Un moment, pe o bancă, în apropierea unei gelaterii

Uneori reușesc să surprind câte un moment. Un moment în care lucrurile se simt, emoțiile se văd, ochii clipesc diferit. Câte un moment care mă face să zic, da, e ok, așa cum e. Viața, orașul, copilul, familia, ritmul, cadoul, întâlnirea, corpul. Și mă bucur să surprind și să conștientizez astfel de momente. Sunt din ce în ce mai dese. Poate pentru că m-am antrenat pentru asta. Poate pentru că mi s-au invit fără să mă chinui să le invit. Poate că sunt o norocoasă.

Eram pe cea mai de jos treaptă a scărilor care coboară într-o grădină fără iarbă, lângă gelateria Friddi. O grădină între clădiri, aș zice de birouri, dar nu știu, sincer, ce se află dincolo de zecile de geamuri. E din categoria acelor locuri care lipsesc din București, mici piațete urbane. Dar uite că acest loc există și eu eram acolo, vineri seară, sărbătorind pe cineva care împlinea 40 de ani. Și vorbeam cu invitații despre copii, pandemie, Dubai, joburi, logouri, înghețată, nu neapărat în această ordine. Apoi ridic mai mult capul și văd 6 persoane pe aceeași bancă. Erau trei fete, să fi fost de 3-4 ani, 4-5 ani și încă una de 9-10. Nu bag mâna în foc. Nici măcar nu știu când fata mea cea mare, care e tot mică, a reușit să împlinească 8 ani. Și lângă ele, erau trei femei, să fi avut fiecare peste 70 de ani. Poate că erau trei bunici și trei nepoate. Poate că erau trei vecine și trei prietene. Poate că erau șase fete, mai tinere și mai în vârstă, toate iubitoare de înghețată. Și fiecare avea câte o înghețată în mână. Părea că sunt figurant într-un film italian în care două generații savurează înghețată, în timp ce o cameră le captează apetitul și vorbăria aferentă, căci în timp ce copilele nu scoateau nici un sunet, doamnele sporovăiau de parcă aromele trebuiau înghițite și cuvintele scuipate. Doamnele, toate trei aveau părul scurt, în timp ce colegele de bancă mai tinere, părul lung, ba chiar prins în cozi. Toate persoanele de sex feminin din cadru mâncau înghețata la pahar. Doar una dintre ele purta ochelari. Doar una dintre ele purta basma. Cea care purta basma nu folosea baston. Bastonul se sprijinea pe piciorul alteia. O singură doamnă stătea picior peste picior. Unul dintre copii era proprietar de bicicletă, altul de role, altul de trotinetă. Bicicleta avea un claxon în formă de crocodil albastru. Nu, nu era verde, repet, era de fapt bleu. Rolele erau alb cu roz, iar bicicleta nu cred să fi avut roți ajutătoare. Copiii purtau haine deschise la culoare, s-ar putea să fi fost chiar albe toate, iar doamnele haine în culori închise, n-aș putea să precizez cu exactitate. Așa cum nu știu sigur dacă toți copiii erau fete. Se poate ca unul, cel mai mic, să fi fost băiat. Și lui îi plăcea la fel de mult înghețată, pe care o mânca tot din pahar și cu aceeași poftă. Care dintre toți 6 credeți că mânca înghețată de căpșuni? Sper să-și fi luat măcar unul dintre ei cu aromă de fistic, pentru că e grozavă.

Am mai vorbit puțin cu invitații, mi-am întors capul de două-trei ori și toți cei șase au dispărut. Dar nu de tot. Au rămas la mine în cap. Am și o fotografie în telefon, de fapt sărbătoritul a făcut-o și mi-a trimis-o, dar o păstrez pentru mine. Îmi imaginez că ați înțeles despre ce a fost vorba.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s