Holul de la grădiniță seamănă cu aproape orice alt hol. Un loc în care te încalți sau te descalți, un loc în care îți pui sau îți dai jos hainele, un spațiu de legătură între afară și înăuntru, de cele mai multe ori cu un cuier sau mai multe sau, eventual, zone de depozitare.
Dar holul unei grădinițe nu e ca oricare altul. Cel de la grădinița fetelor, cel puțin, are cele mai multe cuiere din lume, pe metru pătrat. Și cele mai multe dulapuri cu înălțimea de maxim un metru. Probabil există alte holuri cu și mai multe cuiere și dulapuri, grădinițele sunt niște locuri magice, se poate întâmpla orice.
În hol, la grădinița lor:
– parchetul e foarte curat. Deși copiii calcă pe el, de multe ori, cu pantofii plini de nisip, parchetul e totuși curat, din două motive: pentru că este o doamnă drăguță care chiar face curățenie și pentru că fiecare copil se târăște pe jos, uneori cu membrele posterioare, alteori chiar cu posteriorul, hotărât și insistent, până când locul lucește.
– parchetul e foarte murdar. Sunt zile în care, în ciuda doamnei care face curat și a copiiilor care șterg parchetul cu picioarele și fundurile lor, acesta este în continuare plin de pământ, de pietre, nisip, poate chiar și câte o bucată de pâine.
– există o garderobă impresionantă de haine pentru ploaie. În cele peste 40 de cuiere, stau peste 40 de cizme pentru ploaie, peste 40 de pelerine și cel puțin 40 de salopete, tot pentru ploaie.
– e veselie. Copii care țipă, își strigă numele, își strigă părinții, cu bucurie, cu dor, copii care (se) aleargă și râd, copii care se împing și râd, se gâdilă și râd. Copii care se bucură de vârsta și timpul lor. E zgomot, dar de fapt e libertate.
– e curiozitate. Copii care cer detalii, vor să știe cum te cheamă, de ce ai brățară la picior, de ce ai folosit ruj roșu, de ce porți rochie peste pantaloni, de ce aștepți, de ce ai venit mai devreme, de ce mergi la înot, de ce nu merg și ei, ce zi e azi, cum te cheamă, ai mașină, ai căpșuni în frigider, ai bicicletă cu claxon, când e ziua ta. Copii care vor să știe tot, iar ăsta e un lucru, cel mai probabil, valabil în orice hol de grădiniță.
– e furie. Copii nervoși, supărați, pe colegii lor, pe mama lor, pe educatoarea lor, pe doamna doctor. Supărați că nu le intră șoseta, că nu găsesc șoseta, că nu au șosete, că nu vine mama mai repede, că nu vine mama deloc, că vine bunica, că nu vor în clasa, că vor acasă, că nu vor acasă, că vor în parc, că mai vor la grădi, că ai venit prea devreme, că ai venit prea târziu.
– e răbdare. Răbdarea în hol este cea mai bună strategie. Ca răspuns pentru furia de mai sus și pentru orice întârziere, deraiere, schimbare de program și de atitudine. Banchetele mici din fața cuierelor sunt făcute și pentru părinți, nu doar pentru stăpânii lor.
– sunt cântece și jocuri, scurte, vesele, ritmate, despre anotimpuri, despre masă, despre somn, despre prietenie. Fiecare activitate e marcată de un cântec sau de joc, iar copiii le știu pe de rost.
– e autonomie și grijă și atenție. Copii care se încalță singuri, se îmbracă și se dezbracă, dar și copii care cer ajutorul, care au nevoie de încă o mână, de încă un braț, de o îmbrățișare.
– e tristețe. Când părinții copiilor nu le înțeleg dorul, când educatoarele nu le înțeleg problemele, când copiii nu înțeleg nimic. Pe holul de la grădiniță e mai multă voioșie decât melancolie, dar asta nu înseamnă că nu există.
– e iubire. Iubire la plecare, iubire la sosire. Iar la sosire, în holul de la grădiniță, fiecare copil îi oferă mamei obiectul meșterit, pictat, lipit, desenat în ziua respectivă. Fiecare obiect e, de fiecare dată, o dovadă de dragoste. Sunt tot felul de foi colorate, pietre, avioane și bărci din hârtie, ghirlande, coronițe, floricele. Ceva cu care nu ai vrea să mai umpli casa, dar o s-o umpli, pentru o vreme sau pentru totdeauna. Știi tu de ce.
În holul în forma de T de la grădiniță e viitorul, compus din copii de patru-cinci vârste, de doi, trei, patru, cinci, șase ani, cu toate stările de mai sus.
Am așteptat de câteva ori în hol, când fetele încă dormeau sau încă luau gustarea. Le așteptam să le duc acasă, la patinoar, la înot, la bunici. De multe ori am fost invitată în clasă. În perioada acomodării, cel puțin, nu am stat nicio zi pe hol, doar în clasă, aproape trei săptămâni cu fata mare și aproape două săptămâni cu fata mică. De fiecare dată, la început de an, cu răbdare și fără așteptări. A fost cel mai bun lucru oferit de grădiniță și cel mai bun lucru pentru fetele mele. Și am mai așteptat, dar în afara grădiniței, în prima zi când au rămas la somn. Aș zice că am așteptat degeaba, căci ele au dormit și au tot continuat să rămână și după amiază, dar n-a fost chiar așa, pentru că am reușit să și citesc. La Milla îmi amintesc, clar, că citeam minunata carte, Momo.
anașimaria 