Stați așa, nu vă grăbiți

O țin în brațe pe fata mijlocie după un țipăt de-al ei cu care aș putea minți că m-am obișnuit. Nu m-am obișnuit, ci încerc mereu să mă adaptez, să stau în genunchi lângă ea, să o îmbrățișez. Îi e greu, o văd. Îmi e greu și mie, aș vrea să știu să o conțin, cum zice educatoarea și să o liniștesc mai des, mai mult. Nu știu să fac mereu asta. Dar nici nu vreau să treacă timpul ăsta. Poate mâine va fi mai bine, dar mâine deja e mâine și mereu e câte un mâine, până o să mă invite la majorat. Și jur, cu mâna pe inimă, că îmi place așa, să mă joc cu ele, să fim împreună, să fim și separat și să ne regăsim. Îmi place și nu vreau să treacă. Unde să treacă?

Unde vă duceți? Încotro? Aveți toată viața înainte, zic unii. Și alții. Unde vă grăbiți să creșteți, unde cresc picioarele acestea lungane deja și mâinile și urechile și nasul. Părul poate să crească, că pe el putem să-l tăiem. Și unghiile, că avem experiență. Chiar și cu cele de la picioare. Dar voi restul membrelor și tot corpul și tot creierul? Vă rog mai stați o clipă, un an, doi, n-aș îndrăzni mai mult. Mai stați așa să nu uit cum era la grădiniță, cum era perioada cu fuste și rochii purtate des spre foarte des.

Să îmi amintesc cum voiați mereu în parc și acum vreți să dansați, copiindu-i pe alții. Stați să nu uit cârlionții și tricourile mici, să nu uit mirosul, mânuțele, să nu uit nimic. Cu cât mângâi mai mult copilul cel mai mic, cu cât îmi este și mai dor de Milla mică și Zoe mică. Unde s-au dus ele? Uneori le mai întrezăresc așa într-o privire sau o îmbrățișare. Și mă bucur, pentru că îmi place trecutul nostru împreună. Mă uit la fotografii mai vechi și iar zic, stați așa. Mă uit la baloanele de săpun, la scărița din bucătărie, la farfuriile cu Gruffalo, la voi pur și simplu și iar zic, stați așa. Mă uit în calendar și zic, desigur, stați așa. Stați să vă mai jucați cu pietre de parcă ar fi diamante și ciorburi cu rol de farfurii. Nu vă grăbiți. Acesta este doar începutul.

Mi-e și drag și mi-e și frică de ce-o să urmeze. Mi-e frică de jocuri video de care tot aud, de droguri, de pornografie, de proxenetism, de obezitate, de pedofilie, de bullying, de toată tehnologia, de youtube, de kilogramele de zahăr. Așa cum probabil le era teamă tuturor mamelor, dar parcă mai mult acum, în vremurile astea când sunt eu mamă. Dar îmi e așa de drag de voi, la fel cum îmi era la naștere, la 1 an, la 2, la 3 și tot așa. Și de-abia aștept să vă văd și în clasa a II-a și a IV-a și adolescente, Doamne-ajută și studente și mame. Pentru că de fiecare dată, în fiecare clipă și în fiecare an sunteți grozave. Sunteți minunate cum într-un an sunteți cu capul în rochii, în altul faceți zeci de spectacole sau balet, iar în altul citiți pe silabe.

Sunteți minunate, în ciuda minutelor de țipete și de nemulțumiri în care îmi vine să fug o clipă sau mai multe sau să mă bag în baie sau să țip. Sunteți minunate cu tot cu aceste emoții și reacții cu care eu nu mă descurc în totalitate. Sunteți minunate pentru că ele îmi arată cât sunteți de vii.

Așadar, vă rog să aveți milă de mine și să nu vă mai grăbiți. Îmi dau lacrimile uneori. Cu Marsupi sau Manduca, cu un bebeluș în brațe, mă gândesc la alți doi bebeluși pe care i-am purtat și îngrijit și alăptat odată. Odată când a fost odată o Zoe mică și odată când a fost odată o Milla mică.