Te aștepți să ai o zi liniștită, cu multă veselie, cu multă iubire și îmbrățișări. Ba chiar cu toți copiii deodată. Și dacă nu e așa? Dacă sunt îmbrățișări, dar după mult plâns? Dacă e iubire, dar e și zbucium? Dacă nu e liniște decât un sfert din zi? Dacă nu e cum credem noi că ar trebui să fie, ce se întâmplă? La asta mă gândesc acum. Copiii au plecat înapoi la București, undeva după ora 6 seara, eu mai stau cu cea mică o noapte la bunici. Nu știu care ar putea fi cel mai bun 1 iunie. Să fii toată ziua cu copiii tăi sau ei să fie veseli oriunde sunt? Veselie toată ziua pare că nu ne iese. Să fii doar cu unul dintre copii (și ce amuzant e să fii călărit de 10 kg de pui de om, somnoros) în timp ce alți doi sunt în vizite? Oare pot să mă împac cu gândul că acești copii nu vor fi mereu fericiți sau veseli, în același timp? Ce se întâmplă dacă nu am râs, ci doar am împăcat?
Le-am pregătit o mică prezentare. Un pdf cu câteva fotografii din alți ani, de 1 iunie. I l-am arătat întâi copilului mare. Cea mai mare și mai plăcută surpriză a fost, pentru ea, ghici ce: felul simpatic în care arăta sora ei mijlocie când era și ea mai mică. Aici am zâmbit cu toată inima. Ba chiar am cerut și o fotografie de grup și când au venit toate ca și când era firesc să facem asta, ca și când e normal să vină oricând spre mine, lângă mine, după orice supărare, m-am mai liniștit.
Copilul din mine (sau eu-copilul) a mers desculț prin iarbă azi și a fost destul.
anașimaria 