“Nu te-ai mai dus la toaletă”, mi-a zis, zâmbind, înainte să coboare, vecina mea de scaun, din primul tren, Inter Regio, care face două ore din București până în Constanța. O anunțasem că s-ar putea s-o mai deranjez .
“Așa e, dar se pare că am făcut alte două lucruri mai bune: am citit și am dormit”.
Și pe ea am lăsat-o liniștită să se uite la The Voice, cu căștile în urechi și zâmbetul mereu pe buze.
Am dormit în aerul lejer condiționat și în lătratul jucăuș al unui cățel de talie mică, ceea ce mi-a dat energie să stau trează în a doilea tren, fără animale de companie, dar cu dialoguri mai aprinse.
“Decât să umbli așa, azi cu una, mâine cu alta, mai bine te însori. La 22-24, asta e vârsta. Casa, servici e altceva față de casă, servici, familie, copii”, zice doamna cu părul scurt și cu ochelari, din fața mea. Suntem într-un Rapid, pe care amândouă l-am luat din Constanța. Iar ea tocmai a plătit o datorie mai veche la nașu. Probabil e o veterană pe ruta asta, pentru că la un moment dat vorbește despre munca ei de atâția ani în Mamaia. Apoi se vaită de iubita băiatului ei, aproape divorțată de altul, cu doi copii, care nu face în casă nici măcar treburile femeiești, nu ține ordine și dacă cineva îi zice ceva, amenință că o ia din nou pe drumuri. Femeia coboară la halta Tuzla, deși ea glumește și-i spune metropolă. Nici nu cred că știe cum au început vedetele să ia cu asalt plaja Cochilia, fix din Tuzla.
Tot în Tuzla, un puști cu lanț argintiu la gât și breton, se pare că a pierdut un telefon. Acum e în tren spre Neptun, unde trebuie să ajungă la o nuntă. Nu-i mai arde de nuntă și se vaită și el întreg vagonului. Nu vrea să mai meargă la nuntă, dar nici nu ia un tren înapoi să-și caute telefonul căzut/furat/pierdut.
“Când ești prost și viața-i grea”, comentează alt tânăr, cu alt tip de breton și-l ajută totuși cu ceva indicații pe băiatul deconectat, forțat, de la tehnologie. N-aș fi crezut că tocmai eu o să îi ofer ajutorul și telefonul, c să sune la hotelul unde trebuie să ajungă la nuntă (să fie chelner pentru o seară) odată coborâți din tren. I-am oprit și o mașină în drum, l-am urcat în ea și am rugat șoferul să-l ducă la Hotel Scoica (din Jupiter, de fapt) unde urma să îmbrace costumul pe care tot îl căra după el, într-un sac cam cât el de înalt. Ca o mamă am fost. Îmi povestise deja că în timp ce trenul părăsea gară din Tuzla a scos telefonul pe geam, a vrut să facă o poză și l-a scăpat. Nu mai voia să se întoarcă după el, căci se gândea că deja îl călcase vreun tren. Pentru mine, apoi, n-a mai oprit nicio mașină să mă ducă în Olimp, așa că un sfert din drum l-am făcut pe jos și pentru restul am așteptat restul familiei, adunând ghinde pe Aleea Trandafirilor din Neptun. Era liniște peste tot, la Hotel Turist, care nu era părăsit sau închis, deși era firesc să crezi asta, am întrebat de taxi, iar recepționera pe care am întrerupt-o de la vizionarea unui film, a recunoscut că trec mai rar taxiuri pe-acolo. Cele două sunete care se auzeau erau huruitul de la un avion cu reacție și foșnetul frunzelor pe care eu călcam agale, fix precum o gravidă. La un moment dat s-a mai auzit o muzică lăutărească cu multe „mândruțe” în text, de la terasa Rădulescu, la intersecție cu strada principală.
Am plecat cu trenul de la București spre Olimp, unde bărbatul a descoperit o pensiune-casă-vilă superbă, Casa de Mare, cu o bucată de plajă în față și piscină în curte și și-a propus să mergem. A dus mai întâi copiii, dis-de-dimineață, eu între timp am fost la Digital Parents Talks, ediția a 16-a, să ascult vorbind niște oameni pasionați de povești și copii și fotografii, și-apoi m-am suit și eu în tren, spre ei, că parcă nu-mi venea să mai conduc 3 ore singură.
Iar în tren este mereu rost și loc și timp de povești. Poate și acesta a fost un motiv. Scaunele sunt colorate, nu atât de intens și de divers precum în trenurile fotografiate de Bulboacă, dar arată bine, deși sunt cam prăfuite. Iar oamenii deschiși și dezinhibați la vorbă.
anașimaria 
O adevarata Epopee :)
ApreciazăApreciază