Câte momente de adevăr și conectare poți să ai cu copiii?

Poți și este indicat să fii mereu sincer cu copiii. Si ai tăi și ai altora. Să simtă că totul este real în jur. Dar uneori te ia pe sus viața, graba, semaforul, telefonul, prezentarea, feedbackul, soțul. Și nu mai ai timp de momente sincere și adevărate cu copiii tăi. Asta nu înseamnă că restul timpului nu conteaza (oho, si ce mai conteaza orice li se intampla) sau ca in restul timpului i-ai minti. Dar exista niste momente, acestea ale conectarii si adevarului, acelea în care le spui despre oameni, despre lume, despre sex, despre tine, despre ei, despre prietenie, câini, albine, păduri, urzici, despre timpul lor în burta ta, despre ascultare și neascultare, despre respect, despre natură, despre orice vrei să le vorbești sincer și ei să te audă. Sunt câteva momente din astea în care vă conectați. Nu multe. Diferite de timpul special despre care poate ai citit aici. Pentru că în rest copiii se joacă și prin joacă vreau să zic că aleargă, aruncă, desenează, cântă, dansează, citesc, fac mâncare din nisip de orice fel, fac mâncare adevărată din legume sau fructe sau de multe ori din cocă,  strigă, țipă. Țipă în joacă, de supărare, nu stau locului. Ei nu au toată ziua la dispoziție și adevărul e că nici noi. Așa că atunci când există, când simți că e rost de un astfel de moment, lasă deoparte telefonul, judecățile, graba și fii pe fază.

Când poți avea cele mai sincere discuții cu copiii?

1. Dimineața, devreme, când se trezesc singuri, fără chiar să fie mângâiați, pupați, rugați să se ridice din pat. Dimineața, înainte de tot, există câteva momente în care poți povesti despre un lucru sau mai multe, cu calm, cu blândețe, speranță și încredere.
2. Uneori, doar uneori, în drum spre (sau de la) grădiniță. Atunci când nu ascultați Compay Segundo, Vaiana sau Michael Jackson. Sau orice mai ascultați voi. Și nici atunci când zic, jumătate de drum, că nu mai vor să meargă la grădiniță, deși acolo pare că sunt în raiul jocurilor.
3. În jur de ora 15:00 când după ce îți demonstrează că nu adorm ei când vrei tu, stau totuși în pat și au chef să dezbată cele mai importante probleme ale lumii. Aici e momentul să insiști cu încălzirea globală, cu protestele, cu stelele neutronice, facerea lumii sau a bebelușilor, căci ei vor dori să afle tot și îți vor sorbi fiecare cuvânt.
4. După ora 16:00 în cazul în care au dormit și nu s-au trezit țipând, mai ai șansa unor zece minute de povețe sau legende sau tâlcuri din cărți sau din experiență. Acum e chiar un moment în care copiii sunt plini de somnul cel odihnitor și de răbdarea cea prețioasă.
5. După un tantrum, adică după o criză de-a lor în care fie au trântit, au aruncat, au încercat să lovească sau dacă nu au făcut toate astea, sigur au țipat de ți-au spart timpanele. După acest punct culminant, deznodământul este o perioadă de îmbrățișări și întrebări care parcă de-abia așteptau să fie puse: „De ce ai mai făcut și alt doilea copil, eu nu îți ajungeam? Nu o să mă pot juc cu jucăria Zoiei nici după ce moare ea?”. Sau dacă nu de întrebări, de observații înțelepte: „când eu nu vreau uneori să fac ceva (nr: să mănânce un anumit fel de mâncare, să meargă la pian), tu să mă rogi de mai multe ori”. Și chiar se întâmplă asta cu Zoe și de multe ori îmi mulțumește.
6. Seara, în pat, la culcare. Aici, mie nu îmi iese foarte des. Pentru că eu am stabilit de vreun an, că nu mai pot culca fetele. Și pentru că nu mai aveam răbdare să aștept până adoarmeau, l-am rugat pe tatăl lor drag să facă asta. Așa că în serile în care totuși le mai culc și eu, pot sta la taclacle, pe întuneric, 5 minute, 15 minute și-atunci e momentul în care apar iar întrebări, dar și povești în care ele îmi sugerează personaje sau situații și eu inventez parcursul lor.
7. Seara la cort. Când e liniște și ei te întreabă nu doar de greieri și de urși și lanterne, ci și de valsul de la nunta voastră.
8. Pe munte, la coborâre. Când și-au dovedit deja puterea la urcare, mai pe jos, mai în Manduca, mai pe stânci, când și-au luat gustarea de fructe și porția de aer, nu mai rămân decât poveștile despre orice vrei tu sau ei. Mai ales, contextual, despre iarbă, natură, reciclare, animale.

Desigur, aceste momente au fost identificate în familia noastră (deși ele pot apărea oricând apare și empatia și dorința unei amintiri frumoase, poate chiar grandioase) și poate se întâmplă să fie la fel și la voi. Sau poate nu, poate voi aveți alte momente. Care sunt ele?

REGULĂ: Aceste momente nu pot fi sincere, autentice, pure, nici nu știu cum să le mai zic, dacă forțezi sinceritatea și printre povești și explicații cinstite, le servești și morale sau judecăți sau catalogări, comparații, clasificări. Nici cu cele mai bune intenții. Totul trebuie să fie pe bune. Te-a întrebat, i-ai răspuns sincer, ca unui alt om, care deși este mic, merită toate iubirea despre care, eu cred, că de foarte multe ori, ajunge și prin cuvinte în aceste momente, nu doar prin priviri sau atingeri.