Fără păcăleală, dacă se poate

Mi se pare nasol să vrei să păcălești un copil. Să îl păcălești mințindu-l sau ascunzându-i ceva sau râzând de el sau punându-l să facă ceva la schimb sau șantajându-l. Orice formă de păcăleală e nasoală. Și adresată adulților și copiilor. Dar mă știți, eu vorbesc mai mult despre copii. Așa că păcălitul copiilor mi se pare grav. E al doilea cel mai nasol lucru pe care poți să-l faci unui copil. Iar primul poate fi orice e foarte foarte nasol – bătaie, abuz, moarte, Doamne-Sfinte, nici nu vreau să mă gândesc. Când păcălești copiii (și adulții, după cum spuneam), le arăți de fapt că nu sunt așa importanți, că nu merită să fie luați în serios, să știe lucrurile adevărate, le arăți că nu îi respecți. L-am auzit pe bietul soț, în acest moment victimă a postării, spunându-i, în glumă și inacceptabil din punctul meu de vedere, unui copil invitat în casa noastră, „la trei cereale, trebuie să iei și o bucată de măr”, ca și când copilul ar fi mâncat doar cerealele, ceea ce nu se întâmpla oricum, fiind un copil mâncăcios. În plus cred că orice om crescut cu respect față de orice aliment, consumat sau nu în proporții mai mari sau mai mici, ar aprecia la fel de mult și mărul și cerealele. M-a deranjat comentariul ăsta (și de aici am ajuns să tot scriu altele, ce-i drept), l-am simțit ca un șantaj. Poate pentru că 1) chiar este o expresie a unui fel de șantaj, deși în glumă 2) fetele noastre se urnesc greu la mâncare (și cu toate că mă frustrează în diferite momente, bine măcar că nu amândouă deodată, nu le-am șantajat vreodată, nici eu și nici el) 3) poate mie mi se spunea așa, dar nu-mi aduc aminte exact, când eram mică (îmi amintesc doar că era nevoie de copii în vizită ca să pot mânca, că altfel nu mă așezam la masă, ci eram mai degrabă mereu pe picior de plecare).

În acest context al păcălelii, pe mine mă deranjează să aud, ce l-am mai păcălit sau îl păcălesc eu cumva și tot așa. Înțeleg foarte bine, înțeleg că simți un avantaj, că ai câștigat ceva în plus, nu știu ce, poate un timp, 5 minute, 20 de minute, o zi, dar în această relație încrederea e cea mai importantă și pe asta e nevoie să o câștigăm. Și mai ales să o păstrăm. Și eu aș putea zice că o păcălesc pe Kira să mai stea și în cărucior, nu doar în Manduca la mine în brațe, atunci când îi ofer câte o rondea sau o grisină. Că da, scopul este să aibă ceva de făcut acolo și să mai îmi lase mie spatele în pace. Dar eu vorbesc de păcăleli-păcăleli. Știți ce zic? De ce să păcălești un copil, un adult, orice om, de ce să nu spunem direct, să cerem ce vrem sau avem nevoie în momentul respectiv?

De ce să păcălești un copil?

• pentru că ești adult și ai puterea să o faci
• pentru că nu știi să explici în cuvinte, să convingi prin argumente
• pentru că nu poți să explici folosind adevărul
• pentru că nu ai răbdare
• pentru că așa ai învățat și văzut
• pentru că nu poți să vezi de ce are copilul de fapt nevoie
• pentru că ai făcut-o de multe ori și ți s-a părut amuzant
• pentru că e mai mic decât tine și crezi că nu știe, nu-și dă seama (dar își dă)

Ce să faci când îți vine să-l păcălești?

• să te uiți la el bine. Merită să păcălești un omuleț?
• să mai respiri o dată
• să încerci să explici
• să te gândești că ți-ar zice ție cineva ceea ce vrei să-i zici tu lui

Păcăleala însă are picioare scurte. Da, așa e, era minciuna, dar nu vi se pare că e cam totuna?! Are picioare scurte și se întoarce împotriva noastră sub formă de karma nasoală și ne arde orezul cu lapte, ne fracturează oasele, ne pierde portofelele, ne bușește telefoanele sau ni le scapă în wc. Mmm, dar ce amuzantă a fost păcăleală aia, nu?!?