„Mami, avem păduchi, să știi” zicea una dintre fete.
„Te bucuri că stăm împreună?” întreba, cealaltă, cu o fărâmă reală de curiozitate, dar și de plăcere.
Îmi doream să primesc orice de 8 Martie, mai puțin păduchi. Măcar nu au fost ai mei. Fetele noastre însă, scumpele noastre odrasle, se pare că au primit o porție mică de la grădiniță, așa cum scriam aici, eu sunt sigură că insectele milimetrice au fost înăbușite între timp, la cât am tratat și spălat și pieptănat (aveam de ales între Paranix și Parasidose, l-am ales pe cel din urmă), dar nu pot să jur pe roșu, căci ai naibii păduchi sunt mici și eu nu reușesc să îi văd, cum îi vede Radu. Radu însă, i-a observat doar în capul copilului mare, nu și la mine, iar atunci eu m-am gândit, ce bine că pe 8 Martie o să am doar flori, nu și păduchi. Și-așa a fost. Am avut flori și joacă și năut și mâncare chinezească (nasoală, din păcate, de la Wuxing) și iubire și îmbrățișări. M-am simțit și femeie și mamă. Ceea ce, cred că, este exact ce avem nevoie. Azi, 8 Martie și în fiecare zi.
Femei să fiți, să vă arătați și să vă iubiți și mame să fiți, doar dacă doriți.
anașimaria 