Aș prefera să nu am nevoie de ajutor

Aș prefera să pot să mă descurc cu toate lucrurile cu care trebuie să mă descurc în familie, cu gătitul, cu spălatul, cu copiii, cu școala lor care, acum în izolare și după, mi-a ocupat tot timpul. Aș prefera să nu am nevoie de ajutor din partea nimănui înafară de noi cinci, câți suntem. Să pot să stau și cu copilul mic, să-l adorm, să-l alăptez, să-l plimb, să mă las plimbată de el prin toate colțurile trotuarului sau poieniței, să pot să citesc și copilului mijlociu, să pot să mă joc Monopoly cu cel mare, să pot sa ies si cu soțul meu la un film , la un restaurant, la un timp al nostru, fără copii. Aș vrea să pot să fac asta acasă, dar mai ales în vacanțe. În multe dintre vacanțele noastre plecăm doar noi 5. Și e foarte bine, chiar dacă e și haos. E foarte bine, mereu, când suntem împreună. Mă întorc din vacanțele astea și obosită și relaxată. Aș vrea să nu fie nevoie să am ajutor din partea niciunei bunici sau mătuși, deși ele îmi sunt dragi și atunci când îmi oferă ajutorul, prețuiesc enorm timpul liber. Aș vrea să nu am nevoie de ajutor din partea niciunei bone, pe care acum nu o mai avem oricum, dar când o aveam, ne ajuta foarte mult. Și chiar și așa, mereu prefer să fim doar noi. Să ne întâlnim cu prieteni, cu rude, să facem drumeții, plimbări, tabere, dar apoi să revenim și să ne descurcăm noi între noi. Îmi place haosul acestei familii și micile momente care ne armonizează. Vreau să pot să fiu cât mai mult martora acestor momente. Cum a fost ieri, în poieniță, când am fost atentă doar la mâinile fetiței mici care au meșterit mult timp la centura de bicicletă. Nu pot însă și, uneori, îmi pare rău. Nu pot, pentru că vreau să am timp unu la unu și cu fiecare dintre copii și cu soțul meu și cu mine. Vreau să pot să citesc în liniște, să gătesc uneori în liniște (deși pot să mă bazez din ce în ce mai mult pe fete la acest capitol), să scriu, să dorm. Aș prefera să nu am nevoie de ajutor, dar pentru că în același timp, cred și eu, ca și alții, că „e nevoie de un sat să crești un copil”, îmi las copiii să primească acest ajutor, de la oameni dragi și de încredere și sunt sigură că o să le fie bine. În plus, după această izolare la domiciliu, mi-am dat seama că nu mă descurc de fapt să fac mai multe lucruri deodată. În condițiile în care doar soțul s-a ocupat cu ordinea și curățenia, eu cu mâncarea, iar școala online ne-am împărțit-o, am realizat că nu pot face mai multe lucruri deodată. Și că de fapt nu vreau. Ce realizare. Nu vreau să mai vorbesc cu doi oameni deodată, să mai fac două lucruri deodată. Inerția nu mai e ce-a fost. Vreau să le fac pe toate, pe rând. Să vorbesc cu copiii, pe rând. Să îi ajut, pe rând. Ba chiar să țin în brațe câte un om din ăsta mai mic, pe rând. De citit la comun, nu-i problemă. Simt asta, să nu vreau să primesc ajutor (deși îl primesc destul), nu ca să-mi testez vreo super-putere, ci ca să mă încarc cu o super-prezență. Vreau sa fiu prezentă în toată viața mea. Să nu uit vreun moment din ea, cu toată familia. Iar pentru asta e nevoie de intimitate sau cam așa ceva. Poate asta vine de undeva, de departe, de la mama mea, de la timpul puțin petrecut cu ea.

Vouă vi se întâmplă asta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s