Mami? Da, dragoste.

După ce am citit încă două cărți scrise de Elena Ferrante și cartea primită la pachet cu un număr al revistei DoR și anume Memoriile corpului meu (Roxane Gay) despre care aș scrie parcă o postare separată, căci mesajul e foarte puternic, am trecut la această carte, recent publicată, scrisă de Antoaneta Opriș, care se numește „Mami? Da, dragoste„. E un jurnal, o colecție de discuții dintre ea și cei trei copii ai tăi. E despre relația părinte-copil, despre experiența de a fi părinte, despre avantajul de a fi copil crescut liber, conștient, cu umor și iubire. Păi după ce am citit cartea asta m-am simțit pe rând o mamă bună, glumeață, o mamă proastă, nebună, agitată, o mamă iubitoare, o mamă dedicată, o mamă înțelegătoare, o mamă neînțelegătoare, toate pe rând și la un loc. M-am amuzat și emoționat teribil la conversațiile ei cu copiii aceștia cu nume frumoase (Timon, Iacob și Filippa), m-am gândit dacă eu o să am vreodată astfel de dialoguri cu fetele. Pe unele mai că le-am atins, pe altele relativ similare le-am dezvoltat, la inițiativa lor sau inițiat, la ideea mea, dar nu-mi amintesc să fi ajuns la așa profunzime. Poate nu am crescut copiii atât de liber, poate i-am certat mai mult, poate i-am îngrădit cumva, poate nu le-am oferit așa multă iubire. M-am gândit la diferite motive, recunosc. Dar și copiii sunt diferiți, așa cum sunt și părinții. Am trecut prin toate stările citind această carte. M-am învinovățit și în același timp m-am gândit cu multă iubire și grijă la relația cu copiii mei. Mi-am dat seama cât de mult apreciez o relație cinstită. Cât de mult îmi plac discuțiile cu ele, mai ales după certuri. Mă gândesc la ce își amintesc ele, la ce îmi amintesc eu, la ce aleg să îmi povestească seara, la culcare, din ziua lor, la felul în care, poate, ar trebui să pun și eu pe hârtie, mai mult și mai des, astfel de amintiri. Da, m-a pus pe gânduri. În unele zile avem discuții așa surprinzătoare, dar parcă în multe altele, au așa multe nemulțumiri încât eu sunt doar mama care trebuie să împace și să rezolve situații, decât mamă partener de dialog. Poate așa o fi și la ei uneori, dar ea a ales să le transmită ce e cel mai bun și mai de preț.

Câteva pasaje din carte:

„—Timone, tu de când ai început să plescăi în halul ăsta?—    Cred că de când mănânc de prânz la şcoală.—    Cum naiba?! Nu înţeleg nimic…—    Mamă, să vezi şi tu că şcoala poate să transforme orice prinţ într-un porc.Asta e de departe preferata mea de anul ăsta. Nu a glumit, a vorbit foarte serios. Am plecat din cameră, ca să nu mă sufoc de râs.”

„In nebunia dinaintea plecării la şcoală, întreb;
— Iacobe, eşti gata, spălat pe dinţi, cu ghiozdanul făcut?
—Nu.
— Dar ce ai făcut până acum, frate?
—Am trăit viaţa la maxim mamă, am trăit viaţa la maxim.
Am râs amândoi ca proştii.
Umorul ăsta necăutat şi deştept mă înduioşează cel mai mult. Mă face vulnerabilă nu numai în faţa lor, că sunt copii şi sunt ai mei şi eu sunt o mamă labilă şi prostuţă foc. Mă topeşte la oameni, în general.
Desigur că am încheiat momentul cu o discuţie despre maximum versus maxim. Atât pot, aia e.”

Live din sufragerie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s