecare dată, când suntem împreună la masă, ba chiar şi alături de alte rude sau prieteni.

Strâng masa. Amândouă aduc bolurile sau farfuriile lângă chiuvetă. Nu mereu.

Spală vesele. Uneori. Când le rog eu sau când pur şi simplu au ele chef.

Spală legumele sau fructele. La rugămintea mea, căci altfel ele ar lua din coş fructele şi le-ar consuma direct. Rutina asta nu s-a creat încă.

Porţionează, taie, răstoarnă ingrediente dintr-o parte în alta: legume, fructe, orice se poate. Le-am dat la început cuţite mai boante, mai mici, mai de copii, ulterior le-am oferit şi unele mai zdravene, care chiar pot tăia roşia, cartoful, castravatele. M-au trecut puţin căldurile, recunosc, am şi stat departe de ele, şi lângă ele, dar le-am lăsat de-acum pentru că mi s-a părut firesc şi cu mare probabilitate să le crească încrederea în ele. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Dau cu mătura. La nevoie, de plăcere, aproape oricând le rog sau scapă ele ceva. Nu strâng de fiecare dată când le scapă pe gresie cereale, firimituri, paie, biscuiţi, dar de cele mai multe ori, da.

Înafara de logistica asta, le place să mă ajute la gătit. Şi aici, mi-aş permite să mă avant şi să spun că nu cred să existe copil care să nu iubească bucătăreală asta. De atfel orice copil e interesat la început de viața practică, de gospodărie, de lucrurile cu care îți ocupi timpul în bucătărie. Ulterior preferințele devin pasiuni în cazul multora dintre ei. Iar dintre copiii pe care îi cunosc, cei ai prietenilor, ai părinţilor de la grădiniţă şi inclusiv ai noştri, toţi vor să contribuie. Vor să prepare ei singuri, să inventeze reţete, să ne servească, să facă multe. Şi dacă sunt lăsaţi, ei chiar fac multe. Şi o spun şi studiile şi se poate vedea şi în direct, la faţa locului, cum copiii învaţă extrem de multe din astfel de activităţi: îşi coordonează mişcările, apreciază cantităţile, dimensiunile, descoperă focul, căldură, gustul, ba chiar mănâncă şi mai mult şi cu mai multă plăcere. O salată ajunge doar pe jumătate în bol când o fac ele, pentru că Milla mănâncă castraveţii sau brânza şi Zoe alege în plus şi roşiile şi ardeii. Iar specialiştii, pe care eu îi cred, zic că aceşti copii vor ajunge să gătească de plăcere, să mănânce sănătos sau cel puţin să caute, atât cât se poate, echilibrul. De-asta există şi activităţi practice în grădiniţe, atât în cele de stat, cât şi private. Copiii pe care îi ştiu au zile, la grădiniţă, în care pun murături, fac must, fac salată de fructe pe care o şi servesc la prima gustare, fac pâine (de mi-a şi venit ideea de a-i face Millei la 3 ani, un bread party, ea de altfel fiind cucerită de pâine şi de gătitul ei).

Ce (pre)gătesc acasă?

Salate. Taie ingredientele, pun ulei de măsline, sare, piper sau alte condimente, amestecă totul o dată, de două ori, de câte ori vor ele.

Biscuiţi. Cei mai simpli, cu fulgi de ovăz, cocos, banane, zeamă de portocală. Am aflat de ei de la Ioana. Amestecă ingredientele, apoi folosesc formele, o parte din ingrediente ajung și crude în stomacul lor, pun biscuiţii în tavă şi după 20 de minute îi şi mănâncă.

Vafe. Fiecare cu bolul ei, cu cantităţile înjumătăţite, fiecare are lingură ei de lemn. Din fiecare bol, Zoe pune apoi în aparatul de făcut vafe, le verifică când sunt gata, le scoate, le toarnă nişte sirop de arţar peste şi asta e tot.

Ouă. Jumări de obicei. Uneori şi omletă. Dar de câte ori apucă şi de câte ori reuşeşte să spargă ouăle direct în bol, Zoe se transformă în cel mai şef bucătar: începe şi combină oul cu brânza, le amestecă, le toarnă în tigaia ei mică, le amestecă din nou, la final le răstoarnă în farfurie, nu înainte de a aprinde focul şi de a-l opri, cu mine lângă. Milla îi urmează, treptat, paşii şi indicaţiile. Doamne-ajută să nu chemăm pompierii.

Pâine prăjită.

Turtă dulce.

Piure de cartofi.

Shake-uri. Cu banane, lapte, cereale, spanac. Ele pun ingredientele în pahar, eu blenduiesc ca să nu le zăpăcesc cu zgomotul.

Fresh de portocale sau limonadă. Eu tai portocala, ele o bagă în aparat, apasă, aşteaptă, iar apasă. La fel şi în cazul limonadei, iar la final mai adaugă şi nişte miere.

Brioşe. Pregătesc aluatul, dar se bucură mai apes la completarea brioşelor cu migdale, afine, nuci, ce o mai fi, ce s-o mai ivi.

