Copiii au mult timp. Și nu doar pentru că acum sunt mici și au toată viața înainte, ci și pentru că ei cred, și de multe ori și noi, că au chiar tot timpul din lume. Il au pe azi, pe aici, dar mai ales pe acum. Și-atunci și ei și noi tindem să le umplem acest timp. Ei cu joc și joacă, cu alți copii, cu părinții lor, cu gătit, cu televizor, cu bălți, cu alte activități, noi cu aproape toate cele de mai sus, deși din punctul meu de vedere, cu cât mai puțin televizor. Pe lângă joaca și jocul lor, pe lângă parcuri și păduri, pe lângă călătorii, înot, balet, pian în momente și ani diferiți, eu am ales, pentru fete, teatrul. Și le-am dus la teatru de (și mai) mici, poate chiar până într-un an. Nu-mi amintesc să fi opus rezistență vreodată. Și până la urmă, de ce ar face-o? Ele, care într-o secundă sunt un personaj și în următoarea, altul.
Și fiind de acord, sper (să nu zic prostii), cu toții, că teatrul n-a făcut rău niciodată, nimănui, în continuare caut piese potrivite pentru ele. Și o să scriu despre ce găsesc frumos, după ce vizionez, că poate vreți să mergeți și voi. Am fost și în locuri și la piese la care eu am plecat dezamăgită, fetele n-ar zice că da, dar de cele mai multe ori am ales bine și văd asta, în felul care se joacă, în felul în care intreabă despre personaje, reproduc melodii, bucăți de text, mișcări.
Momolino și cele mai bune piese de teatru pentru copii
La Momolino, de exemplu, am găsit cele mai frumoase și mai bune piese de teatru pentru copii. De fapt cele mai frumoase povești transformate ulterior în piese de teatru. Amuzante, creative, interactive, nici prea scurte, nici prea lungi, nici gălăgioase, nici plicticoase. Cu tâlc, cu zvâc, cu muzică, în versuri sau nu, cu puține personaje, dar cu multă culoare, cu detalii de basm, de vis, la care Mira Loghin de la Momolino (dar și de la Lumea lui Momo) contribuie cu drag, iar uneori chiar și cu accesorii personale.
Piesele Momolino se joacă de ceva timp, în București la Apollo111, unde, de altfel, am găsit multe alte piese minunate pentru copii, iar când nu se joacă acolo, se plimbă prin țară. Cu actori, cu muzică, cu toate detaliile de care spuneam.
Milina aduce primăvara este cea mai nouă piesă din programul Momolino. Și este atât de vie și de veselă, încât am văzut-o de două ori, doar ca să schimbăm rândul 10 cu rândul 2 și să vedem mai bine, să auzim mai clar. Mira a lucrat la scenografie, Nina Neagu la muzică, Antoaneta Zaharia la poveste (ea este și una dintre actrițe, care joacă alături de Clară Flores, Dana Zaharescu și Mihaela Velicu).
Este o piesă muzicală, care se leagă precum un dialog la gura sobei, la colțul uliței, oriunde e firesc și în firea omului. E o piesă care te emoționează, te înveselește, te îndeamnă să cânți, să reții versuri și gesturi. Eu, de exemplu, pusă uneori, față în față cu jucăriile aruncate ale fetelor, aș putea reține gestul de bază al spiridușului Zac, și anume: „țac-pac, adună totul în sac, ce ai uitat pe jos și nu-ți mai e de folos”.
Și cum să nu îți placă o piesă ritmată, sinceră, dinamică, cu replici proaspete, neobosite, cu scenografie simplă și curată, cu ochelari de înot, cu baghete, cu biciclete. Daca piesa această ar fi un film, ar fi unul 3D. Pentru că obiectele importante prind viață în mâinile personajelor și în discursurile lor, sunt aduse în fața copiilor prin vorbe și mișcări, le vezi, le înțelegi, le crezi.
„Hei salutare, și bine te-am găsit / Pentru spectacol ești pregătit? / A fost o dată ca niciodată / O fetiță care dormea într-un pat de ciocolată! / Ha! Am glumit! Am zis doar așa! / Ca să văd ce zici, și dacă ți-ar placea!”. Așa începe Milina aduce primăvara, care, într-o oră, te plimbă prin casă, pe afară, prin iarnă, primăvară, prin dicționar, prin pat, poate și prin dulap, dar sincer, nu mai țin minte nimic de dulap, deși am văzut-o de două ori.
Nu știu dacă Millei noastre i-a plăcut piesa (sau personajul) și pentru că numele ei e aproape identic cu al Milinei, dar a reținut cam tot ce s-a întâmplat pe scenă, precum și melodiile pe care, ulterior, le-am regăsit și pe CD (există un CD cu muzica din piesă), pe care, dacă ai noroc, îl primești, contra cost, direct de la băiatul Mirei, la intrarea în sala de teatru.
Mergeți la Milina aduce primăvara. Sigur-sigur o să vă placă. Și vouă și copiilor voștri. Pe scena neagră sunt obiecte albe care se văd frumos și luminițe mici care se văd magic.
Piese bune pentru copii am mai întâlnit la Teatrul Ion Creangă, la Odeon, dacă nu mă înșel și la Excelsior, la MTR, cu Hopa-Trop, dar despre ele, altă dată.
anașimaria 