Al treilea copil nu se crește chiar singur

Nu crește din inerție, nici nu trebuie să fie așa, nu crește la grămadă, deși va fi și așa. Pe-al treilea copil îl cresc eu, cu brațele mele, cu laptele meu, cu răbdarea și grija și iubirea mea. Și mai ales cu timpul meu, multe ore ziua, dar și mai multe noaptea, când această mititică doarme mai puțin și mai diferit, spre deosebire de ceilalți doi copii ai mei. E un pui de om, un altul, unic, nou, vorba vecinei, nu doar al treilea. Îl cresc și cu neîncredere și cu supărare și cu nervi, că și astea vin și chiar dacă de fiecare dată pleacă, uneori pleacă mai greu. Îl crește tatăl lui, cu tot cu brațe și responsabilitate și iubire și cu băiță (dar nu în cadă) și cu plimbări la zăpadă.

Cresc al treilea copil, în timp ce alți doi copii ar avea nevoie de mai mult timp cu mine, de timp petrecut cu ei la masa de seară și mai ales la cea de dimineață, de timp afară, la citit, la muzee. E timpul celui de-al treilea copil însă, e vremea ei, a micuței cu ochii gri-albaștri, care are nevoie să stea în brațe, la sân, pe piept, pe picioarele mele, cu mine, aproape în orice moment. E un timp cu multă iubire și din ce în ce mai multe zâmbete, împărțit uneori între mai mulți oameni și mai multe mâini. Nu mănâncă împreună cu fetele, nu se joacă, deși ele se joacă cu ea, nu se ceartă, nu se bat pe jucării, nu învață sau citesc împreună. Încă. Atunci va crește și singur, desigur. În perioada jocului în trei, a cititutului în trei. Dar mai e până atunci. Și asta e bine, pentru că rolul și prezența mea sunt încă importante, îmi place să îi fiu alături, dar este și un pic rău, pentru că fata mare e din ce în ce mai mare și peste o zi, două, douzeci, va fi și mai mare. Iar cea mijlocie crește și ea și nu o mai poți gâdila sau pupa sau alerga așa cum făceai când puteai. Și timpul nostru împreună e și el mai scurt. Atât. Atât voiam să spun. Că există o plăcere în a avea al treilea copil, perfect pentru mine, cu ochii cei mai dragi și pielea cea mai fină, ca să nu zic de miros, e o minune, imi e foarte clar, să ai trei fete diferite, la vârste diferite, cu pasiuni și nevoi diferite, dar și un dor sau o durere. Și cred că e bine și normal. Sper.