Matei de la etajul trei

Părul lui Matei are culoarea ciocolatei cu 85% cacao. Dacă ar avea și gust de ciocolată, copilul de 8 ani ar fi chel. Fetițele care locuiesc cu un etaj deasupra apartamentului său ar fi în stare să îi mănânce fiecare fir. El nu s-ar supără, pentru ele vin des în vizită și îi oferă biscuiți și turtă dulce. Nu ar purta deloc perucă, așa cum i-ar sugera probabil bunicii, că să nu îi înghețe capul sau mai rău, să nu îl tragă curentul, ci s-ar juca cu suprafața netedă a noului său cap. Iar pe colegii de la școală i-ar lăsa, doar în anumite zile, poate în Săptămâna Altfel, să îi deseneze sau să îi picteze câțiva centrimetri din pielea capului.  Dar părul lui Matei nu are gust de ciocolată, ci doar culoarea ei. Are ochii verzi și vorba proverbului, ai putea zice că nu e bine să îi crezi. Dar lui Matei chiar i se întâmplă lucruri foarte amuzante sau poate că știe să le povestească amuzant și atunci nu ai de ce să nu crezi când îți spune că ușa lui de la intrare este albă ca să poți să pictezi, orice, pe ea.

Acest băiat, Matei, există, am auzit de el, este un băiat cu siguranță simpatic, care ar urma să se mute cu părinții lui în apartamentul de sub noi. Știm asta de la bunicul lui, care ne mai vizitează și ne mai cere sfaturi sau aprobări, după ce apartamentul a rămas gol, odată cu moartea străbunicului. Din ziua în care muncitorii au venit pentru prima dată în apartament, la începutul verii trecute, din apartament s-au auzit tot felul de zgomote. Ca din orice alt apartament în curs de renovare. Fetelor noastre li s-a părut interesant procesul, știau în ce moment se aude bormașina, când se aude ciocanul, când aspiratorul. Toate aceste unelte o împiedicau, uneori, pe fata mică să adoarmă la prânz, dar asta nu era o problemă pentru ea, ci mai degrabă pentru noi. Cu toate acestea, oamenii au respectat, în cea mai mare parte, orele de odihnă. Dar toate lucrările care se petreceau cu ușa închisă, deși în fața ușii apăreau, pe rând, câte un dulap vechi, un covor, trei-patru saci de gunoi, un geam nou, au alimentat imaginația unor fete care treceau zi de zi, prin fața ușii murdare, care într-un final a căpătat o nuanță de alb, „seamană cu a noastră, mami”. De-atunci au trecut mai mult de 9 luni, iar băiatul, căruia nu îi știm decât numele si varsta, tot nu locuiește în apartamentul de sub noi.

Apartamentul este gol, nici muncitorii nu au mai călcat în el, iar fetele, uneori, ascultă la ușă, vor să sune la sonerie, își imaginează cum sunt chiar ele locatarele, din moment ce ușa de la intrare e tot albă, se gândesc cum locuiesc ele acolo și, din când în când, ne vizitează și pe noi.

Sunt curioasă dacă vreodată o să îl întâlnească pe Matei. Și cum arată el de fapt.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s