Sunt Ana și sunt sănătoasă

Nu sunt înaltă, dar sunt sănătoasă. Nu am părul des și bogat, nu știu limba greaca, nu știu încă să cânt la acordeon, dar sunt sănătoasă. Nu am încă 50 de kilograme, dar sunt sănătoasă. Nu știu bine istorie, dar sunt sănătoasă. Nu știu să-mi calmez mereu copiii, dar sunt sănătoasă. Nu știu multe, așa cum scriam aici, dar sunt sănătoasă. După două zile de vomat, dintre care în prima am stat mai mult în baie decât înafara ei, orice nu sunt, piere în fața avantajului de a fi sănătoasă. Piere adică nu mai contează. După un episod de enterocolită, împărtășit de alți trei membri ai familiei, toți copii, orice nu știu sau nu cunosc, piere în fața recunoștinței de a fi sănătoasă. Am vomat o dată, de trei ori, de șase ori, am vomat mâncare, apă, mai să îmi iasă inima din piept odată cu mucii din nas. Am fost surprinsă de întorsura acestei zile, pe care am început-o la Webstock și am continuat-o și încheiat-o lângă un WC, dar și pe canapea, lângă două fete care vomitau (dintre care una era bebelușa), pe rând și pe neașteptate. Una, de fapt, începuse din timpul nopții. Nu puteam să fac nimic. Nici să țin bine un copil bine în brațe. Durere de cap, de burtă, de mușchi, de neputință. Niciodată nu poți să ști ce se poate întâmpla după ce cobori din pat, dimineața. Oricând poți să duci copilul deja slăbit la școală, să primești apoi telefon să vii după el, căci îi e rău și apoi el să își revină și tu să preiei simptomele. Tot ce poți să înțelegi e că sănătatea e mai bună decât toate. Mai bună și decât porumbul fiert sau înghețata de susan negru de la Delicii.

Sunt Ana și sunt bine acum. Sunt Ana și sunt părinte, iar părinții n-ar trebui să se îmbolnăvească niciodată. Nici măcar să vomite. Chiar dacă vomatul a scos din noi, probabil, orice virus sau orice lucru nasol din corp.

Sănătate și vouă. Să fiți bine cu corpul, cu mâncarea, cu imunitatea și nu în ultimul rând, cu mintea.

În fotografie e unul dintre copiii afectați, pe care eu l-am trimis totuși la școală (proastă mișcare) și l-am și luat în maxim două ore. Adormise pe covor, lângă mine, doar că eu mă ridicasem să mai vomit o dată. Și să fac poza.