Sărbătoarea școlarilor e a școlarilor

Lângă ușa de la intrarea în clasă e o bucată de lemn unde sunt cioplite niște litere sau embosate, cum am învățat eu odată: Grupa Raze de Soare. E o clasă luminoasă într-adevăr, cu geamuri multe și mari, soarele intră prin perdeaua fină, dar nu cât să sufoce, ci cât să aducă raze pe fețele unor copii deja luminoși. E clasa plină. Plină de copii, de părinții lor, de obiectele lor meșterite sau pe care urmează să le primească în dar. E prima sărbătoare a scolarilor la care particip, căci e prima data când unul dintre copiii noștri e școlar. Școlar din toamnă, dar din două ieșiri la mare, una în Deltă, una la Gârână sau cine știe pe unde, se face toamnă și Zoe chiar e școlăriță. Școlarii stau cu fața spre noi, în fața clasei, noi îi vedem, ei ne văd, ne fac cu mâna sau vin să primească și să ofere o îmbrățișare. Colegii lor mai mici, stau în fața noastră, dar cu spatele la noi și cu fața spre ei. Educatoarele, trei, sunt alături de ei și cu mintea și cu inima. Le vorbesc încet, blând, calm. Începe povestea. Povestea care vine de departe. De obicei sunt atentă la poveste. Căci povești se citesc la fiecare sărbătoare: la cea a Toamnei, la cea de Crăciun, la cea a Lampioanelor. Acum ajung cu zece minute mai târziu, pierd începutul, mă așez în spatele clasei. Mă uit mai degrabă la copii. Unii privesc educatoarea în ochi, alții se uită la colegii lor, râd, se scarpină, Zoe stă cu picioarele crăcănate și are ochii mari, e atentă. Lângă ea stau Gloria și Lea, cu zulufii lăsați să cadă pe umeri, la fel de atente și concentrate. Nu toți ascultă. Unii își caută cu privirea părinții, sunt atenți la fiecare mișcare. Pe pereți sunt tablouri din pâslă, pe etajere sunt păpuși din fetru, pe o masă lângă educatoare sunt plicuri mari, A3, colorate, cusute feston, în care sunt adunate, cronologic, desenele fiecărui copil. Lângă plicuri sunt traistele lor de școală cusute chiar de copii, de-a lungul anului, în care au alte câteva obiecte, apoi un coș cu alte lucruri primite în dar de la colegii lor, care nu sunt încă școlari, dar care au dorit să le lase niște amintiri: creioane colorate, jocuri de cărți, rigle, orare, carnețele. Și mai sunt și niște buchete de flori, tot pentru școlari, de la educatoare. Totul e pentru ei. Toate florile, zâmbetele, toată atenția e spre ei. Asta îmi place la fiecare sărbătoare de la grădiniță. Că nu e despre amuzamentul sau încântarea adulților, ei sunt încântați oricum căci copiii lor cresc, sunt sănătoși, sunt veseli, au prieteni, ci despre respectul și grijă pentru copii. Uneori lucrurile se întâmplă în grabă, alteori momentele sunt tihnite, gândite, copiii reușesc să vadă ce e în fiecare pungă. Își pun o floare în păr, își opresc câte un obiect la dulapul lor. Culorile sunt calde, plăcute, nu e nimic țipător, violent, inestetic. Îmi plac sărbătorile și pentru că sunt obișnuită cu ele, cu spațiul, cu grădinița, cu oamenii, dar și pentru că, sincer, nu văd de ce nu i-ar plăcea cuiva o adunare în care copiii, pe care am ales să îi naștem, sunt cei mai importanți.