Să-ți amintești asta

Frumoasa mea Kira,

Să-ți amintești momentul acesta. Să-ți amintești cum te-a ținut sora ta cea mai mare în brațe (de altfel zi de zi, oricând avea ea drag și eu nevoie), cum te-au făcut amândouă surorile tale să râzi tare, cât puteai tu, pe străduțele înguste ale orașelor din Puglia și în special în orașul cu case trulli. Oricând îți va fi greu, să te întorci mereu în aceste brațe și la aceste fețe iubitoare și zâmbitoare.

Să-ți amintești de ziua asta, când ai fost ținută pe niște piciorușe călătoare prin Italia, pentru a doua oară în Alberobello, după o mâncare gustoasă într-un restaurant decorat cum îmi place mie: Trullo d’Oro. Făcusem rezervare cu o săptămână în urmă, iar straciatella di burata, cu vânătă și roșie, a fost un deliciu pentru o mamă, în restul timpului, la dietă.

Aveai cam 7 kg, probabil și ceva în scutec, dar brațele binevoitoare te-au ținut cu toată iubirea și atenția, nu purtai șosete, în schimb aveai o căciulă șucară, pe care mă chinuiam să ți-o trag pe urechi, căci era ceva vânt, iar eu țin minte un sfat de la pediatră, respectiv că poți scoate copilul afară, pe aproape orice vreme, mai puțin când e vânt. Surorile tale își purtau, surprinzător, amândouă, ochelarii, pentru prima dată în această vacanță, deși era penultima zi. Ochelarii colorați de la hiphip. Era potrivit de cald, aproximativ 20 de grade, o zi de primăvară ca oricare alta, dar care de fapt n-a fost ca oricare. După Alberobello, am fost în Martina Franca unde am mâncat o înghețată și ne-am uitat în sus după balcoane cu flori tradiționale din ceramică, care aduc noroc și în jos după ferestre mici, care aduc lumină. Doar puțină.

Să nu uiți ziua asta. Și dacă o să uiți, o să-ți mai povestesc eu. Căci eu sper să nu uit niciodată. Am și două fotografii care ajută.