La patinoar, birjar

E liniște în mall la ora 9. 9 dimineața. De fapt 9 și un sfert, că uitasem mănușile la mașina și a fost nevoie să ne întoarcem. La patinoar e și mai multă pace. La închirieri nu e nimeni. Nici nu au deschis, practic, patinoarul. Asta nu îneramnă că nu poți să intri însă pe gheață. E doar băiatul îmbrăcat în negru care știe să se rotească în aer și să aterizeze pe gheață, fără să cadă. E deja echipat, se plimbă singur pe patinoar. Clipești o dată și el a alunecat deja dintr-un capăt în altul. Seamănă cu un alt băiat Alex, pe care îl știu, doar că nu poartă ochelari. În rest, centimetri de gheață fără picior de copil. Și-apoi intră ea. Fata mea mijlocie, cu cască roz și colanți verzi cu ciupercuțe, tot roz. Intră cu Raisa care îi îndrumă pașii. Mă uit după ea, ținând o altă fetiță care doarme, în brațe. Face câțiva pași, se uită după mine, ne facem cu mâna. Și-a dorit mult să o însoțesc eu azi la patinoar, deși am plecat greu de acasă, am întârziat, am asudat pe scări. Am încercat să o conving să o ducă altcineva. Nu și nu. Doar eu cu ea, la patinoar. Când vrea ceva, categoric, nu îmi lasă nicio alternativă. Simt că viața noastră depinde de acceptul meu la propunerea ei. Uneori numai ea știe ce e bine pentru ea și pentru noi. Și așa este, ea știe. Cea mai hotărâtă fată din familie știe. Acesta e cel mai mare atu al ei. Acest atu se cam întoarce, uneori, împotriva mea, dar de cele mai multe ori, e fix ce aveam nevoie. De cineva care să ajute o balanța indecisă să ia o hotărâre. Mă uit la ea, zâmbește, cade, se ridică, iar zâmbește. Îi place. E ca peștele în apă, doar că e o apă, artificial, înghețată. A vrut să înceapă și ea ore de patinaj, pentru că și sora ei mai mare patina. M-am gândit că o copiază. Ea s-a lăsat însă pe mâinile Raisiei și s-a bucurat de fiecare moment pe gheață. Când am dus-o în această vacanță la patinoarul din Cișmigiu, radia. Era fetița cu cel mai mare zâmbet și cu cei mai mari ochi.

În timp ce lebăda neagră se rotește și mai desăvârșește o piruetă, rățușca roz dispare din raza ochilor pentru câteva secunde. Revine și continuă, fără nicio supărare sau jenă sau rușine. Ea e T1, el T1000. O iubesc.

La 9:45 cineva apasă pe un buton pe care, poate, scrie cu litere de tipar: fântâna arteziană – zona de aventură (sau de lângă patinoar). Glumesc. Undeva se declanșează, automat, acest vuiet și deodată începe un zgomot liniar care mi se scaldă involuntar în urechi. E pace în continuare în inima mea, chiar dacă liniște nu mai e în jur.

O fată deschide într-un final, pe partea cealaltă a patinoarului, Inmedio. De-abia poate să împingă bucățile de geam, care nu vor să se plieze. Nimeni n-o ajută, pentru că nimeni nu vede. Ceilalți vând deja de 15 minute. McDonald’s a dat, cu siguranță, al cincizecilea hamburger. Nu vreau să cumpăr nimic de la Inmedio, acum, dar eram curioasă când încep. Sunt oameni care stau la coadă, alții care stau la mese, de parcă ar fi dormit acolo toată noaptea. Pare că mall-ul le aparține. Și ei aparțin mall-ului.

Aflu de la Raisa că băiatul vine zilnic la patinoar și exersează câteva ore. Ca orice om care face un sport de performanță. Sau care își urmează pasiunea. Sper să fie pasiunea lui, nu a mamei sau a tatălui lui. Draga mea dragă își urmeaza și ea pasiunea. La fel ca determinarea, e mai mare pasiunea decât ea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s