Cornuleţe. Am făcut doar o dată, acum câteva zile, mi s-au părut geniale, deşi fetele n-au mâncat mai mult de 4 bucăţi. Le lăsasem însă cu 5 minute mai mult şi erau cam prea crocante. Mai facem, nu-i problemă, căci tot ele au amestecat tot, au pus o foaie de aluat pe masă, au tăiat-o, cu ajutorul meu, au pus magiun, au rulat cornuleţele.

Pizza, paste, lapte cu cacao (pudră de roşcove for that matter). In rest, ele vor să gătească mereu, cate ceva de prin cartea „Mami, e gata?” sau din „Greta şi retetele ei” sau de prin vreun Good Food mai vechi sau chiar o revistă de la Mega Image.

O perioadă m-au ajutat să îmi pregătesc granola, acum mănânc doar fructe dimineața, mi le tai singură, ele își văd de laptele și cerealele lor.

Mă surprinde Zoe de fiecare dată, când, după o zi plină de grădiniţă, ea vrea să facem câte o prăjitură. Deşi am stabilit în gândul meu, dar şi de comun acord că vom găti mereu împreună, atunci când ea va vrea, tot mă ia pe nepregătite dorinţa asta a ei de a testa reţete. A fost o perioadă când amesteca la întâmplare câte un ou, nişte lapte, nişte făină, banane, mere, puţină vanilie, nişte fructe uscate şi alte câteva, până când ieşea ceva dubios, care nici măcar la cuptor nu devenea comestibil. Apoi am preluat o mică şi eficientă regulă de la sora mea care i-a spus lui Hugo că poate să facă orice, doar să fie comestibil. Şi de-atunci mă pregătesc şi eu cu ingrediente reale, găsite în reţete reale, în Good Food sau pe net şi tot facem şi facem. Uneori nici nu mănâncă brioşe pe loc. Plăcerea și efortul contează. Şi oricât de multă făină cade pe masă şi pe lângă, şi oricât de mult duc fâina asta cu ele prin toată bucătăria, îmi place când încearcă şi mai încearcă şi din cauza asta, chiar cred că bucătăria le este în sânge tuturor copiilor. Iar atunci când se întâlnesc mai mulţi copii în aceeaşi bucătărie, îşi fac magazin, restaurant în care gătesc, piaţă, raion de fructe şi de orice altceva le mai trece prin cap.

Şi bucătăria de copii e amuzantă, eu am transformat o comodă din dormitor în bucătărie pentru ele, am improvizat cu nişte accesorii pentru aragaz, cuptor, suport de şervet şi mănuşă de cuptor. Gătesc şi acolo mâncăruri cu ghinde, năut, orez, porumb, paste, castane, nisip, uneori chiar şi cu lână, sclipici, apă. Dar nu e acelaşi lucru. Şi ştiu şi eu că nu e acelaşi lucru. Lor le place enorm bucătăria adevărată, unde se întâmplă mâncare adevărată. Şi aşa cum nu m-am stresat când le-am lăsat pe drumul autodiversificarii, nu văd de ce aş face-o acum. Deși uneori mă mai enervez, căci ele se grăbesc și alte ouă ouă nu mai avem. Dacă o să reuşesc să nu mă mai enervez şi când mănâncă aluat crud, la fiecare reţetă, o să fiu bine.

Mai sus sunt poze cu bucătăria lor și mai jos am fotografiat câteva experimente, majoritatea reușite, așa cum am putut.

img_8919img_8814img_8813img_8485img_8420img_8043img_5398img_2171img_1876img_1463img_1451img_1875img_1371img_0036Sper, în adâncul sufletului, ca măcar una să gătească mai bine decât mine şi să mă invite poate duminica sau, de ce nu, joia, la o masă în familie. Eu o să îi aduc la schimb migdale hidratate. Sau, după caz şi anotimp, porumb fiert. Zoe pare să încline balanța, dar nu se ştie niciodată.

3 gânduri despre „Am impresia că toți copiii s-au născut bucătari

  1. Buna, Ana. Ce ai zice de o viitoare postare cu retetele preferate ale fetelor sau chiar cu link direct către retetele respective? Cred ca ar fi interesant. Ai dreptate, cred ca toti se nasc cu „bucatareala” in sânge, desi eu nu am atâta răbdare sa vad faina imprastiata peste tot si oua sparte si miere întinsă si toate cele…

  2. Hei, salut. Tin minte sugestia ta de data trecuta, cu retetele lor preferate, nu am uitat si urmeaza si asta. Cred doar ca ar fi mai mult de scris, dar nu uit. Multumesc pentru incredere.

  3. Hei, mi se pare super amuzant…
    Am gândit-o si la articolul respectiv, dar eram sigură că nu am apucat să scriu, motiv pt care acum, când am vz ca revine discuția legată de preferințele culinare ale fetelor, mi-am spus: acum e momentul dacă atunci nu am făcut-o :)))
    Deci, scuze pt insistență dar am uitat 😉
    Aștept cu interes și următoarele articole 👍
    Paula

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s